Hello world!
vor 1 Jahr
Sonntag, 28. November 2010
Donnerstag, 7. Oktober 2010
Montag, 4. Oktober 2010
Vai de mine
...si de mine, cata mai de-a timp a trecut de cand n-am mai intrat pe aici, let alone sa mai si scriu.
Treaba sta in felul urmator:
1) Cred ca m-am elvetienizat pana la nivelul la care nu mai am nevoie de nici un fel de conversatie serioasa (fie ea si virtuala) ci imi ajung firmituri de small talk.
2) Blogul era pentru mine un loc de ascuns de ganduri bantuitoare la 3:00 AM. Am descoperind ca facandu-mi io cu manutile mamucutii si ale tatucutii un ritm de viata complet haotic nu mai am ganduri bantuitoare:).
Singurul lucru care merita scris pe blog in ciuda lipsei de timp era ca am fost la concertul lui Cohen la Strasbourg. Cu B. In fata caruia cred ca am pierdut fo 100 de puncte cand am zbierat isteric pe "I'm your man". Si prin isteric trebuie sa va imaginati ceva de genul fanelor lui Michael la concertul de la Bucuresti ridicat la puterea a doua. Foarte putin mi-a lipsit sa nu sar pe scena si sa il cer de barbat. Pe Cohen. Eram io fan si inainte, dar dupa concert, I'm his for life :D.
S-au mai intamplat si alte lucruri, cum ar fi saritul de 2000 g al quasi-nepotului (yey!) si saritul in ultimul meu an de "twen...something". Btw, anul asta nu mi s-a intamplat nici o oribilitate de ziua mea (pana si eclerele mi-au crescut:D); am primit diverse bonuri care sa ma ajute in multiplele mele hobbies (croitorie si bilutze), pacat ca nu sunt valabile pana o sa ies la pensie, ca probabil atunci o sa mai apuc io sa fac ceva creativ.
Studentia merge bine; cand eram la Universitate in .ro aveam doua handicapuri: eram foarte ambitioasa si eram "fata lu tata". Prin urmare viata mea sociala era egala cu zero. Sau cu minus cinshpe, daca luam in considerare micile sicane ocazionale. Aici am multe avantaje: un accent romanesc pe care astia il considera dragutz in franceza, nu ma cunoaste nimeni si nu vreau sa demonstrez nimic. Prin urmare imi iau doza de fun pe care n-am avut-o in tinerete. Bine, s-o trage si de la faptul ca oamenii care fac genul asta de studii sunt putin luati, asa ca ne intelegem :).
Plus ca de o saptamana ma uit la Gilmore Girls si mi-am dat seama ca e primul serial fara morti sau bolnavi terminal pe care il vad in ultimul an. Refreshing!
Treaba sta in felul urmator:
1) Cred ca m-am elvetienizat pana la nivelul la care nu mai am nevoie de nici un fel de conversatie serioasa (fie ea si virtuala) ci imi ajung firmituri de small talk.
2) Blogul era pentru mine un loc de ascuns de ganduri bantuitoare la 3:00 AM. Am descoperind ca facandu-mi io cu manutile mamucutii si ale tatucutii un ritm de viata complet haotic nu mai am ganduri bantuitoare:).
Singurul lucru care merita scris pe blog in ciuda lipsei de timp era ca am fost la concertul lui Cohen la Strasbourg. Cu B. In fata caruia cred ca am pierdut fo 100 de puncte cand am zbierat isteric pe "I'm your man". Si prin isteric trebuie sa va imaginati ceva de genul fanelor lui Michael la concertul de la Bucuresti ridicat la puterea a doua. Foarte putin mi-a lipsit sa nu sar pe scena si sa il cer de barbat. Pe Cohen. Eram io fan si inainte, dar dupa concert, I'm his for life :D.
S-au mai intamplat si alte lucruri, cum ar fi saritul de 2000 g al quasi-nepotului (yey!) si saritul in ultimul meu an de "twen...something". Btw, anul asta nu mi s-a intamplat nici o oribilitate de ziua mea (pana si eclerele mi-au crescut:D); am primit diverse bonuri care sa ma ajute in multiplele mele hobbies (croitorie si bilutze), pacat ca nu sunt valabile pana o sa ies la pensie, ca probabil atunci o sa mai apuc io sa fac ceva creativ.
Studentia merge bine; cand eram la Universitate in .ro aveam doua handicapuri: eram foarte ambitioasa si eram "fata lu tata". Prin urmare viata mea sociala era egala cu zero. Sau cu minus cinshpe, daca luam in considerare micile sicane ocazionale. Aici am multe avantaje: un accent romanesc pe care astia il considera dragutz in franceza, nu ma cunoaste nimeni si nu vreau sa demonstrez nimic. Prin urmare imi iau doza de fun pe care n-am avut-o in tinerete. Bine, s-o trage si de la faptul ca oamenii care fac genul asta de studii sunt putin luati, asa ca ne intelegem :).
Plus ca de o saptamana ma uit la Gilmore Girls si mi-am dat seama ca e primul serial fara morti sau bolnavi terminal pe care il vad in ultimul an. Refreshing!
Mittwoch, 18. August 2010
12
Multe lucruri
Mi s-au intamplat multe lucruri in ultima vreme....
***
Am un quasi-nepot care s-a nascut cu fabuloasa greutate de 780 de grame - ceea ce nu l-a impiedicat sa zbiere cand a fost scos din burtica, a fost plimbat cu elicopterul prin trei tari est-europene in prima lui saptamana de viata (cand scazuse deja la 680) si pe care acum nu-l pot vedea pentru ca "I'm not family". Are patru saptamani si 1240 de grame. Stie sa respire, sa faca number two si sa suga, ceea ce il face un fel de einstein al bebelushilor. Aparent, la varsta asta ( minus 1.5 luni acum) treburile astea pe care le face is asa, ca si cum un copil de clasa intai rezolva ecuatii diferentiale. Dupa opiniile doctorilor e un bebe-miracol. Si dupa a mea. Nu cred ca am voie sa pun poze, dar trebuie sa ma credeti, ca pe langa cat e de prodigy este si extrem extrem de frumos.
***
M-au vizitat oameni si m-am fericit in compania lor doua zile. Acestia doi (ea si el) sunt un cuplu atat de zen cum io n-am mai vazut, un cuplu atat de cuplu ca nici nu e nevoie sa fie in aceeasi camera sau poza ca sa stii ca they belong. Cu ajutorul lor am descoperit cascada din sat (pe care o sa o pozez intr o zi cu soare) si am vazut apusul de pe dealul din spatele casei. De asemenea i-am corupt cu Röteli mit Proseco (sampanie cu visinata in limba romana in original), o combinatie care ii face pe barmanii de aici sa intarzie cu comanda pana se aduna de pe jos de ras, dar care e extrem de populara printre prietenii mei. Ei n-au ramas datori si m-au corupt cu Lie to Me. Am fost impreuna la Berna si am facut pentru a cincea oara aceleasi poze (pe care o sa le mai fac si a douashcincea oara fara regrete, pentru ca eu nu cred ca exista pe lumea asta rau mai frumos ca Aare):
***
Am facut niste excursii de-o zi ca atata energie am avut. O duminica in Liechtenstein, ca sa zic ca am vazut si ailalta tzara din Europa care ii trecuta cu numar pe harta (pe langa Andorra). Cu toata Wikipedia citita dup-aia io nu inteleg de ce nu is astia un canton elvetian sau si mai precis un oras elvetian avand in vedere ca toata tzara ii mai mica decat Neuchatelu de exemplu, ca vorbesc acelasi dialect si au aceeasi valuta.
In afara de cel mai scump milkshake din lume pe care l-am baut la o terasa din Vaduz (capitala, da!) am facut niste poze familiei...princiare (?) imortalizata in niste timbre de pe asfalt.
precum si castelului lor nevizitabil.
Si de ciuda ca a fost asa de plicticos si nik de vazut ne-am intors in Elvetia pe jos.
***
A doua excursie a fost mai emotionanta. O mica digresiune - am facut ceva seminar la work intr-un sat din Padurea Neagra si mi-am dat seama ca ce stiu io despre regiunea asta se limiteaza la legenda cum ca Mos Neculai elvetian vine de-acolo, ca tot de-acolo se trage Schwarzwaldertorte care mie, ca un chocolate freak ce sunt imi place si ca tot de-acolo vine Dunarea. Si mi s-a pus pata ca vreau si-mi trebuie. Asa ca in week-endul urmator l-am tocmit pe B. sofer si am balarit pe niste drumuri locale (ca pe autostrada ar fi fost prea simplu, mai ales ca n-aveam harta) pana la Donaueschingen. De unde cik izvoraste Dunarea. Intr-o fantana acoperita de muschi si alge, prin care ies bule mici de aer.
Iaca-t-o:
Sa va spun sincer mi-au dat lacrimile (cred ca intr-o viata anterioara am fost ceva shlepar ), am simtit ca eu si locul ala "ne apartinem", ca, vazandu-i inceputul si sfasitul m-am legat si eu cumva de Dunare, iar omul de la care mi-am cumparat magnetul de frigider traditional, care mi-a spus "la revedere" (in limba romana, in original), nu a ajutat la rezolvarea problemei cu melancolia. Au mai ramas pe lista Bratislava si Belgrad, da nu cred ca o sa ajung in curand pe-acolo.
La intoarcere m-am cracanat de ras trecand prin localitatea "Scroafa de argint" (Silber/sau), degeaba a incercat B. sa-mi explice ca probabil e vorba de "Poiana argintului" (Silbers/au). Vina lor daca nu prevad jocurile de cuvinte din mintea turistilor vag vorbitori de germana.
***
Ca de altfel mi-au dat astia certificatul la germana (cu calificativ bine!), de unde invatam ca educated guessing actually works. Inca o diploma la colectie, ce conteaza ca io nu sunt in stare sa imi comand o friptura fara sa ma balbai.
Pe langa asta mi s-a schimbat pozitia la work (in mai sus, uneori zau ca ma simt ca Rose the Nose din Jocul lui Ender si nu numai pentru ca imi creste fix in mijlocul fetei barnaul ale carui dimensiuni i-au adus titlul de "blazonul familiei") si de o luna sunt oficial studenta. Ceea ce explica de ce nu mai scriu io pe blog, fiind prea ocupata sa nu dau in full blown panic. So, a bientot astora de inca mai cititi.
***
Am un quasi-nepot care s-a nascut cu fabuloasa greutate de 780 de grame - ceea ce nu l-a impiedicat sa zbiere cand a fost scos din burtica, a fost plimbat cu elicopterul prin trei tari est-europene in prima lui saptamana de viata (cand scazuse deja la 680) si pe care acum nu-l pot vedea pentru ca "I'm not family". Are patru saptamani si 1240 de grame. Stie sa respire, sa faca number two si sa suga, ceea ce il face un fel de einstein al bebelushilor. Aparent, la varsta asta ( minus 1.5 luni acum) treburile astea pe care le face is asa, ca si cum un copil de clasa intai rezolva ecuatii diferentiale. Dupa opiniile doctorilor e un bebe-miracol. Si dupa a mea. Nu cred ca am voie sa pun poze, dar trebuie sa ma credeti, ca pe langa cat e de prodigy este si extrem extrem de frumos.
***
M-au vizitat oameni si m-am fericit in compania lor doua zile. Acestia doi (ea si el) sunt un cuplu atat de zen cum io n-am mai vazut, un cuplu atat de cuplu ca nici nu e nevoie sa fie in aceeasi camera sau poza ca sa stii ca they belong. Cu ajutorul lor am descoperit cascada din sat (pe care o sa o pozez intr o zi cu soare) si am vazut apusul de pe dealul din spatele casei. De asemenea i-am corupt cu Röteli mit Proseco (sampanie cu visinata in limba romana in original), o combinatie care ii face pe barmanii de aici sa intarzie cu comanda pana se aduna de pe jos de ras, dar care e extrem de populara printre prietenii mei. Ei n-au ramas datori si m-au corupt cu Lie to Me. Am fost impreuna la Berna si am facut pentru a cincea oara aceleasi poze (pe care o sa le mai fac si a douashcincea oara fara regrete, pentru ca eu nu cred ca exista pe lumea asta rau mai frumos ca Aare):
 |
 |
***
Am facut niste excursii de-o zi ca atata energie am avut. O duminica in Liechtenstein, ca sa zic ca am vazut si ailalta tzara din Europa care ii trecuta cu numar pe harta (pe langa Andorra). Cu toata Wikipedia citita dup-aia io nu inteleg de ce nu is astia un canton elvetian sau si mai precis un oras elvetian avand in vedere ca toata tzara ii mai mica decat Neuchatelu de exemplu, ca vorbesc acelasi dialect si au aceeasi valuta.
In afara de cel mai scump milkshake din lume pe care l-am baut la o terasa din Vaduz (capitala, da!) am facut niste poze familiei...princiare (?) imortalizata in niste timbre de pe asfalt.
 |
 |
precum si castelului lor nevizitabil.
 |
Si de ciuda ca a fost asa de plicticos si nik de vazut ne-am intors in Elvetia pe jos.
 |
***
A doua excursie a fost mai emotionanta. O mica digresiune - am facut ceva seminar la work intr-un sat din Padurea Neagra si mi-am dat seama ca ce stiu io despre regiunea asta se limiteaza la legenda cum ca Mos Neculai elvetian vine de-acolo, ca tot de-acolo se trage Schwarzwaldertorte care mie, ca un chocolate freak ce sunt imi place si ca tot de-acolo vine Dunarea. Si mi s-a pus pata ca vreau si-mi trebuie. Asa ca in week-endul urmator l-am tocmit pe B. sofer si am balarit pe niste drumuri locale (ca pe autostrada ar fi fost prea simplu, mai ales ca n-aveam harta) pana la Donaueschingen. De unde cik izvoraste Dunarea. Intr-o fantana acoperita de muschi si alge, prin care ies bule mici de aer.
Iaca-t-o:
 |
 |
Sa va spun sincer mi-au dat lacrimile (cred ca intr-o viata anterioara am fost ceva shlepar ), am simtit ca eu si locul ala "ne apartinem", ca, vazandu-i inceputul si sfasitul m-am legat si eu cumva de Dunare, iar omul de la care mi-am cumparat magnetul de frigider traditional, care mi-a spus "la revedere" (in limba romana, in original), nu a ajutat la rezolvarea problemei cu melancolia. Au mai ramas pe lista Bratislava si Belgrad, da nu cred ca o sa ajung in curand pe-acolo.
 |
La intoarcere m-am cracanat de ras trecand prin localitatea "Scroafa de argint" (Silber/sau), degeaba a incercat B. sa-mi explice ca probabil e vorba de "Poiana argintului" (Silbers/au). Vina lor daca nu prevad jocurile de cuvinte din mintea turistilor vag vorbitori de germana.
***
Ca de altfel mi-au dat astia certificatul la germana (cu calificativ bine!), de unde invatam ca educated guessing actually works. Inca o diploma la colectie, ce conteaza ca io nu sunt in stare sa imi comand o friptura fara sa ma balbai.
Pe langa asta mi s-a schimbat pozitia la work (in mai sus, uneori zau ca ma simt ca Rose the Nose din Jocul lui Ender si nu numai pentru ca imi creste fix in mijlocul fetei barnaul ale carui dimensiuni i-au adus titlul de "blazonul familiei") si de o luna sunt oficial studenta. Ceea ce explica de ce nu mai scriu io pe blog, fiind prea ocupata sa nu dau in full blown panic. So, a bientot astora de inca mai cititi.
Montag, 19. Juli 2010
11
Dienstag, 6. Juli 2010
Tweets (meci)
Intrebare la astia (e ceva concurs in pauzele de la meci unde poti castiga un TV cu plasma screen)
Ce episcop african a castigat premiul Nobel pentru pace?
a) Desmond Tutu
b) Adrian Mutu.
Lol, lol si lol :D
Ce episcop african a castigat premiul Nobel pentru pace?
a) Desmond Tutu
b) Adrian Mutu.
Lol, lol si lol :D
Freitag, 2. Juli 2010
Oh :(
Vai saracu Gyan, ce-o fi in sufletu' lui acuma...
Pentru cei mai putini fani, el e omul care a ratat penalty-ul in minutul 120, penalty-ul care ar fi putut califica Ghana in semifinale :(. Oh :(.
Pentru cei mai putini fani, el e omul care a ratat penalty-ul in minutul 120, penalty-ul care ar fi putut califica Ghana in semifinale :(. Oh :(.
Mittwoch, 30. Juni 2010
10
Sonntag, 27. Juni 2010
Despre neutralitate
Bine ca nu mi-am pus si tricoul rosu vineri seara.
B. n-a vazut nici un meci si a zbierat tot timpul (dupa ce mi-a fisurat un timpan cu vuvusela) cum ca "bai ce prost joaca astia". Io, temandu-ma pentru celalalt timpan, nu i-am mai spus ca imi salta inima de bucurie sa ii vad pe elvetieni odata, dupa doua meciuri, macar in jumatea ailalta de teren.
Ma rog, s-a terminat cum s-a terminat si ne-am uitat si la comentariile de dupa (au astia un moderator pe care il cheama Salzgeber, adik...datatorul de sare cum ar veni si care mi-a fost antipatic cu spume pana acu fo doua saptamani cand au facut astia mijto de el si de cum pronunta el tot timpul "Diitschland" in loc de "DEUtschland". Si de-atunci am instituit cu B. "borcanul lui Salzgeber", in care o sa punem cinci franci de fiecare data cand zice Diitschland si la sfarsitul campionatului ii trimitem toti banii sa isi cumpere o camasa mai putin oribila de cat alea cu care ne insangereaza ochii in fiecare seara).
Si in timpul comentariilor m-au palit asha niste consideratii psihologice, vazand interviurile cu diversi jucatori.
1) Elvetia e neutra, si asta se vede si la fotbal. Pentru ei nu exista conceptul de "sa imi apar saracia si nevoile si neamul". Nu se iese din linie nici in dreapta nici in stanga. Nici nu pierd (echipa care a rezistat cel mai mult fara gol), dar nici nu castiga (echipa care a marcat un singur gol in trei meciuri).
2) Desi istoric is neam de mercenari, n-au nici un simt al luptei. Pai bei, sa faca Romania egal cu Hondurasu, se gaseau o mie de vinovati, arbitru, mingea, antrenoru, vuvuselele - astia saracii rupti in gura de oboseala nici macar nu erau suparati "Atat am putut". Nu tu draci, nu tu nervi, nu tu dorinta de revansa.
3) In toate tarile, cand se duce echipa rusinata acasa, toti injura antrenorul ba uneori il mai si dau afara. Stand noi pe balcon si comentand meciul i-am auzit cu surprindere pe B. si sora lui spunand "vai, da Doamne sa nu plece Hitzfeld de la Nationala, ca chiar am bulit-o". Dear LORD, pana unde merge umilinta????
Asa ca de-acu, Italia si Elvetia fiind pe la casele lor, eu o sa sustin taraneste Germania. Si daca bat englezii in seara asta o schimb pe Argentina, sa avem si noi doua saptamani pace in familie :)).
Si btw: stiati ca puteti pune un dulce background de vuvusela peste orice videoclip din Youtube? Numa trebuie sa apasati pe mingiuta din dreapta jos si acest imn al Germaniei capata cu totul alt farmec.
B. n-a vazut nici un meci si a zbierat tot timpul (dupa ce mi-a fisurat un timpan cu vuvusela) cum ca "bai ce prost joaca astia". Io, temandu-ma pentru celalalt timpan, nu i-am mai spus ca imi salta inima de bucurie sa ii vad pe elvetieni odata, dupa doua meciuri, macar in jumatea ailalta de teren.
Ma rog, s-a terminat cum s-a terminat si ne-am uitat si la comentariile de dupa (au astia un moderator pe care il cheama Salzgeber, adik...datatorul de sare cum ar veni si care mi-a fost antipatic cu spume pana acu fo doua saptamani cand au facut astia mijto de el si de cum pronunta el tot timpul "Diitschland" in loc de "DEUtschland". Si de-atunci am instituit cu B. "borcanul lui Salzgeber", in care o sa punem cinci franci de fiecare data cand zice Diitschland si la sfarsitul campionatului ii trimitem toti banii sa isi cumpere o camasa mai putin oribila de cat alea cu care ne insangereaza ochii in fiecare seara).
Si in timpul comentariilor m-au palit asha niste consideratii psihologice, vazand interviurile cu diversi jucatori.
1) Elvetia e neutra, si asta se vede si la fotbal. Pentru ei nu exista conceptul de "sa imi apar saracia si nevoile si neamul". Nu se iese din linie nici in dreapta nici in stanga. Nici nu pierd (echipa care a rezistat cel mai mult fara gol), dar nici nu castiga (echipa care a marcat un singur gol in trei meciuri).
2) Desi istoric is neam de mercenari, n-au nici un simt al luptei. Pai bei, sa faca Romania egal cu Hondurasu, se gaseau o mie de vinovati, arbitru, mingea, antrenoru, vuvuselele - astia saracii rupti in gura de oboseala nici macar nu erau suparati "Atat am putut". Nu tu draci, nu tu nervi, nu tu dorinta de revansa.
3) In toate tarile, cand se duce echipa rusinata acasa, toti injura antrenorul ba uneori il mai si dau afara. Stand noi pe balcon si comentand meciul i-am auzit cu surprindere pe B. si sora lui spunand "vai, da Doamne sa nu plece Hitzfeld de la Nationala, ca chiar am bulit-o". Dear LORD, pana unde merge umilinta????
Asa ca de-acu, Italia si Elvetia fiind pe la casele lor, eu o sa sustin taraneste Germania. Si daca bat englezii in seara asta o schimb pe Argentina, sa avem si noi doua saptamani pace in familie :)).
Si btw: stiati ca puteti pune un dulce background de vuvusela peste orice videoclip din Youtube? Numa trebuie sa apasati pe mingiuta din dreapta jos si acest imn al Germaniei capata cu totul alt farmec.
Donnerstag, 24. Juni 2010
Of of mai mai
Nu se poate omu' duce nici macar fo 4 ore la examenu de germana ca se si hotaraste Italia sa plece acasa cu trei goluri si coada intre picioare....Almiteri am facut aproape bine pentru ca a fost neasteptat de scarbos la proba de citit. Vedem rezultatele in august.
Urmeaza bancul zilei si povestiri din clan:
Bancul zilei (mi-am cumparat o carte care se cheama "Glume elvetiene pentru copii")
Un sales manager de aspiratoare se opreste la o ferma, navaleste peste tzaranca in casa si ii rastoarna un sac de balegar si praf in mijlocul sufrageriei spunand:
"Daca mai ramane un fir de praf dupa ce termin de aspirat, il mananc"
La care tzaranca: "Apai, pofta buna, domnul meu, ca noi aici n-avem curent"
Povestiri din clan:
Matza lui B. (ma rog, umpic si a mea) zgarie din nou canapeaua.
Ii strig din varful patului de unde scriu acest post "Timeeeeeeeh"
Si vine raspunsul shoptit al lui B. de dupa usa(care nu stie decat trei fraze in romaneste si una din ele e o injuratura): "Ci faaaaaaci"
Ma rog asta din urma e amuzanta probabil numai pentru mine, fiindca imi place parodia de la "Wazaaaa"
Urmeaza bancul zilei si povestiri din clan:
Bancul zilei (mi-am cumparat o carte care se cheama "Glume elvetiene pentru copii")
Un sales manager de aspiratoare se opreste la o ferma, navaleste peste tzaranca in casa si ii rastoarna un sac de balegar si praf in mijlocul sufrageriei spunand:
"Daca mai ramane un fir de praf dupa ce termin de aspirat, il mananc"
La care tzaranca: "Apai, pofta buna, domnul meu, ca noi aici n-avem curent"
Povestiri din clan:
Matza lui B. (ma rog, umpic si a mea) zgarie din nou canapeaua.
Ii strig din varful patului de unde scriu acest post "Timeeeeeeeh"
Si vine raspunsul shoptit al lui B. de dupa usa(care nu stie decat trei fraze in romaneste si una din ele e o injuratura): "Ci faaaaaaci"
Ma rog asta din urma e amuzanta probabil numai pentru mine, fiindca imi place parodia de la "Wazaaaa"
Incrucisati deshtele
Am examen la germana peste doua ore si sunt "gelähmt vor Angst", asha de "gelähmt" ca nu mi vine sa ma mai uit peste nici un verb cu prepozitii, vreau numa sa se termine si sa vin acasa sa ma uit la meci.
Si mai am si maine, la oral, si stim toti (mai ales aia care citim Jocul lui Ender) ca e doar o chestie mai nashpa decat examenul oral...
Si mai am si maine, la oral, si stim toti (mai ales aia care citim Jocul lui Ender) ca e doar o chestie mai nashpa decat examenul oral...
Montag, 21. Juni 2010
Nici un claxon
Pentru ca Elvetia a pierdut, in 10 oameni, in fata unui Chile cum n-am mai vazut pana acum (nu ca m-as fi uitat la fotbal prea des, dar baietii astia chiar au jucat bine). Eu am tot incercat sa zbier din fata televizorului cum ca nu se poate castiga cu un singur om in atac si restu' cu fundu in poarta, macar pentru faptul ca ala singuru' n-are nici o sansa sa ajunga in careul advers sa simuleze vre-un fault (dupa cum am vazut ca se poarta, de exemplu ieri in meciul cu Italia). Dar nah, Oh-ha (Otmar Hitzfeld, antrenorul .ch) avea saracul alte probleme decat sa ma asculte pe mine.
Conform colegului francez cica e de bine ca Elvetia a pierdut, pentru ca, presupunand ca Elvetia bate Hondurasu' cu fo 2-0, Spania ar trebui sa ii bata pe chili-people tot cu 2-0, ceea ce dupa ce joc am vazut azi e destul de greu. Asta desigur daca Spania nu pierde in seara asta surprinzator cu Hondurasu', ceea ce ar face toate calculele astea complicate inutile.
Si de ieri, de cand am vazut meciul Braziliei, pentru care m-am si certat cu colegu de birou (brazilian de la mama lui, care sustine ca ala n-o fost fault ce o facut Kaka) echipele mele preferate de la WM sunt:
Paraguay
Noua Zeelanda
Mexic (numa' pentru ca a batut Frantza atat de tzaraneste - umpic de bucurie pentru nefericirea altuia am voie si eu).
I have no life :))
LE: daca citesti, O., sper ca mi-ai pregatit locul pe canapea pentru finala. I bring the beer.
Conform colegului francez cica e de bine ca Elvetia a pierdut, pentru ca, presupunand ca Elvetia bate Hondurasu' cu fo 2-0, Spania ar trebui sa ii bata pe chili-people tot cu 2-0, ceea ce dupa ce joc am vazut azi e destul de greu. Asta desigur daca Spania nu pierde in seara asta surprinzator cu Hondurasu', ceea ce ar face toate calculele astea complicate inutile.
Si de ieri, de cand am vazut meciul Braziliei, pentru care m-am si certat cu colegu de birou (brazilian de la mama lui, care sustine ca ala n-o fost fault ce o facut Kaka) echipele mele preferate de la WM sunt:
Paraguay
Noua Zeelanda
Mexic (numa' pentru ca a batut Frantza atat de tzaraneste - umpic de bucurie pentru nefericirea altuia am voie si eu).
I have no life :))
LE: daca citesti, O., sper ca mi-ai pregatit locul pe canapea pentru finala. I bring the beer.
Mittwoch, 16. Juni 2010
Scuza
Am fost o gramada pe drumuri in ultima vreme, numa chestii scurte si plicticoase, si pe langa asta - e fotbal dom'le. Din nou, ca acum doi ani, incepe o actiune puternica de socializare, ca asa se intampla in grupuri de astea stiintifice multinationale.
Acum petrec o frumoasa seara de Iun..ahem NOIEMBRIE ascultand claxoanele elvetienilor bucurosi (1-0 cu Spania). Nici lor nu le vine sa creada. Eu nu is cine stie ce specialist in fotbal, dar am avut impresia ca prima repriza au jucat-o la 0:0, toti unshpe calare pe atacantii spanioli. In a doua repriza si-au tot dat cu stangul in dreptul si au reusit un gol bizar de ala cu "hop peste portar, preia mingea din spate de la aparator, iaca poarta". Pe langa asta, Alonso a dat in bara(ma rog, aici karma a rostogolit roata inapoi, si a dat si Derdiok o bara pentru elvetieni). Ceea ce ma aduce la ultima mea teorie, care spune ca pentru bara oamenii ar trebui sa primeasca 0.5 puncte :))).
In orice caz, sa vina careva care se pricepe si sa imi explice DE UNDE au fost 5 (CINCI) minute de prelungiri oficiale plus inca o lovitura de pedeapsa acordata de arbitru in minutu 4:59... sa ne crape la toti corasonu.
Si in continuare, va doresc spor la vuvuzelit, alora de va intereseaza si mai vin cu updaturi de microbist amator din cand in cand:).
Acum petrec o frumoasa seara de Iun..ahem NOIEMBRIE ascultand claxoanele elvetienilor bucurosi (1-0 cu Spania). Nici lor nu le vine sa creada. Eu nu is cine stie ce specialist in fotbal, dar am avut impresia ca prima repriza au jucat-o la 0:0, toti unshpe calare pe atacantii spanioli. In a doua repriza si-au tot dat cu stangul in dreptul si au reusit un gol bizar de ala cu "hop peste portar, preia mingea din spate de la aparator, iaca poarta". Pe langa asta, Alonso a dat in bara(ma rog, aici karma a rostogolit roata inapoi, si a dat si Derdiok o bara pentru elvetieni). Ceea ce ma aduce la ultima mea teorie, care spune ca pentru bara oamenii ar trebui sa primeasca 0.5 puncte :))).
In orice caz, sa vina careva care se pricepe si sa imi explice DE UNDE au fost 5 (CINCI) minute de prelungiri oficiale plus inca o lovitura de pedeapsa acordata de arbitru in minutu 4:59... sa ne crape la toti corasonu.
Si in continuare, va doresc spor la vuvuzelit, alora de va intereseaza si mai vin cu updaturi de microbist amator din cand in cand:).
Mittwoch, 2. Juni 2010
Despre ierburi
Mie imi plac florile. Cat mai colorate si mirositoare. B. e fan buruieni (de toate felurile). Pentru el lumea e minunata atat timp cat creste ceva verde in ghiveci.
Cum am facut anul asta culturile de primavara la el in balcon, eu am avut dreptul la doua ghivece unde am plantat frezii, iar el la sapte unde am pus dupa cum urmeaza: ridichi, ridichi, marar, patrunjel, busuioc, kerbel (???), bohnenkraut (??), leustean, menta si rucola.
Busuiocul si menta n-au iesit, celelalte au crescut dupa prima ploaie ca Fat Frumos intr-o zi. Si ne-am apucat de facut diverse salate. Eu, invatand in draci pentru certificatul de germana >:) nu m-am apucat sa ma uit in dictionar sa vad ce ii aia kerbel (semana cu patrunjelul) ori bohnenkraut (plantele is mici inca). Pana cand am gustat, si bohnenkrautul respectiv imi semana taaaare a ceva cunoscut, moment in care am zis hai frate sa ma uit in dictionar.
E cimbru. Sub numele lui de scena "Satureja hortensis". Sau cel putin asa zice Wikipedia la traducerea in romana. Dar - OROARE. Thymian, de il vand astia uscat la Coop si l-am pus eu in toate fripturile pana acu cica e TOT CIMBRU. Se cheama insa "Thymus vulgaris". Sau, in limba romana, cimbru de camp. Cu alte cuvinte, io am folosit pana acum o buruiana ordinara si ma intrebam de ce trebuie sa torn jumate de borcan odata ca sa aiba vag gust de "acasa la mama".
Acuma, eu cred ca romanii din strainatate is mai culti decat mine, dar in orice caz, daca citeste careva - Bohnenkraut e cuvantul cheie :).
Cum am facut anul asta culturile de primavara la el in balcon, eu am avut dreptul la doua ghivece unde am plantat frezii, iar el la sapte unde am pus dupa cum urmeaza: ridichi, ridichi, marar, patrunjel, busuioc, kerbel (???), bohnenkraut (??), leustean, menta si rucola.
Busuiocul si menta n-au iesit, celelalte au crescut dupa prima ploaie ca Fat Frumos intr-o zi. Si ne-am apucat de facut diverse salate. Eu, invatand in draci pentru certificatul de germana >:) nu m-am apucat sa ma uit in dictionar sa vad ce ii aia kerbel (semana cu patrunjelul) ori bohnenkraut (plantele is mici inca). Pana cand am gustat, si bohnenkrautul respectiv imi semana taaaare a ceva cunoscut, moment in care am zis hai frate sa ma uit in dictionar.
E cimbru. Sub numele lui de scena "Satureja hortensis". Sau cel putin asa zice Wikipedia la traducerea in romana. Dar - OROARE. Thymian, de il vand astia uscat la Coop si l-am pus eu in toate fripturile pana acu cica e TOT CIMBRU. Se cheama insa "Thymus vulgaris". Sau, in limba romana, cimbru de camp. Cu alte cuvinte, io am folosit pana acum o buruiana ordinara si ma intrebam de ce trebuie sa torn jumate de borcan odata ca sa aiba vag gust de "acasa la mama".
Acuma, eu cred ca romanii din strainatate is mai culti decat mine, dar in orice caz, daca citeste careva - Bohnenkraut e cuvantul cheie :).
Montag, 31. Mai 2010
Si mai multa stiinta
Ca atat am facut io in ultima vreme. Nu tu excursii (ba, sa nu mint, am fost in Olanda da tot pe motiv de work), nu tu rochitze, nu tu bilutze, numa gripa, frig, ploaie si work.
Mai nou, am inceput sa ma ascund de studenti in laborator si ma fac ca muncesc. Bine, de cele mai multe ori fac prostii, ca de exemplu ceea ce ar trebui sa fie chestii solubile in apa dar imi plutesc ca niste meduze pe fundul balonului, ma uit scarpinandu-ma in ceafa la chestii care ar trebui sa fie verzi dar sunt maronii, respectiv blochez robinete de sticla in slifuri de sticla si plang in pumni ca "ala era balonul meu maaaaaagic" (si e adevarat, singura data cand treaba verde a fost verde a fost cand am fiert-o napraznic in balonul magic).
Anyways, treaba cu sliful chiar m-a enervat asa ca azi am zis ca dedic o jumate de zi sa imi deblochez sticlaria (si sa scriu de o suta de ori pe table "voi pune destula unsoare de vid data viitoare"). Bine, sticlaria zacea de vreo saptamana intr-o baie bazica da' nu dadea nici un semn sa se miste si nici n-am vrut sa o zdruncin prea tare, sa nu imi cumva feshtelesc manutili mamucutzii si ale tatucutzii.
Asa ca am inceput muncitoreste sa injectez chipurile solvent pe langa slif, ca poate poate se duce vre-o picatura inauntru. Nik. Le-am lasat fo ora in solvent - nik. Am zis ca scot artileria grea si fac un Piranha ca in vremurile bune (pentru necunoscatori Piranha e un amestec 2:1 de acid sulfuric si apa oxigenata, sau mai clar kaboom in a bottle, don't try this at home), dar m-a prins un coleg cand cotrobaiam dupa acid si o zis ca ma ajuta el cu heat gunu'. Ghiciti ce s-a intamplat. Nimic.
Rushinandu-ma eu totusi sa spurc laboratorul cu Piranha am mai facut o incercare cu o baie de acid clorhidric - tot nik. Si dupa niste injuraturi groaznice m-am apucat sa caut pe net. Unde am gasit niste oameni convinsi ca aceasta problema se poate rezolva -tanana - cu Coca Cola. Nu, nu am inhalat prea multe chimicale azi. Chiar asa spuneau baietii si dupa ce am terminat de ras am zis ca cel mai rau lucru care mi se poate intampla e sa pierd 1.7 chf respectiv sa isi rada colegul de laborator in barba. Si am facut-o. Le-am parasutat pe cele sticlarii cu penis captivus intr-o juma de litru de Cola. Timp de o ora jumate.
Cred ca va dati seama ce s-a intamplat. E drept, de acum n-o sa mai beau Cola sau altceva din neamul ei niciodata (desi n-am facut un studiu exhaustiv sa vad daca Sprite Fanta sau doamne feri' Pepsi sunt comparabile) dar am neshte baloane curate, cu robinetele cuminti alaturi, numa bune de folosit maine pentru niscaiva voodoo.
Desigur, intrebarea ramane, ce-o fost in capul primului om care o incercat asta...
Mai nou, am inceput sa ma ascund de studenti in laborator si ma fac ca muncesc. Bine, de cele mai multe ori fac prostii, ca de exemplu ceea ce ar trebui sa fie chestii solubile in apa dar imi plutesc ca niste meduze pe fundul balonului, ma uit scarpinandu-ma in ceafa la chestii care ar trebui sa fie verzi dar sunt maronii, respectiv blochez robinete de sticla in slifuri de sticla si plang in pumni ca "ala era balonul meu maaaaaagic" (si e adevarat, singura data cand treaba verde a fost verde a fost cand am fiert-o napraznic in balonul magic).
Anyways, treaba cu sliful chiar m-a enervat asa ca azi am zis ca dedic o jumate de zi sa imi deblochez sticlaria (si sa scriu de o suta de ori pe table "voi pune destula unsoare de vid data viitoare"). Bine, sticlaria zacea de vreo saptamana intr-o baie bazica da' nu dadea nici un semn sa se miste si nici n-am vrut sa o zdruncin prea tare, sa nu imi cumva feshtelesc manutili mamucutzii si ale tatucutzii.
Asa ca am inceput muncitoreste sa injectez chipurile solvent pe langa slif, ca poate poate se duce vre-o picatura inauntru. Nik. Le-am lasat fo ora in solvent - nik. Am zis ca scot artileria grea si fac un Piranha ca in vremurile bune (pentru necunoscatori Piranha e un amestec 2:1 de acid sulfuric si apa oxigenata, sau mai clar kaboom in a bottle, don't try this at home), dar m-a prins un coleg cand cotrobaiam dupa acid si o zis ca ma ajuta el cu heat gunu'. Ghiciti ce s-a intamplat. Nimic.
Rushinandu-ma eu totusi sa spurc laboratorul cu Piranha am mai facut o incercare cu o baie de acid clorhidric - tot nik. Si dupa niste injuraturi groaznice m-am apucat sa caut pe net. Unde am gasit niste oameni convinsi ca aceasta problema se poate rezolva -tanana - cu Coca Cola. Nu, nu am inhalat prea multe chimicale azi. Chiar asa spuneau baietii si dupa ce am terminat de ras am zis ca cel mai rau lucru care mi se poate intampla e sa pierd 1.7 chf respectiv sa isi rada colegul de laborator in barba. Si am facut-o. Le-am parasutat pe cele sticlarii cu penis captivus intr-o juma de litru de Cola. Timp de o ora jumate.
Cred ca va dati seama ce s-a intamplat. E drept, de acum n-o sa mai beau Cola sau altceva din neamul ei niciodata (desi n-am facut un studiu exhaustiv sa vad daca Sprite Fanta sau doamne feri' Pepsi sunt comparabile) dar am neshte baloane curate, cu robinetele cuminti alaturi, numa bune de folosit maine pentru niscaiva voodoo.
Desigur, intrebarea ramane, ce-o fost in capul primului om care o incercat asta...
Montag, 17. Mai 2010
Dienstag, 4. Mai 2010
Ce vraji a mai facut AW
Pentru ca tot are examen la germana si tot felul de probleme existentiale de rezolvat, AW s-a apucat maniac de croitorie si a turnat doua rochitze in trei zile. AW nu calca de felul ei (desi la carte spune "bine calcat e pe jumatate cusut") si la ora asta tarzie are ochii prea scosi din cap ca sa faca niste poze decente. Dar iata-le totusi:
Rochitza pe care scrie "Amorgos":
Facuta din cea mai ordinara stofa de la IKEA, dar pictata manual de felul ei:
Note to self: data viitoare sa stergi liniile ajutatoare inainte de a picta peste ele:
Si rochitza pe care scrie "I'm so pretty and all cute" respectiv "Daca nu-ti aduci aminte cum a fost la primul paspoal, ia de aici":
Cu cea mai dragutza culoare si fundita din lume. Ever.
Am uitat sa va spun, domnisoara care imi pozeaza se numeste Matilda, l-a terorizat pe var-miu trei ani de zile, dupa care am mostenit-o eu de la sotia lui. Acum locuieste cu mine. Ne intelegem perfect, nu jegoseste chiuveta din baie, nu lasa vase murdare pe masa si ma asculta cand imi tin discursurile la germana.
Ca sa fie seria completa, iaca-ta si fustitza produsa acu neste saptamani. Matilda se scuza ca vi se arata asa la bustul gol.
Data viitoare - bilutze :). Promit.
Rochitza pe care scrie "Amorgos":
 |
 |
 |
Si rochitza pe care scrie "I'm so pretty and all cute" respectiv "Daca nu-ti aduci aminte cum a fost la primul paspoal, ia de aici":
 |
 |
Am uitat sa va spun, domnisoara care imi pozeaza se numeste Matilda, l-a terorizat pe var-miu trei ani de zile, dupa care am mostenit-o eu de la sotia lui. Acum locuieste cu mine. Ne intelegem perfect, nu jegoseste chiuveta din baie, nu lasa vase murdare pe masa si ma asculta cand imi tin discursurile la germana.
Ca sa fie seria completa, iaca-ta si fustitza produsa acu neste saptamani. Matilda se scuza ca vi se arata asa la bustul gol.
 |
Dienstag, 27. April 2010
9
 |
AEC AEC BED BED si tot asa, tot asa, pana uit ca nu stiu incotro sa ma uit, CGE, CGE, ca parintii mei au facut alegeri ciudate, DFE, DFE, ca alerg in fiecare zi prin labirint dupa o zana cu aripi de metal EDCDEFE si cred inocenta ca Faunul e binevoitor EDCDEFD si tot asa, si tot asa, pana sfarseste tot in scrum.
(Poveste de adormit Ofelia, Pan's Labyrinth Lullaby)
Dienstag, 20. April 2010
PDG
V-am mai povestit eu despre prietenul maniac cu ski-ul R. R. mi-e mie tare drag pentru ca mi-a fost alaturi in felul lui nemtesc asa cum n-a mai fost nimeni altcineva intr-un moment cand deja incepusem sa dau cu pickhammeru' in rock bottom.
Maine R. pleaca la Zermatt unde o sa primeasca un numar pe geaca si o sa mance o supa, dupa care la 22:00, impreuna cu alti doi maniaci vor incepe sa skieze intr-una din cele mai tari curse (dupa parerea mea de amator) - La Patrouille des Glaciers.
PDG-ul asta a fost infiintat in 1943 (la ideea unor capitani de la vanatorii lor de munte) ca un fel de concurs intern al armatei. Din pacate nu s-a organizat decat fo cativa ani, pana cand o echipa a disparut intr-o crevasa si domnii capitani si-au luat-o peste deshte de la superiorii lor si de la presa. Urmatoarea PDG a avut loc patruzeci de ani mai tarziu si de-atunci a tot castigat in prestigiu de acuma sunt cam 1400 de echipe (a cate trei oameni) care participa.
110 km lungime (da, km, n-am gresit, adica asha, cam cat de la mine pana aproape la Basel sau cam cat de la Iasi la...Bacau?) si fo 7000 de m diferenta de nivel (sus/jos), de la Zermatt prin Arola la Verbier. In timpurile astea moderne puturosii ca mine se pot inscrie pe site-ul PDG sa primeasca informatii prin semeseu pe unde a ajuns echipa favorita. Ba dintr-un exces de zel i-am inscris si pe parintii lui R.
Asa ca, desi nu il cunoasteti pe R. va rog si pe voi sa incrucisati niste degete prin somn maine seara:). Am emotii.
Maine R. pleaca la Zermatt unde o sa primeasca un numar pe geaca si o sa mance o supa, dupa care la 22:00, impreuna cu alti doi maniaci vor incepe sa skieze intr-una din cele mai tari curse (dupa parerea mea de amator) - La Patrouille des Glaciers.
PDG-ul asta a fost infiintat in 1943 (la ideea unor capitani de la vanatorii lor de munte) ca un fel de concurs intern al armatei. Din pacate nu s-a organizat decat fo cativa ani, pana cand o echipa a disparut intr-o crevasa si domnii capitani si-au luat-o peste deshte de la superiorii lor si de la presa. Urmatoarea PDG a avut loc patruzeci de ani mai tarziu si de-atunci a tot castigat in prestigiu de acuma sunt cam 1400 de echipe (a cate trei oameni) care participa.
110 km lungime (da, km, n-am gresit, adica asha, cam cat de la mine pana aproape la Basel sau cam cat de la Iasi la...Bacau?) si fo 7000 de m diferenta de nivel (sus/jos), de la Zermatt prin Arola la Verbier. In timpurile astea moderne puturosii ca mine se pot inscrie pe site-ul PDG sa primeasca informatii prin semeseu pe unde a ajuns echipa favorita. Ba dintr-un exces de zel i-am inscris si pe parintii lui R.
Asa ca, desi nu il cunoasteti pe R. va rog si pe voi sa incrucisati niste degete prin somn maine seara:). Am emotii.
Dienstag, 6. April 2010
8
 |
Sonntag, 4. April 2010
Pasti de import
Hristos a inviat!
Craciunu e la mine sfant, cei care imi citesc blogul stiu ca in 2x de ani numa' de doua ori n-am fost acasa. Pastele insa m-a prins de multe ori in ultimii ani prin alte tari. Tin minte Pastele de la Mulhouse unde am mancat fasole batuta cu L. in camin :D in Vinerea Mare; si Pastele de anul trecut de la Basel, cand am fost la brunch cu familia. Si pana anul asta nu mi-a fost tare dor de Pastele petrecut la tzara, de cand eram plod si pana bunicii mei s-au dus prin gradini mai verzi.
Si saptamana trecuta mi-am adus aminte cum facea bunica-mea cozonaci; si nu se juca, facea din 10 kg de faina, sa aiba de dus la biserica, de dat la vecini si la copiii si nepotii hrapareti. Asa ca facutul cozonacului era un adevarat ritual, cu strans si pastrat ouale, adus toate in bucatarie de cu o seara inainte, framantat cu ajutorul matusa-mii sau a bunicului (pentru ca bunicu' era super modern si super cool) si coptul in cuptorul de paine pregatit cu doua zile inainte. Si in fiecare an era dezamagita pentru ca toata lumea o complimenta dar adauga si "oricum cei de la botezul lui A. (io adik) au fost cei mai buni". Si treaba asta o auzit-o saraca 2x de ani.
In fine, cozonacii nu se mancau in sambata Pastelui pentru ca toti tineam post si baleam pe langa ei in bucatarie, saturandu-ne numai de la miros. Seara mergeam la inviere, mai cu, mai fara placere in functie de cat era de frig afara si pagani cum suntem stateam si luam lumina, dupa care veneam acasa si tabaram pe cozonaci (sau pe carnatii afumati, pentru cei care nu erau fan dulciuri).
Anul asta io si B. am fost singuri acasa, ca toti s-au dus pe la rude, pe la Amsterdam sau pe la ski si mi-a venit un chef nebun sa imi import Pastele. Asa ca am luat reperele esentiale - cozonac, oua, salata boeuf si mers la biserica si m-am apucat de implementat....
Cozo am facut odata de mult, dupa reteta nana-mii, care face din cantitati mai omenesti, dar acum n-am mai gasit-o prin mailurile vechi asa ca m-am inarmat cu o reteta de pe net. In prealabil am cercetat si am vazut ca majoritatea is la fel - 8-10 oua la kil, numa galbenusurile sa nu se usuce repede, juma de kil de lapte impartit in doua, una la maia, una cu zahar fiarta impreuna, fo 150 g grasime, 50 g drojdie si in fine, variatiuni pe aceeasi tema, nu va mai plictisesc. Din punctul meu de vedere esential e sa nu fie variatii mari de temperatura intre ingrediente (laptele pentru maia trebuie numai incalzit nu fiert). Apoi oamenii si pisicile din jur trebuie parasutate din bucatarie si usa inchisa dupa ei pe toata durata operatiunii si trebuie zbierat foarte tare la ei cand isi aduc aminte ca au nevoie de un patent sau pulovar.
Dupa care se framanta. Si se framanta pana cand chestia de la inceput se desprinde de castron. Legenda spune ca se framanta pana incepe gospodina sa asude viguros. Io m-am simtit destul de repede ca dupa osutademetrigarduri asa ca am gasit un alt reper. Se framanta pana cand se fac vanatai la incheieturi :D
Asta s-a intamplat cu incheieturile mele, ca omul care trebuia sa imi tina de castron, dupa cum spuneam, era inchis pe balcon si se ocupa de gradinarit asa ca m-am izbit cu frumosul lighean de o sa am niste explicatii de dat la work daca nu gasesc un pulovar cu maneci foarte lungi.
Dar, frumoasa bila s-a desprins de pe castron si am ascuns-o in "camera din dos" langa calorifer pret de fo ora. Unde a crescut.
Si pentru ca io n-am nici o experienta cum si in ce fel trebuie sa arate am declarat-o gata:D si am purces la umplut si impletit. Umplutura am facut-o cu alune ca n-am gasit nuci macinate gata. Si i-am asezat frumos in tavi. Mi-au iesit doi maricei si mi-au mai ramas doua bucatele de aluat. Din una i-am facut lui B. cozonacul pe care iesea bataia cea mai mare la bunica-mea - facut in canita, delicat ca o ciupercuta si cu umplutura cat cuprinde (ca nu era de dus la biserica, deci daca nu se cocea nu era nici o tragedie. Iar din cealalta l-am facut pe Mr. Bunny pe care l-am pus la cuptor cat i-am lasat pe ceilalti la crescut ca sa testez cum e cu temperatura si cate grade e echivalent la "foc mic" si "foc mare".
I give to you....Mr. Bunny :D.
Intre timp celelalte minunatii au crescut si i-am bagat si pe ei la cuptor (170 de grade cu ventilator cu tot).
Dupa 30 de minute aratau asa:
Si deci i-am scos si i-am lasat la racit, in ciuda oamenilor si pisicilor care din nou baleau prin bucatarie. Si va spun, miroseau fix, da fix ca aia ai bunica-mii.
I-am interzis lui B. sa isi dea cu vreo parere despre cat de bine cresc si cat de frumos arata, pana cand nu ii spun io ca "ii gata" pentru ca noi romanii avem mai mult de o superstitie :D si n-am chef sa mi se pleosteasca aluatul sau sa se transforme in cataroi cand ii scot din cuptor. Asa ca timp de doua ore m-a intrebat "Da acu pot sa zic? Da acuma? Nici acuma?" "Acuma" o fost dupa taiere:
Cand am inceput sa fac dansul bucuriei prin bucatarie ca da, acuma is definitely buna de maritat daca sunt amatori pentru ca am biruit si sarmalele si cozonacul.
Dupa care am sarbatorit seara de Pasti prin a merge la cinema unde am vazut "Alice in Wonderland" 3D. So much for holiness :))).
Azi dimineata am fost la biserica la protestanti (asta fiind o veche pata de a mea, ca incerc sa il conving pe alalalt pagan de nu stiu cand sa mergem, sa vad si io cum e la slujba la ei). Si a fost tare frumos, eu m-am emotionat literalmente pana la lacrimi pentru ca slujba la ei e mult mai umana, mult mai "de suflet", fara ritualuri si tamaieri. Pur si simplu preotul si preoteasa au povestit despre cum fiecare poate sa creada cum vrea, unii ca Maria Magdalena nu au nevoie de dovezi si cred pur si simplu, altii ca Toma au nevoie sa stie si sa atinga tot pentru a se convinge, ca in nici un fel nu e gresit si ca important e sa doar sa crezi. Am avut norocul sa prindem si un botez si acolo iar m-am apucat de bocit (bine, eu de doua zile tot am crying spells, oi fi in perioada mai emotiva a lunii), pentru ca plozii alergau prin biserica si se distrau iar preotul povestea - in germana si olandeza, ca tatal era olandez - cum copilul ala de acum nu va mai fi niciodata singur. O fost foarte dragutz.
Si dupa asta am venit acasa unde ne-am stuffed the faces cu salata boeuf, oua (io le-am spart pe toate :D) si cozonac.
Craciunu e la mine sfant, cei care imi citesc blogul stiu ca in 2x de ani numa' de doua ori n-am fost acasa. Pastele insa m-a prins de multe ori in ultimii ani prin alte tari. Tin minte Pastele de la Mulhouse unde am mancat fasole batuta cu L. in camin :D in Vinerea Mare; si Pastele de anul trecut de la Basel, cand am fost la brunch cu familia. Si pana anul asta nu mi-a fost tare dor de Pastele petrecut la tzara, de cand eram plod si pana bunicii mei s-au dus prin gradini mai verzi.
Si saptamana trecuta mi-am adus aminte cum facea bunica-mea cozonaci; si nu se juca, facea din 10 kg de faina, sa aiba de dus la biserica, de dat la vecini si la copiii si nepotii hrapareti. Asa ca facutul cozonacului era un adevarat ritual, cu strans si pastrat ouale, adus toate in bucatarie de cu o seara inainte, framantat cu ajutorul matusa-mii sau a bunicului (pentru ca bunicu' era super modern si super cool) si coptul in cuptorul de paine pregatit cu doua zile inainte. Si in fiecare an era dezamagita pentru ca toata lumea o complimenta dar adauga si "oricum cei de la botezul lui A. (io adik) au fost cei mai buni". Si treaba asta o auzit-o saraca 2x de ani.
In fine, cozonacii nu se mancau in sambata Pastelui pentru ca toti tineam post si baleam pe langa ei in bucatarie, saturandu-ne numai de la miros. Seara mergeam la inviere, mai cu, mai fara placere in functie de cat era de frig afara si pagani cum suntem stateam si luam lumina, dupa care veneam acasa si tabaram pe cozonaci (sau pe carnatii afumati, pentru cei care nu erau fan dulciuri).
Anul asta io si B. am fost singuri acasa, ca toti s-au dus pe la rude, pe la Amsterdam sau pe la ski si mi-a venit un chef nebun sa imi import Pastele. Asa ca am luat reperele esentiale - cozonac, oua, salata boeuf si mers la biserica si m-am apucat de implementat....
Cozo am facut odata de mult, dupa reteta nana-mii, care face din cantitati mai omenesti, dar acum n-am mai gasit-o prin mailurile vechi asa ca m-am inarmat cu o reteta de pe net. In prealabil am cercetat si am vazut ca majoritatea is la fel - 8-10 oua la kil, numa galbenusurile sa nu se usuce repede, juma de kil de lapte impartit in doua, una la maia, una cu zahar fiarta impreuna, fo 150 g grasime, 50 g drojdie si in fine, variatiuni pe aceeasi tema, nu va mai plictisesc. Din punctul meu de vedere esential e sa nu fie variatii mari de temperatura intre ingrediente (laptele pentru maia trebuie numai incalzit nu fiert). Apoi oamenii si pisicile din jur trebuie parasutate din bucatarie si usa inchisa dupa ei pe toata durata operatiunii si trebuie zbierat foarte tare la ei cand isi aduc aminte ca au nevoie de un patent sau pulovar.
Dupa care se framanta. Si se framanta pana cand chestia de la inceput se desprinde de castron. Legenda spune ca se framanta pana incepe gospodina sa asude viguros. Io m-am simtit destul de repede ca dupa osutademetrigarduri asa ca am gasit un alt reper. Se framanta pana cand se fac vanatai la incheieturi :D
 |
Asta s-a intamplat cu incheieturile mele, ca omul care trebuia sa imi tina de castron, dupa cum spuneam, era inchis pe balcon si se ocupa de gradinarit asa ca m-am izbit cu frumosul lighean de o sa am niste explicatii de dat la work daca nu gasesc un pulovar cu maneci foarte lungi.
Dar, frumoasa bila s-a desprins de pe castron si am ascuns-o in "camera din dos" langa calorifer pret de fo ora. Unde a crescut.
 |
Si pentru ca io n-am nici o experienta cum si in ce fel trebuie sa arate am declarat-o gata:D si am purces la umplut si impletit. Umplutura am facut-o cu alune ca n-am gasit nuci macinate gata. Si i-am asezat frumos in tavi. Mi-au iesit doi maricei si mi-au mai ramas doua bucatele de aluat. Din una i-am facut lui B. cozonacul pe care iesea bataia cea mai mare la bunica-mea - facut in canita, delicat ca o ciupercuta si cu umplutura cat cuprinde (ca nu era de dus la biserica, deci daca nu se cocea nu era nici o tragedie. Iar din cealalta l-am facut pe Mr. Bunny pe care l-am pus la cuptor cat i-am lasat pe ceilalti la crescut ca sa testez cum e cu temperatura si cate grade e echivalent la "foc mic" si "foc mare".
I give to you....Mr. Bunny :D.
 |
Intre timp celelalte minunatii au crescut si i-am bagat si pe ei la cuptor (170 de grade cu ventilator cu tot).
 |
Dupa 30 de minute aratau asa:
 |
Si deci i-am scos si i-am lasat la racit, in ciuda oamenilor si pisicilor care din nou baleau prin bucatarie. Si va spun, miroseau fix, da fix ca aia ai bunica-mii.
I-am interzis lui B. sa isi dea cu vreo parere despre cat de bine cresc si cat de frumos arata, pana cand nu ii spun io ca "ii gata" pentru ca noi romanii avem mai mult de o superstitie :D si n-am chef sa mi se pleosteasca aluatul sau sa se transforme in cataroi cand ii scot din cuptor. Asa ca timp de doua ore m-a intrebat "Da acu pot sa zic? Da acuma? Nici acuma?" "Acuma" o fost dupa taiere:
 |
 |
Cand am inceput sa fac dansul bucuriei prin bucatarie ca da, acuma is definitely buna de maritat daca sunt amatori pentru ca am biruit si sarmalele si cozonacul.
Dupa care am sarbatorit seara de Pasti prin a merge la cinema unde am vazut "Alice in Wonderland" 3D. So much for holiness :))).
Azi dimineata am fost la biserica la protestanti (asta fiind o veche pata de a mea, ca incerc sa il conving pe alalalt pagan de nu stiu cand sa mergem, sa vad si io cum e la slujba la ei). Si a fost tare frumos, eu m-am emotionat literalmente pana la lacrimi pentru ca slujba la ei e mult mai umana, mult mai "de suflet", fara ritualuri si tamaieri. Pur si simplu preotul si preoteasa au povestit despre cum fiecare poate sa creada cum vrea, unii ca Maria Magdalena nu au nevoie de dovezi si cred pur si simplu, altii ca Toma au nevoie sa stie si sa atinga tot pentru a se convinge, ca in nici un fel nu e gresit si ca important e sa doar sa crezi. Am avut norocul sa prindem si un botez si acolo iar m-am apucat de bocit (bine, eu de doua zile tot am crying spells, oi fi in perioada mai emotiva a lunii), pentru ca plozii alergau prin biserica si se distrau iar preotul povestea - in germana si olandeza, ca tatal era olandez - cum copilul ala de acum nu va mai fi niciodata singur. O fost foarte dragutz.
Si dupa asta am venit acasa unde ne-am stuffed the faces cu salata boeuf, oua (io le-am spart pe toate :D) si cozonac.
Montag, 29. März 2010
Güggu
Mai intai trebuie sa ascultati melodia de aici:
http://www.zueriwest.ch/
(click pe news si pe play in stanga paginii)
Si acum trebuie sa raspundeti la urmatorul sondaj:
Aceasta melodie este:
a) Despre la mare la soare, ce bine ca a venit primavara
b) Despre ceva misterios, elfish, cetzuri si peshteri
c) Despre erotism la Avicola
Si mai vin io cu explicatii dup-aia.
http://www.zueriwest.ch/
(click pe news si pe play in stanga paginii)
Si acum trebuie sa raspundeti la urmatorul sondaj:
Aceasta melodie este:
a) Despre la mare la soare, ce bine ca a venit primavara
b) Despre ceva misterios, elfish, cetzuri si peshteri
c) Despre erotism la Avicola
Si mai vin io cu explicatii dup-aia.
Donnerstag, 25. März 2010
Dienstag, 9. März 2010
6
Sonntag, 7. März 2010
Acesti barbati care ne taie parul
Mi-a luat destul de mult timp sa merg la coafor in Elvetia; de fapt eu in general am nevoie de mult timp pentru a-mi face curaj sa merg la coafor. Stiu exact si de unde mi se trage - de la "numarul 3" impus de taica-miu cand am inceput scoala pentru ca nu avea rabdare sa imi faca nelipsitele codite. Cand am avut si eu un cuvant de spus in familie acesta a fost "eu la tuns nu ma mai duc". Si pletele au tot curs rau o vreme, si-au tot schimbat culorile pana cand la un moment dat mi-a venit asha o dorinta de schimbare.
In orice caz, asteptatul, uitatul pe reviste glossy vechi de un an, trasul de cap, apa prea fierbinte sau prea rece si in fine, toate lucrurile alea care se intamplau la Igiena unde mergea mama si unde ma rog, trebuia sa ma duc si eu nu formau premise necesare si suficiente ca sa imi vina cheful prea des. Ce imi amintesc cu oarecare placere insa era atmosfera de "harem", intimitatea cu alte femei necunoscute pe care le vedeai timp de doua ceasuri cu sarmalutele in cap in timp ce doamna Viorica (?) le taia unghiile si le dadea cu "carmin". Totul se petrecea in spatele unor perdele groase de poliester si daca vre un sot uitat afara venea dupa chei, era intampinat la usa de doamna Petronela(?) si isi spunea pasul intorcand privirea pudic spre statia de tramvai.
Cand coama mea de doctorand a ajus nepieptanabila m-am hotarat sa iau in serios sugestia surorii lui B. care mi-l tot recomanda periodic pe J, coaforul ei francez din Basel, autorul diverselor nuante de emo din capul ei si al prietenului ei. Ce nu stiam eu e ca la J. nu se merge cu idei de acasa de genul "vreau sa ma fac blonda si sa ma tund Bob". Oh nu. Transcriu aici cu aproximatie conversatia de ieri (a treia oara cand ma duc la el, dintr-un fel de masochism pe care o sa il intelegeti imediat):
"J., vreau sa ma faci blond portocaliu, stii asa, blond aramiu cam ca aici in catalog".
"Blond nu se poate. Nici portocaliu. Uite, eu o sa amestec alea doua culori si iti pun mai mult roscat decat data trecuta. Si o sa te vopseasca R, ca io n-am timp".
Ok, in timp ce stateam cu vopseaua pusa de R. in cap si meditam la acest post vine omul sa ma intrebe:
"Si, te-ai hotarat cum te tund?"
"Pai, ma gandeam ceva mai scurt ca data trecuta, mai scurt pe ceafa si cu bretonul umpic mai lung"
"Serios? Pentru ca eu ma gandeam sa iti las niste suvite la spate, adik sa nu le tai deloc si aici in fata sa tai bretonul scurt scurt."
Acuma trebuie sa va spun ca aici in Elvetia se face mijto masiv de asa numita tunsoare VorKuHiLa (vorne kurz, hinten lang sau in fatascurtinspatelung) cum aveau toti baietii cool si caminonagii din anii 80. Cand am auzit de suvite lungi la spate numai fatza ranjinda a lui B spunand VorKuHiLa repetat ca un copil de trei ani o aveam in minte.
Si sa nu credeti ca omul a glumit. Acum am in cap un fel de cuib cu prelungire, intr-o culoare roshu spalacit despre care toata lumea spune ca arata BESTIAL (inclusiv maica-mea, a carei parere in materie de frizuri conteaza pentru ca pana acum mi-a spus tot timpul "vaiceuratestitunsacumaipututsatepocestiinhalulasta").
Si mergand eu spre casa cu a mea frizura de pudel m-am gandit ce fenomen, domnule. Majoritatea stilistilor (jigniti de titlul de frizer) sunt barbati. Designeri vestimentari asemenea. Idem bijutieri. Aici, in Europa de Vest cel putin. Cum poate fi interpretata asta - barbatii care au grija de noi, care ne dau ustensilele pentru a ne pune in valoare feminitatea? Pentru ca nah, mersul la coafor sau imbracatul de rochii frumoase intra pentru mine in categoria "pampering and being freaking nice to myself". Sau e doar o alta forma de manifestare a nevoii de control, o incercare de a rezolva complexul de Pygmalion care ii chinuie pe unii barbati (as fi scris masculi, pentru a evita repetitia, dar mie una imi suna a insulta)? L-am intrebat pe B. care mi-a raspuns cu un evaziv "it's both". Eu inca nu am reusit sa ma decid si cred ca o sa imi mai ia ceva timp pana cand o sa ma simt comfortabil pe scaunul lui J. in timp ce el se joaca cu forfecutzele.
In orice caz, asteptatul, uitatul pe reviste glossy vechi de un an, trasul de cap, apa prea fierbinte sau prea rece si in fine, toate lucrurile alea care se intamplau la Igiena unde mergea mama si unde ma rog, trebuia sa ma duc si eu nu formau premise necesare si suficiente ca sa imi vina cheful prea des. Ce imi amintesc cu oarecare placere insa era atmosfera de "harem", intimitatea cu alte femei necunoscute pe care le vedeai timp de doua ceasuri cu sarmalutele in cap in timp ce doamna Viorica (?) le taia unghiile si le dadea cu "carmin". Totul se petrecea in spatele unor perdele groase de poliester si daca vre un sot uitat afara venea dupa chei, era intampinat la usa de doamna Petronela(?) si isi spunea pasul intorcand privirea pudic spre statia de tramvai.
Cand coama mea de doctorand a ajus nepieptanabila m-am hotarat sa iau in serios sugestia surorii lui B. care mi-l tot recomanda periodic pe J, coaforul ei francez din Basel, autorul diverselor nuante de emo din capul ei si al prietenului ei. Ce nu stiam eu e ca la J. nu se merge cu idei de acasa de genul "vreau sa ma fac blonda si sa ma tund Bob". Oh nu. Transcriu aici cu aproximatie conversatia de ieri (a treia oara cand ma duc la el, dintr-un fel de masochism pe care o sa il intelegeti imediat):
"J., vreau sa ma faci blond portocaliu, stii asa, blond aramiu cam ca aici in catalog".
"Blond nu se poate. Nici portocaliu. Uite, eu o sa amestec alea doua culori si iti pun mai mult roscat decat data trecuta. Si o sa te vopseasca R, ca io n-am timp".
Ok, in timp ce stateam cu vopseaua pusa de R. in cap si meditam la acest post vine omul sa ma intrebe:
"Si, te-ai hotarat cum te tund?"
"Pai, ma gandeam ceva mai scurt ca data trecuta, mai scurt pe ceafa si cu bretonul umpic mai lung"
"Serios? Pentru ca eu ma gandeam sa iti las niste suvite la spate, adik sa nu le tai deloc si aici in fata sa tai bretonul scurt scurt."
Acuma trebuie sa va spun ca aici in Elvetia se face mijto masiv de asa numita tunsoare VorKuHiLa (vorne kurz, hinten lang sau in fatascurtinspatelung) cum aveau toti baietii cool si caminonagii din anii 80. Cand am auzit de suvite lungi la spate numai fatza ranjinda a lui B spunand VorKuHiLa repetat ca un copil de trei ani o aveam in minte.
Si sa nu credeti ca omul a glumit. Acum am in cap un fel de cuib cu prelungire, intr-o culoare roshu spalacit despre care toata lumea spune ca arata BESTIAL (inclusiv maica-mea, a carei parere in materie de frizuri conteaza pentru ca pana acum mi-a spus tot timpul "vaiceuratestitunsacumaipututsatepocestiinhalulasta").
Si mergand eu spre casa cu a mea frizura de pudel m-am gandit ce fenomen, domnule. Majoritatea stilistilor (jigniti de titlul de frizer) sunt barbati. Designeri vestimentari asemenea. Idem bijutieri. Aici, in Europa de Vest cel putin. Cum poate fi interpretata asta - barbatii care au grija de noi, care ne dau ustensilele pentru a ne pune in valoare feminitatea? Pentru ca nah, mersul la coafor sau imbracatul de rochii frumoase intra pentru mine in categoria "pampering and being freaking nice to myself". Sau e doar o alta forma de manifestare a nevoii de control, o incercare de a rezolva complexul de Pygmalion care ii chinuie pe unii barbati (as fi scris masculi, pentru a evita repetitia, dar mie una imi suna a insulta)? L-am intrebat pe B. care mi-a raspuns cu un evaziv "it's both". Eu inca nu am reusit sa ma decid si cred ca o sa imi mai ia ceva timp pana cand o sa ma simt comfortabil pe scaunul lui J. in timp ce el se joaca cu forfecutzele.
Montag, 1. März 2010
Gol
Sau despre cum mi-am pierdut eu vorbele
Au fost niste ani cand aveam parul foarte lung, destul de lung cat sa ascunda niste stoluri mari mari de fluturi. Fluturii astia se hraneau cu tigari, lecturi in miez de noapte, Cohen si Doors. Si unul din versurile mele preferate era
"I'll always be a word man
Better than a bird man"
Odata pentru ca vorbele aveau pentru mine gust si miros si puteau alunga demonii si a doua oara pentru ca mi-a fost mereu frica sa zbor. Asa ca imi construiam castele fabuloase si peisaje romantice doar pentru mine; povestile mele, pentru mine, nescrise, doar spuse in soapta in gand imi erau casa si refugiu pentru stolul meu de fluturi.
De cativa ani insa - cred ca de la Marea Depresie incoace - mi-am pierdut cuvintele. Sigur, as putea da foarte simplu vina pe faptul ca vorbesc zilnic trei limbi diferite din care nici una nu e a mea. Ca mi-am mai largit cercul de interese si include si alte activitati decat cititul. Ca nu mai am timp sa scriu.
Dar adevarul adevarat e ca am crescut. Si cred ca mi s-a anulat accesul la Neverland.
Treaba asta n-as simti-o poate atat de acut daca nu m-as fi inscris la Germana unde o sa dau un examen si in cadrul acestui examen va trebui sa clocesc un text in treizeci de minute pe o tema "actuala", text care sa aiba introducere, cuprins si incheiere si ale caruri propozitii sa nu inceapa toate cu "eu cred" sau "autorul zice ca". Faptul ca nu mai am cuvinte si nici opinii - dupa cum am marturisit acum ceva timp - nu face decat sa ma adanceasca intr-o profunda criza existentiala.
Asta sau ceva manifestare a unui comportament evitant (exista expresia asta in romana?). Peste cativa ani o sa mi se spuna "Tacuta care picteaza bilutze".
Au fost niste ani cand aveam parul foarte lung, destul de lung cat sa ascunda niste stoluri mari mari de fluturi. Fluturii astia se hraneau cu tigari, lecturi in miez de noapte, Cohen si Doors. Si unul din versurile mele preferate era
"I'll always be a word man
Better than a bird man"
Odata pentru ca vorbele aveau pentru mine gust si miros si puteau alunga demonii si a doua oara pentru ca mi-a fost mereu frica sa zbor. Asa ca imi construiam castele fabuloase si peisaje romantice doar pentru mine; povestile mele, pentru mine, nescrise, doar spuse in soapta in gand imi erau casa si refugiu pentru stolul meu de fluturi.
De cativa ani insa - cred ca de la Marea Depresie incoace - mi-am pierdut cuvintele. Sigur, as putea da foarte simplu vina pe faptul ca vorbesc zilnic trei limbi diferite din care nici una nu e a mea. Ca mi-am mai largit cercul de interese si include si alte activitati decat cititul. Ca nu mai am timp sa scriu.
Dar adevarul adevarat e ca am crescut. Si cred ca mi s-a anulat accesul la Neverland.
Treaba asta n-as simti-o poate atat de acut daca nu m-as fi inscris la Germana unde o sa dau un examen si in cadrul acestui examen va trebui sa clocesc un text in treizeci de minute pe o tema "actuala", text care sa aiba introducere, cuprins si incheiere si ale caruri propozitii sa nu inceapa toate cu "eu cred" sau "autorul zice ca". Faptul ca nu mai am cuvinte si nici opinii - dupa cum am marturisit acum ceva timp - nu face decat sa ma adanceasca intr-o profunda criza existentiala.
Asta sau ceva manifestare a unui comportament evitant (exista expresia asta in romana?). Peste cativa ani o sa mi se spuna "Tacuta care picteaza bilutze".
1 Martie
5
 |
Samstag, 27. Februar 2010
Bilutele
"Lonely" incepe cu "low".
Si cum pictam eu bucuroasa la 10 noaptea vineri seara (dear lord, cat de patetic) imi suna telefonul. Telefonul ala pe care nu ma suna mama de 7 (shapte!) ori in jumate de ora, sa ma bage in boale, ca dup-aia, cand raspund cu inima in gat, gandindu-ma ca a mierlit-o careva sau cainele a fost hartanit de dulaul vecinului, ma intreaba candid "si ce mai faci?" . Deci mi-a sunat telefonul zic, si cum eram prea concentrata asupra minunatelor bilutze de le pictam, nu m-am uitat cine imi tulbura melancolia mea est-europeana din borcanele cu acrylics si raspund.
R., R. de la work, R. my lady friend care a reusit sa isi imbete invitatii (din nou! - si aici vorbesc din proprie experienta - oamenii care merg la R. trebuie sa se pregateasca psihic sa fie indopati cu tot felul de bunatatzuri de pe cinci continente, toate bine stropite cu diverse treburi mai mult sau mai putin - de obicei mai mult- alcoolice) si nu putea sa doarma. Si daca nu merg la o bere. Iar eu- EU, care n-am avut o viata sociala "de aia" carevasazica niciodata - m-am uitat cu JIND la borcanele cu acryilics si bilutele mele bestiale si am zis pierita "da, sa vad cand e busul".
Pe care l-am luat in directia "Titty Twister". Da, fix asa se keama barul de roackeri unde am aterizat cu R. Si mi-am dat seama ca is batrana. Si blazata. Si ca au trecut secole, ere de cand nu m-am mai pupat cu cineva pe o canapea din coltul barului, cum faceau doi tinerei acolo de aveam sa cantam in cor "get a room". Si dupa ce am interactionat cu niste oameni asa cum scrie in manualul Socializarea in Societatea .ch (namely "Si, de unde esti" "Si ce faci" "Mie imi place foarte mult aici la voi" - toate astea ca sa ii pot spune profei de germana marti ca da, am facut exercitii de exprimare orala :))) am parasit-o pe R. care nu dadea semne sa i se fi facut suficient de somn si m-am intors in barlog. Unde am pictat.
Deci da, probabil ca imi merit soarta :).
Si cum pictam eu bucuroasa la 10 noaptea vineri seara (dear lord, cat de patetic) imi suna telefonul. Telefonul ala pe care nu ma suna mama de 7 (shapte!) ori in jumate de ora, sa ma bage in boale, ca dup-aia, cand raspund cu inima in gat, gandindu-ma ca a mierlit-o careva sau cainele a fost hartanit de dulaul vecinului, ma intreaba candid "si ce mai faci?" . Deci mi-a sunat telefonul zic, si cum eram prea concentrata asupra minunatelor bilutze de le pictam, nu m-am uitat cine imi tulbura melancolia mea est-europeana din borcanele cu acrylics si raspund.
R., R. de la work, R. my lady friend care a reusit sa isi imbete invitatii (din nou! - si aici vorbesc din proprie experienta - oamenii care merg la R. trebuie sa se pregateasca psihic sa fie indopati cu tot felul de bunatatzuri de pe cinci continente, toate bine stropite cu diverse treburi mai mult sau mai putin - de obicei mai mult- alcoolice) si nu putea sa doarma. Si daca nu merg la o bere. Iar eu- EU, care n-am avut o viata sociala "de aia" carevasazica niciodata - m-am uitat cu JIND la borcanele cu acryilics si bilutele mele bestiale si am zis pierita "da, sa vad cand e busul".
Pe care l-am luat in directia "Titty Twister". Da, fix asa se keama barul de roackeri unde am aterizat cu R. Si mi-am dat seama ca is batrana. Si blazata. Si ca au trecut secole, ere de cand nu m-am mai pupat cu cineva pe o canapea din coltul barului, cum faceau doi tinerei acolo de aveam sa cantam in cor "get a room". Si dupa ce am interactionat cu niste oameni asa cum scrie in manualul Socializarea in Societatea .ch (namely "Si, de unde esti" "Si ce faci" "Mie imi place foarte mult aici la voi" - toate astea ca sa ii pot spune profei de germana marti ca da, am facut exercitii de exprimare orala :))) am parasit-o pe R. care nu dadea semne sa i se fi facut suficient de somn si m-am intors in barlog. Unde am pictat.
Deci da, probabil ca imi merit soarta :).
Montag, 15. Februar 2010
4
Rewriting history
De cand tot bantui pe bloguri si forumuri am dezvoltat o fobie fata de oamenii care isi sterg posturile. Pe forumuri mai ales e oribil, toti ceilalti participanti la discutie par niste neterminati care delireaza fiecare pe limba lui.
Cu toate astea, avand io o saptamana mai nasoala si citind "Eat, pray, love" m-am hotarat ca viata profesionala imi papa prea mult din viata privata si am cautat dovada. 25% din posturile din anii trecuti sunt despre work iar 33% contin macar o referinta la work. Si cum asta nu este un blog despre work ci despre celalat eu, ala care e 100% eu (sau cel putin ar vrea sa fie) - well, le-am casapit pe toate.
Cu toate astea, avand io o saptamana mai nasoala si citind "Eat, pray, love" m-am hotarat ca viata profesionala imi papa prea mult din viata privata si am cautat dovada. 25% din posturile din anii trecuti sunt despre work iar 33% contin macar o referinta la work. Si cum asta nu este un blog despre work ci despre celalat eu, ala care e 100% eu (sau cel putin ar vrea sa fie) - well, le-am casapit pe toate.
Mittwoch, 10. Februar 2010
Multumiri la scena deschisa
Lui Explorish. Pentru ca acum e posibil sa revedeti posturi mai vechi daca va e cumva dor :)
Mult mult thank you!
Mult mult thank you!
Montag, 8. Februar 2010
 |
Stateam cu un suc de cirese in poala si ma uitam la ei - el sfarteca meticulos sepiile violete proaspat prinse pe care ea avea sa le gateasca turistilor pierduti in toamna tarzie de pe insula iar ea, ea venise sa isi inmoaie calcaiele batatorite in apa jegoasa a portului, suflecandu-si fusta pana in susul coapselor, cum facuse probabil si cu patruzeci de ani in urma cand aveau mai multe vise decat riduri, langa aceeasi ancora care fix la patru douashtrei dup-amiaza, pe nouashpe septembrie, se prefacea impreuna cu umbra ei intr-o inimioara .
Mittwoch, 3. Februar 2010
Poza de luni (cu intarziere)
 |
Epoca de piatra
Fara internet adica :). Si cik va mai dura cateva zile, destul cat sa imi reiau pasiunile din ciclul "Alte lucruri la care AW nu se pricepe" (voi posta niste poze in curand), sa-mi revizuiesc planurile de viitor inexistente, respectiv sa ma car in mijlocul saptamanii la B. unde e cald si bine si viata e frumoasa.
Maine e o zi foarte speciala pentru var-miu. Si anume va presta o frumoasa sustinere de teza. Nu-mi vine a crede ca saptamana viitoare se face anul de cand mi-am tras particula in fata numelui si ca din Gretel am ajuns baba vrajitoare care le promite altor copii turta dulce a aceleiasi frumoase particule. Oh well. Sa ii tinem pumnii, zic.
Maine e o zi foarte speciala pentru var-miu. Si anume va presta o frumoasa sustinere de teza. Nu-mi vine a crede ca saptamana viitoare se face anul de cand mi-am tras particula in fata numelui si ca din Gretel am ajuns baba vrajitoare care le promite altor copii turta dulce a aceleiasi frumoase particule. Oh well. Sa ii tinem pumnii, zic.
Montag, 25. Januar 2010
Poza de luni
M-am gandit sa imi fac asa un fel de Postsecret personal si sa postez o poza faina pe saptamana. Motivul este foarte egoist, si anume acela de a ma disciplina sa fac MACAR o poza pe saptamana, chit ca nu calatoresc prin cine stie ce locuri exotice. Keepin' it real, alea.
Montag, 18. Januar 2010
Nicotine deprived
Abia a inceput 2010 si s-au intamplat tot felul de lucruri.
De exemplu am incercat sa ma las de fumat - nu ca e New Year resolution, ci pur si simplu pentru ca m-am saturat sa tot stau ca un homeless in fata barului/fabricii/you fill in the dots.
Ca sa intelegeti dimensiunile acestei aventuri trebuie sa mentionez ca eu ma trezesc cu tigara in gura. De destul de multishori ani. Si ma culc tot asha. Cand eram mica (si prin mica = 7-8 ani) ma gandeam ca abia astept sa ma fac mare si sa ma apuc de fumat. Pentru ca maica-mea fuma si mie mi se parea extrem de cool. Pachetul (ma rog, pe vremea cand nu aveau un catralion de figuri oribile pe ele si tot felul de avertismente sparioase), tigarile, felul in care le tinea maica-mea intre degete, rasul din bucatarie unde se adunau la fumat (si probabil spus bancuri cu Ceausescu), bricheta "piezo" care statea intr-o cutie captusita cu velur rosu (am si un fetis pentru cutii) - in fine, toate treburile erau fascinante; destul de mult incat am atras-o si pe A. in tripul meu si undeva prin 199something am fumat impreuna in spatele blocului (nu al nostru blocul). Spre marea mea rusine nu-mi aduc aminte ce marca (Parisienne?), dar stiu ca ni le-a dat un coleg de clasa. Si dupa aia au urmat niste ani de mentolate, kenturi, marlboro-uri si alte alea pana prin liceu cand deja fumam serios asa ca am bagat viceroy de toate culorile.
Acuma fumatul nu mai e cool, e aproape la fel de uncool ca marijuana sau heroina sau alte cacaturi de care ai voie sa te atingi numai in intimitatea casei tale, cand nu sunt copii sau alte dihanii prin preajma. Nu mai e un obicei social, ci dimpotriva, s-au creat toate conditiile sa te simti ca ultimul aurolac in diverse cutii de sticla prin aeropoarte, in patratele galbene prin gari sau, dupa cum spuneam la coltul diverselor cladiri prin care te apuca nevoia. In ciuda acestor neajunsuri, mie imi place in continuare sa fumez si trebuie sa citesc relativ multa propaganda ca sa-mi vina cheful sa ma las.
Testul de saptamana trecuta a inceput dintr-un motiv idiot - aveam in fata mea o calatorie lunga cu trenul plus ceva sedinta care se arata a fi lunga, asa ca mi-am zis ca o sa ma patchuiesc cu un minunat plasture cu nicotina, ca sa get through the day. Ceea ce am facut. Si nu a fost chiar rau. Ma rog, pe la 5 dup-amiaza ma apucase asa un fel de atention deficit, dar altmiteri am supravietuit. Cand am ajuns acasa in creierul noptii am fumat cu o super satisfactie.
Marti mi-am zis ok, as putea trai asha, sa fumez doar acasa si sa ma patchuiesc la servici, sa fiu si io umpic mai sociabila cu nefumatorii si sa le mai dau plamanilor mei o pauza. Din nou, a fost ok, nu incredibil de greu dar nici n-as putea spune ca m-am simtit super confortabil. Spre seara a trebuit sa ma uit la multe poze de groaza ca sa nu dau gata o jumate de pachet.
Miercuri am facut ce nu trebuia si nu mi-am pus nici un patch. La 10 eram deja un fel de zombie depresiv, al carui creier nici macar nu mai cerea nicotina ci pur si simplu se cerea pus pe stand-by. Aveam senzatia ca niste pitici beti se trag de zor cu niste Monster Trucks pe la mine prin craniu. Am inceput sa am un respect reinnoit pentru ex-dependentii de heroina. Respectiv pentru ex-fumatori. They all rock, all hail them. M-am autobiciuit bine ca sunt o persoana slaba, dar pur si simplu nu mi-am putut imagina ca exista o asemenea stare de tampenie.
Joi am repetat exercitiul - still feeling like shit. Imi venea literalmente sa imi plang de mila. Cu lacrimi adevarate.
Vineri am rezistat cu nefumatul pana la repriza de beri.
Sambata mi-am spus ca e week-end, deci sunt putine riscuri sa ma enervez, deci voi incerca din nou, de data asta fara trish (namely tigara de dimineata). Pana la ora 12 zbierasem deja de doua ori la B. si o data la femeia de la Nespresso shop pentru niste chestii asa de triviale ca mi-e si rushine sa-mi amintesc. La ora 14 deja ma hotarasem ca viata mea n-are nici un sens si pe deasupra este si extrem de hidoasa. La 14:30 deja detestam pe toata lumea si imi faceam planuri sa ma mut in Laponia si sa ma auto-ingrop intr-un iglu. La ora 15 mi-am spus ca in filmul meu niste plamani roz bombon pot fi schimbati pentru o stare de relativa sanatate mintala - cel putin aia una care nu te comporti ca un balaur nevrotic cu oameni nevinovati. Ma rog, citisem pe undeva despre cancerul de plamani ca s-ar metastaza prima data la creier - ceea ce on the long run inseamna tot a o lua razna - dar pe de alta parte imi e greu sa aleg niste ani de tampeala, frustrare si dopamina la low levels numa din pricina drobului de sare. Si mai rau, pot sa aleg acest hard way si sa dau coltul oricum din pricina metrilor cubi de cloroform inhalate in ultimii ani :D.
Ma gandesc ca mai degraba imi investesc energia in a mentine alte aspecte ale sanatatii mele la maxim si in a face proiectii pozitive cum io voi fi unul din fumatorii aia care "dau coltul in 5 minute la 90 de ani cu tigara in bot" (sunt sigura ca toata lumea cunoaste un bunic propriu sau al unui coleg de-al unei sotii de-a unui prieten care a trecut prin asta).
Din respect pentru ego-ul meu o sa mai incerc odata cu neste plasturi mai seriosi dar sincer cred ca neuronii mei nu sunt pregatiti sa accepte un cold turkey cu sau fara scary propaganda pictures.
De exemplu am incercat sa ma las de fumat - nu ca e New Year resolution, ci pur si simplu pentru ca m-am saturat sa tot stau ca un homeless in fata barului/fabricii/you fill in the dots.
Ca sa intelegeti dimensiunile acestei aventuri trebuie sa mentionez ca eu ma trezesc cu tigara in gura. De destul de multishori ani. Si ma culc tot asha. Cand eram mica (si prin mica = 7-8 ani) ma gandeam ca abia astept sa ma fac mare si sa ma apuc de fumat. Pentru ca maica-mea fuma si mie mi se parea extrem de cool. Pachetul (ma rog, pe vremea cand nu aveau un catralion de figuri oribile pe ele si tot felul de avertismente sparioase), tigarile, felul in care le tinea maica-mea intre degete, rasul din bucatarie unde se adunau la fumat (si probabil spus bancuri cu Ceausescu), bricheta "piezo" care statea intr-o cutie captusita cu velur rosu (am si un fetis pentru cutii) - in fine, toate treburile erau fascinante; destul de mult incat am atras-o si pe A. in tripul meu si undeva prin 199something am fumat impreuna in spatele blocului (nu al nostru blocul). Spre marea mea rusine nu-mi aduc aminte ce marca (Parisienne?), dar stiu ca ni le-a dat un coleg de clasa. Si dupa aia au urmat niste ani de mentolate, kenturi, marlboro-uri si alte alea pana prin liceu cand deja fumam serios asa ca am bagat viceroy de toate culorile.
Acuma fumatul nu mai e cool, e aproape la fel de uncool ca marijuana sau heroina sau alte cacaturi de care ai voie sa te atingi numai in intimitatea casei tale, cand nu sunt copii sau alte dihanii prin preajma. Nu mai e un obicei social, ci dimpotriva, s-au creat toate conditiile sa te simti ca ultimul aurolac in diverse cutii de sticla prin aeropoarte, in patratele galbene prin gari sau, dupa cum spuneam la coltul diverselor cladiri prin care te apuca nevoia. In ciuda acestor neajunsuri, mie imi place in continuare sa fumez si trebuie sa citesc relativ multa propaganda ca sa-mi vina cheful sa ma las.
Testul de saptamana trecuta a inceput dintr-un motiv idiot - aveam in fata mea o calatorie lunga cu trenul plus ceva sedinta care se arata a fi lunga, asa ca mi-am zis ca o sa ma patchuiesc cu un minunat plasture cu nicotina, ca sa get through the day. Ceea ce am facut. Si nu a fost chiar rau. Ma rog, pe la 5 dup-amiaza ma apucase asa un fel de atention deficit, dar altmiteri am supravietuit. Cand am ajuns acasa in creierul noptii am fumat cu o super satisfactie.
Marti mi-am zis ok, as putea trai asha, sa fumez doar acasa si sa ma patchuiesc la servici, sa fiu si io umpic mai sociabila cu nefumatorii si sa le mai dau plamanilor mei o pauza. Din nou, a fost ok, nu incredibil de greu dar nici n-as putea spune ca m-am simtit super confortabil. Spre seara a trebuit sa ma uit la multe poze de groaza ca sa nu dau gata o jumate de pachet.
Miercuri am facut ce nu trebuia si nu mi-am pus nici un patch. La 10 eram deja un fel de zombie depresiv, al carui creier nici macar nu mai cerea nicotina ci pur si simplu se cerea pus pe stand-by. Aveam senzatia ca niste pitici beti se trag de zor cu niste Monster Trucks pe la mine prin craniu. Am inceput sa am un respect reinnoit pentru ex-dependentii de heroina. Respectiv pentru ex-fumatori. They all rock, all hail them. M-am autobiciuit bine ca sunt o persoana slaba, dar pur si simplu nu mi-am putut imagina ca exista o asemenea stare de tampenie.
Joi am repetat exercitiul - still feeling like shit. Imi venea literalmente sa imi plang de mila. Cu lacrimi adevarate.
Vineri am rezistat cu nefumatul pana la repriza de beri.
Sambata mi-am spus ca e week-end, deci sunt putine riscuri sa ma enervez, deci voi incerca din nou, de data asta fara trish (namely tigara de dimineata). Pana la ora 12 zbierasem deja de doua ori la B. si o data la femeia de la Nespresso shop pentru niste chestii asa de triviale ca mi-e si rushine sa-mi amintesc. La ora 14 deja ma hotarasem ca viata mea n-are nici un sens si pe deasupra este si extrem de hidoasa. La 14:30 deja detestam pe toata lumea si imi faceam planuri sa ma mut in Laponia si sa ma auto-ingrop intr-un iglu. La ora 15 mi-am spus ca in filmul meu niste plamani roz bombon pot fi schimbati pentru o stare de relativa sanatate mintala - cel putin aia una care nu te comporti ca un balaur nevrotic cu oameni nevinovati. Ma rog, citisem pe undeva despre cancerul de plamani ca s-ar metastaza prima data la creier - ceea ce on the long run inseamna tot a o lua razna - dar pe de alta parte imi e greu sa aleg niste ani de tampeala, frustrare si dopamina la low levels numa din pricina drobului de sare. Si mai rau, pot sa aleg acest hard way si sa dau coltul oricum din pricina metrilor cubi de cloroform inhalate in ultimii ani :D.
Ma gandesc ca mai degraba imi investesc energia in a mentine alte aspecte ale sanatatii mele la maxim si in a face proiectii pozitive cum io voi fi unul din fumatorii aia care "dau coltul in 5 minute la 90 de ani cu tigara in bot" (sunt sigura ca toata lumea cunoaste un bunic propriu sau al unui coleg de-al unei sotii de-a unui prieten care a trecut prin asta).
Din respect pentru ego-ul meu o sa mai incerc odata cu neste plasturi mai seriosi dar sincer cred ca neuronii mei nu sunt pregatiti sa accepte un cold turkey cu sau fara scary propaganda pictures.
Bine m-am mutat!
La multi ani!
Dupa mult codit m-am mutat la casa noua. Cum (sper io) e doar temporar am botezat-o "Oprirea la cerere", cam asha ca Ferenbalm-Gürbru sau alte statii ciudate dintre Neuch si Berna. Un locsor mic, unde stam numa pret de o tigara pana cand ne scoatem deshtele din orificii intunecoase si ne apucam de facut pajina de web cumsecade.
Dupa mult codit m-am mutat la casa noua. Cum (sper io) e doar temporar am botezat-o "Oprirea la cerere", cam asha ca Ferenbalm-Gürbru sau alte statii ciudate dintre Neuch si Berna. Un locsor mic, unde stam numa pret de o tigara pana cand ne scoatem deshtele din orificii intunecoase si ne apucam de facut pajina de web cumsecade.
Abonnieren
Posts (Atom)
