De-acasa

De trei ori rushine ca sunt puturoasa si n-am mai scris de o gramada de vreme. Dar in ultimele doua saptamani (inainte de asta, de tocmai se termina vreau sa zic) am avut o scuza. L-am dus pe Basler in cel mai est punct al Europei pe care l-a vazut pana acu si anume in Delta, la Mila 23. Bine, nu toate cele doua saptamani, ca prima am stat si lingered prin Iasi, ca sa nu ma stearga ai mei din Biblia Familiei. Privit cu ochii unui turist, eu cred ca Iasiul e un oras frumos. M-am plimbat in Copou cat sa compensez ultimii trei ani cand n-am ajuns decat de doua trei ori si alea pe fuga. Am revazut bojdeuca, unde n-am mai intrat din 97 cred (sau poate chiar mai inainte) si inauntru miroase la fel, ca la „bunici“, ca la „tara“, ca in poveste. Dar valea nu se mai vede, ca au construit de au rupt pe-acolo. Am vazut gradina Botanica, unde e acu un director nou si pus pe fapte mari, care a marit taxa de intrate (6.5 cu tot cu sere), dar drept ii ca si arata totul foarte bine si foarte curat.

    Si mi-a placut mult zona pentru nevazatori cu plante aromate si placute in Braille. Si evident, pe langa toate activitatile culturale, am batut toate terasele si toate Mallurile si toate librariile, in acestea din urma lasand io o considerabila suma de bani pe neste lucruri care vor face obiectul unui post urmator.

Si dup aia m-am gandit io ca the Basler nu poate sa rateze experienta unica,magica as putea spune, de a merge 9.5 ore cu acceleratul pana la Costinesti. N-a lipsit nik: nici scaunele incomode, nici papornitele si copiii urlatori, nici locurile vandute de doua ori de la agentie. La 5 dimineata, dupa ce io dormisem cu spume (ca io am abilitatea nesimtita de a dormi in orice pozitie, chit ca ma trezesc cu umarul intepenit sau gatul stramb, totul ii sa sforai cumsecade) ochii lu the Basler sclipeau mai roshii decat soarele ce tocmai rasarea „Am ascultat 3 albume pe I-Pod si mi-am dublat venitul la Klondike. Mai e mult?“. A mai fost oleaca, dar am ajuns la Costinesti de unde pot sa va raportez: nu am gasit seringi pe plaja. Numa niste gunoaie, dar parca mai putine decat in alti ani (in the same line of thought, curatenia o fac niste cetateni romi, dupa apus si pe cuvantu’ meu ca is mai eficienti decat o mashina. 16 oameni, manati de o doamna mai maricica asha au facut plaja luna in 12 minute pe ceas. Ok, cand ultima vesta fosforescenta a disparut dupa colt o sticla goala zacea deja langa pod, dar ma rog, asha is oamenii). Marea era curata. Mai putin un stiulete gol de care m-am speriat, da el era pashic saracul. In Costinesti sat nu era aglomerat. Mancarea la autoservire e buna si ieftina (aprox. 15 lei de persoana pentru doua feluri). Pe scurt, ne-am distrat.

Ne-am trezit pentru a treia oara la cinci dimineatza (da, stiu, vacanta+ trezit dimineata= looseri) sa luam trenul spre Tulcea. Asa a avut the Basler a doua ocazie magica, de neratat de a merge cu personalul prin Dobrogea. Ne-a luat mult. In Tulcea eu am facut un mic caca nerveux cum ca vom pierde vaporul, nestiind ca acu nu mai e doar vaporul sa ii spunem „de stat“ care merge pana la Sulina, ci si o gramada de navete particulare, ca ii mai ushor de ajuns prin tot felul de cotloane din Delta decat de la Iasi la Bucuresti. Am prins vaporul si noi si ploaia, care ne-a urmarit pana la Crisan, unde am schimbat pentru unul mai mic care ne-a dus pana la Mila 23.

(on a side note eu recomand sa mergeti cu alt vapor, care se cheama Spet si care se ia de la un ponton ceva mai jos de parcare, pentru ca desi ii cu 10 lei mai scump e direct, ajunge cu o ora si umpic mai repede si are si un traseu mai fain).

Acolo ne-a asteptat gazda noastra, domnul Marcel, care ne-a facut ocolul satului cu barca, sa nu care cumva sa ne murdarim preainaltele noastre glezne regale. Dupa ta au urmat 36 de ore de bonheur total. Am mancat tot felul de stiuci somni si bibani intr-o tona de usturoi si pentru prima data am inteles si eu de ce stramba oamenii din ochi la pestele congelat. Am facut un tur cu barca pe trei lacuri si am vazut pelicani, si egrete, si pesti, si scoici si o multime de nuferi pe care fetita gazdei noastre ni i-a impletit in coliere. Ba in timp ce alergam dupa libelule (n-am apucat sa pozez decat doua care faceau sex, si erau prea bucuroase ca sa mai fuga)

 am gasit si o balta puturoasa de fo 400 de metri lungime unde erau o sumedenie de broashte de toate culorile, alte egrete, alte insecte precum si un bizam speriat care plimba niste crengi. Si am avut parte de un apus de soare fantastic. La nivel uman, am colectionat niste povesti dragute despre viata si obiceiurile rushilor lipoveni (din perspectiva gazdelor noastre, evident). Asa ca am luat doua hotarari: cand m-oi lasa de stiinta nu vreau sa mai cresc oi ci ma duc sa fac sabatical la Mila23, ca au scoala generala si duc lipsa de profi; pana atunci sa strang un grup de pescari si sa mergem la anu mai multe zile pe-acolo.

Si pentru prima data mi-a fost greu tare sa ma intorc in Elvetia...Dar ma rog, sa nu utiam ca au si aici umor, ca de exemplu patronii acestei florarii din aeroportul Zurich :)

 

 

Click pe diaporama pentru restul de poze.