Am fost ieri la badminton. Ca vorba aia, de-acu avem rachete profesionale, musai sa le folosim. Si am ras cum n-am mai ras cred ca de prin Octombrie, cu spume si lacrimi si aproape "am scapat chicatura" cum zicea bunica-mea Dumnezeu s-o odihneasca.
Nu mai stiu exact exact de ce am ras ieri. Poate de cum baleta R. prin fata fileului urland "Mine, mine", ca pana la urma sa o scape in porumb. Poate de cum i-o cantat lu' M. toata seara "M. is to sloooow" pana M., nemtoaica la 1.60 da apriga precum o moldoveanca l-o palit cu paleta dupa ceafa (la propriu).
Si mi s-a facut un dor breh....dor de Copou, si de dup-amiezele de vara in care jucam badminton da' cu rachete imprumutate de la O., de-alea cu rama de lemn (daca-mi aduc bine aminte) si ne agatam fluturasii prin copaci. Si extremii de jucau fotbal cu picioru printre caini. Si de glumele lu V. cu rasu ala al lui mic "V. te omor daca mai faci asta" "ei, promisiuni, promisiuni"....Si de "na 5000 pentru serviciile prestate". Si de tandemurile io-A., V-I cu inside jokes pe care nu le pricepea mai nimeni.
Misto ii ca nu mi-e dor de ala care doare, ci asa, o nostalgie zambareata.
Haida, zi faina s-aveti.
Erau rachete cu rame de metal .. din alea de la moldoveni ;)) ;)) ;))
AntwortenLöschen