dupa inca un tren de noapte...

 ...precedat de doua avioane, neste autobuzuri si niste taxiuri, am ajuns acasa. Stiti ce frumos ii la mine acasa? A niiiiiins si ii oarecum alb, cainele ii la fel de isteric si inca ma mai cunoaste si ma mai asculta si am baut vin fiert.

O sa mai scriu zilele astea ca is in vacanta si am timp de New Year resolutions si altele.
Da v am spus ce frumos ii la mine acasa?

 

zmrzlina

 Pentru ca am gura mare dupa ce beau bere, m am trezit ca in ultimul week end lucrator trebuie sa ma teleportez la Praga (deoarece am reusit sa imi conving niste colegi ca e un oras fain, care trebuie vazut, ca asa am auzit eu; desi eu glumeam, ei m au luat in serios si m au carat a doua zi sa ne luam bilete).

Desi a trebuit sa imi folosesc pantalonii de pijama drept izmene, pentru ca era un frig de ..un frig de, ideea a fost chiar buna pana la urma.

Dupa ce am fost alungati brutal din tren intr o statie secundara, ca trenul de la Basel nu ajungea pana in statia mare, ne am intalnit cu colegul bastinas, care urma sa ne fie ghid. Am baut o cafea de juma de litru, sa incepem bine ziua (oamenii astia nu calculeaza nik in mililitri, totul e e la juma de litru in sus, fie ea cafea, bere sau vin fiert) si am pornit spre celebrul castel (cunoscut si sub numele de Hrad).

Desi partile cele mai interesante nu sunt deschise pentru public, am vazut cele doua biserici importante (Sf. Vitus si Sf. Jiri / sau Gheorghe), sala de ceremonii si aleea aurarilor. Am intrat pe shest si in camerele de tortura, unde ne am bucurat din nou ca nu ne am nascut in evul mediu (prima data ne bucurasem ca nu trebuia sa purtam armuri fara protectie pentru partile intime, respectiv fara orificii pentru diversele nevoi fiziologice).

Dupa castel, care ne a luat fo trei ore, am mancat la ceva restaurant din centrul nou (muuult si bun si tare ieftin si cu un nume imposibil de pronuntat). Ne am dat apoi seama ca noi de cativa ani buni locuim la tara si n am mai apucat manifestari culturale, asa ca am mers la filarmonica, unde era ceva concert de Dvorak. Incantatoare experienta, mai ales ca eram imbracati fix ca oamenii de care radeam io si cu fundul in Iasi cand mergeam la concerte.

Dupa inca niste beri, ne am indreptat spre hostel (ieftin, bun, curat, am numaru de telefon pentru doritori) unde am dormit cu spume (compensare pentru trenul de noapte).

A doua zi am trecut pe podul Karol, am vazut orasul vechi, cartierul evreiesc, ceasul astronomic si cam asta a fost momentul cand mie mi s au terminat bateriile la aparat, asa ca am purces spre activitati mai calduroase si mai profane, ca de exemplu shopiiiiiing.

Orasul fain, oamenii de treaba, limba in schimb imposibila. Am glumit cu oamenii si le am spus ca la Roata Norocului in ceha se cumpara consoane, ca vocalele oricum nu folosesc la nik.

Pozele sunt ca de obicei pe Picasa, aici

Satisfactii stiintifice

Acuma, vorba colegei mele care a facut poza asta, cand vezi asha treaba la 8 dimineata, oare la ce te gandesti toata ziua?

 

 

N o sa mai jucam mim

Lazy asssss

 ...blogging wise, ca altfel, am timp pentru o gramada de cacaturi (panicking de exemplu).

1) Am fost la vot. Acuma stiu si io unde e ambasada Romaniei. Ca n a folosit la nik, asta ii partea a doua dar...

2) Cu aceasta ocazie am aflat ca la Basel se intamplau "Cultural escapes - Zum lachen trauriges Romania" - adik da, o serie de filme, piese de teatru, conferinte si expozitii despre cum facem noi haz de necaz, rasu-plans balega de manz (da, mi e dor de tataia...). Am apucat sa vad doar o piesa, Crumbl's de Lia Bugnar (sper ca nu i am scris greshit numele), jucata de Green Hours. Dorina Chiriac e o bestiala. Ca si ceilalti de altfel. Si am ras cu lacrimi. Dupa care am bocit cu spume.

3) Urasc sistemul medical din Elvetia. Cred ca o sa incep sa ma duc mai des la biserica

4)  Iubesc pietzele de Craciun. Si adventul. Noi de ce n avem asha o treaba, sa primim 24 de cadouri pana la Craciun? Ma rog, am timp sa recuperez.

5) Felicia is back, but not in business (tiiiiiiiiiiimp, n am tiiiiiiiiiimp)

6) POST ITS rule.

google..ma uimesti

 

Google speaks elemerfuddish:))) And borgish...

 

E grav doctore?

Am inceput sa apreciez umorul german. Scary, stiu, dar mie mi se pare nenea asta prea tare. Plus fascinatia unei limbi pe care o stiu in varianta "de balta" si deci rad dupa jumate de ora.

 

De la stanga la dreapta

"Ce frumos miroase spumantu nostru de baie"

"Incetati sa ma mai numiti "spumantul vostru de baie" "

"taci din gura, spumantule de baie"

 

 

" eu acuma o sa ies din cada, si o sa ma sterg cu prosopul asta, si tu o sa ma lasi in pace"

"asta o sa vedem"

(preferatii mei, lemingii suicidari)

 

Mai multe aici

 

S a terminat..

Herbschtmässe la Basel. E un fel de Fete de Vendanges care dureaza doua saptamani. Ferice de cei care locuiesc in centru (asha, pe langa Messeplatz, Petersplatz and co), pentru ca se trezesc si adorm in zbieretele oamenilor din rollercosterele semanate prin tot orashul. Dintre acesti oameni am facut parte si eu (aia de zbiara, nu aia de locuiesc) si postul acesta are rolul de "note to self"

1) Nu te vei mai urca niciodata (niciodata ZIC) in "Powertower", gandindu-te ca 65 de m nu ii asha de mult, si ca oamenii pe care i ai vazut coborand de-acolo aveau un aer linistit. Am rau de inaltime si caderea libera NU e amuzanta.

2) Nu vei mai intra niciodata in Rotor, decat daca vrei sa vezi cum se simt particulele tale cand le centrifughezi (aici exagerez, n a fost asa de rau; e oarecum amuzant sa stai 2 minute in aer, lipit de perete. Exorcistul here i come)

3) Nu te vei urca niciodata in MaXXimum (aici am fost desteapta, nu m am urcat anul asta, dar sper sa imi pastrez rezolutia sanatoasa si pentru anul viitor).

4) Mai ushor cu bombonelele (au niste chestii care seamana cu bomboanele "Sidef", de care n am mai mancat de cand aveam 4 ani cred. Daca The Basler le gaseste sursa are interdictie sa imi spuna numele cofetariei. Poate sa imi cumpere doua, maxim trei si sa mi le dea cu tzaraita.

Altfel, as pune poze, dar Felicia e in continuare cu gatul rosu si n am facut.

Vaaaaaaaaai ce cuplu dragutz sunteti !!!!

 

 

 

 

;;) Nu i asha? ;;)

U ve been spammed from the future

Tocmai azi cand am vazut Contact si ne scarpinam in buric, incercand sa ne reamintim cum era cu teoria relativitatii si gaurile de vierme...

 

Ich bi syt 1 joor ä schyssdraeggzuegli

 cu blog, carevasazica.

M-a ajutat mult (macar stiu ca de o sa imi crape hard discu, dupa cum ma cam anunta de o bucata de vreme, o sa am de unde sa imi iau pozele). Imi pare rau ca l am cam tradat in ultima vreme. Sper sa nu ma las de tot in acest ultim teribil an de Legiune Straina.

 

Sa bem deci.

Am pus-o

 

 

Asa arata noua configuratie a consiliului national elvetian. Da, toata bucata aia cu verde inchis precum si aia cu albastru is partide de dreapta. Deci noi, oile negre ar trebui sa incepem sa ne gandim la emigrari spre alte plaiuri mai calde si mai prietenoase. Sau sa speram ca "adevaratul castigator al alegerilor", namely Partidul Ecologist (au doar 20 de locuri, dar e prima data ca au locuri asa, mai multe) o sa fie mai cu mila.

 

I love science

Ca asta am facut in majoritatea timpului azi, cu pauza de plaja o ora. Dupa cum spunea o alta participanta din proiect - these days I love my job.

E fain aici, imi miroase a adolescenta si Zorba, si Kazantzakis, a vant cald si a mare....Desi colegii mei se plang ca e prea comercial, si intr un fel au dreptate, e o statiune turistica, plina de baruri cu nume englezesti, unde se asculta pop ieftin si vechi de trei ani, mie imi place. Imi plac casele lor cubice si albe albe, si colacii atarnati in geamul fiecarui magazin, si golful din mijlocul orasului, cu terasele cocotate pe o stanca, si stradutele inclinate care duc toate spre port, si zambetul puternic al oamenilor. Nu stiu daca am voie sa spun asha, dar zambesc cu fortza. Si TRAIESC. Si nu sunt castrati emotional. Si vorbesc funny si sasait si imi vine sa ii iau in brate pe toti. 

 

 

Kali spera

 

 

Sau mai nichta, asha, cum o fi.

Am adormit aici

 

Shi m am trezit ....aici

 

Si pana duminica seara nu vreau sa mai aud de nik, decat cantece de greieri si valuri care se izbesc de pietre, si fashait de nisip sub picioare. Mai acasa decat acasa...

Cheile Podu' Dracului

       Mda, o povestioara scurta (mai interesante sunt pozele), despre o excursie de acum doua saptamani. Am fost undeva in Franta, undeva intre Thonon les Bains si Evian, ca sa prestam despre mai sus numitele Chei. Desi drumul e infiorator (pana la Geneva 1 ora, dup aia balarit dupa un tren spre Thonon inca fo ora, o ora cu trenu, ajuns la Thonon si aflat ca exista un autobuz spre kei, dar nimeni nu stie la ce ora), cele 45 (da patruzecisicinci) de minute de vizita (cu taxa de intrare 5 euro) se merita. Cheile is un fel de pestera gaurita, foarte fain amenajate, cu poduri suspendate si scari pentru orice pantofar care se respecta.  A se vedea dovada mai jos. Pacat insa de distanta si de sistemul informatic de trei lei al vecinilor francezi.

 

Zubi Suge

     Dupa cum poate stiti, de la campionatul mondial de anul trecut pe mine m a muscat tzantarul anofel al fotbalului. Din aceasta pricina am ajuns ieri la meciul Xamax Neuchatel -FC Basel, primul meu meci live din ultimii 20 de ani cred (ultimul fiind cu tata, pe stadionul de langa Ciric, cand juca echipa de rezerve de tineret a lu Poli cu altcineva. Sau o fi vre un fake memory, si de fapt ultimul meci live o fi fost pe cand era nanul meu in echipa national de rugby).

    Nevermind, 12.000 de spectatori (intr un oras cu 30.000 de locuitori, NB) s au adunat sa il vada pe Zubi (care märe, isi scrie pe tricou Zubi direct, da, nu Zuberbühler cum il keama pe el de la mama lui) cum isi smulge parul din kap la cele doua goluri binemeritate ale FCB. Desi Xamaxul s a zbatut in fata portii adverse cam 4/5 din timp, n au reusit nici macar un shut mai acatarii pe poarta (o singura ratare magnifica in repriza a doua, dar cam atat).Si in plus cea mai tare faza, unul din tipii care a venit la schimb a reusit sa ia cartonas rosu in mai putin de doua minute de la intrarea pe teren.

    Si in plus, am vazut meciul cu The Basler alaturi si mi era mila de el vazandu l cum incearca sa isi ascunda ranjetul satisfacut, de teama sa nu ma supere cumva (drept ii, ca i am spus ca la mai mult de 2-0 poa' sa plece acasa cu trenul de suporteri, ca eu nu il mai cazez). A fost insa 3-0 pana la urma, din cauza unui penalty. Eu cred ca ala n a fost de pedeapsa pentru semi faultul lesinat din careu ci mai degraba pentru toata prestatia dezorientata a celor de la Xamax. 
    Lasa, ca Miercuri joaca Xamaxu cu Lucerna, si pe aia musai ii batem (sorry Explorish :P).

Cum mi am petrecut sfarsitul primului sfert de secol (sic)

 (asha, datzi cu lamultianiul intai si cititi dupa :).

    In tren. Da, pentru prima data de cand merg cu trenu' prin Elvetia (si Slava Domnului, am GA, da? Deci mama, tata si pisica mea e SBB/CFF. Ma gandeam chiar sa le platesc 50% din chirie lor, ca in gara si in tren stau mai mult decat la mine acasa), s a stricat trenu. Ce a fost amuzant in toata faza asta e ca, doar cu doua zile inainte am vazut un filmulet publicitar pentru CFF in care joaca sora cuiva foarte drag mie, si in care datorita unui "strom störung" trenu ramanea in camp undeva intre Olten si Aarau. Faza la care noi am ras precum Harap Alb (yeah, like that would EVER happen in Switzerland, nestiind ca dä Sou va fi decedat in cotetz, pardon Solothurn, fix ieri noapte. 
    Dupa ce ne am hlizit la tort (da, plimbam un tort prin Elvetia) si cautand camere ascunse, gandindu-ne ca poate oamenii trag varianta de noapte la reclama ce tocmai o vazusem, ne a cam pierit zambetul pentru ca nu venea nici unul din autobuzele promise sa ne duca pana in urmatoarea gara (Grenchen), unde ne astepta trenul spre Neuchatel. In fine, ajunge primul autobuz, si am o senzatie de deja vu- exceptand marime, situatia era similara cu cea din acceleratul Bucuresti Iasi dinainte de craciun. Oameni cu caini, cu biciclete, cu covoare (sic, da covoare), claie peste gramada si refuzand sa coboare desi usile nu se inchideau. Noi ranjeam de acuma verde, pentru ca ploua si era frig, si Solothurn nu era chiar pe lista de "orase romantice de vizitat noaptea". Am schimbat culoarea la pamantiu inchis cand omul de la dispecer i a inchis in nas omului de la CFF care intreba "si deci cand vine al doilea autobuz?"
    Evident insa, nu s a intamplat nici o drama, si am urcat in al doilea autobuz facandu ne loc cu tava si respectiv proptindu -ma zdravan cu o buca intr un ghidon de bicicleta. N avea rost sa fac eforturi sa imi tin echilibrul pentru ca eram bine inconjurata de valize din toate partile. Si pe undeva prin Bettlach (care e imediat dupa Selzlach, nu va chinuiti sa le cautati, nu cred ca is pe harta :D) ne-am mi-am cantat la multi ani.  Partea buna e ca SBB ul ne a platit taxiul de la gara pana acasa (de vreo doua ori mai mult decat facea, dar ma rog, problema lor).

    Acuma colegu elvetian se oarecum plangea de timpul de asteptare, si i am explicat ca in Romania nu s ar fi intamplat asta niciodata. Dintr un motiv foarte simplu: ai fi stat 4 ore in camp fara nici o explicatie (ba, poate, de la f'un domn asha mai cu tupeu care s ar fi "dus sa intrebe"). Si uite asha, nu mai aveai ce critica de eficienta autobuzelor :).

    Vine si linku de la filmulet, imediat ce o sa fie public.

 

The electron strikes back

Aceasta fiind porecla pe care am capatat o in calitate de unic organizator al scolii de vara din banii proiectului care ne finanteaza sa ajungem cercetatori de inalta clasa.

Am fost la Ovronnaz, o satiune cu bai termale din Valais. Un canton tare fain au oamenii astia, cu vii cocotate sus prin munti, cu o gramada de stanci si rauri si lacuri si izvoare si bastinasi de treaba. Fiind o organizatoare de mare angajament, am avut si vreme buna, cause I have ordered it before.

In alta ordine de idei, ne am gandit noi asha, ca daca vrem sa mai ajungem pe acolo fara sa platim 5 ani rate la banca, trebuie musai sa organizam un seminar (like, o gashca de prieteni, dar sa pretindem ca suntem la o conferinta. Putem sa facem coffee breaks cu randul), pentru ca ii muuuult mai ieftin. N am nik de comentat altfel despre servicii, decat ca au fost foarte elvetiene,deci impecabile, cu observatia ca oamenii au fost surprinzator de flexibili (eu avand desigur de facut multe modificari de ultim moment dupa cum li se scula oamenilor sa se decazeze au ba, respectiv sa manance au ba).

In continuare luati de va bucurati cu niste poze, facute cu aparatul meu cel bestial care cred ca s a virusat or something, ca nu mai am definitia inalta pe care o aveam inainte (sau cum dreq se zice la sharpness in romana). Orice sugestie de prishnitze pentru Felicia e bine venita. Otherwise, o duc maine la doc in Neuchatel.

 

 

din ciclul de emisiuni *

Imi place sa-mi cojesc crustele

 ...si sa imi mutilez fatza cautand cosuri imaginare. Probabil imi place sa fac acelasi lucru si cu sufletul meu, ca pe langa toate cacaturile de mi s au intamplat in ultimele 48 de ore, am mai prestat si despre "4 luni, 3 saptamani si 2 zile".

O radiografie cat se poate de cruda a unui avort. Nu e un film, e pur si simplu un reportaj, despre o femeie puternica, ale carei actiuni nu o imping la sinucidere sau mai bland, in cabinetul vre unui terapeut. Am plecat intrebandu-ma daca trebuie sa fii complet dobitoaca sau o super sfanta sa aranjezi lucrurile cu atat sange rece.

Dear Dawna,

    When I stumbled on your memorial page I wanted to cry instantly. Was too scared and shocked though to do it. You actually have a FUCKING memorial page. Like when one googles people they would expect to find a) nothing b) some college web page c) some embarassing party pictures. Not a fucking memorial page. And not some cheesy poems on a Mental Health Association page....

    You were one of the coolest persons I ever met. You were one of my only two friends from the US. You adopted me in your weird world, with candy-fights and mock LSD. And I remembered recently that on your mirror it was written "nobody knows I am on Prozac". AND I THOUGHT IT WAS A DAMN GOOD JOKE.

I remember your large jeans, your pink transylvania t shirt and your red hair. That you once died black. With a marker. Because you wanted to. And the coke-can-ring necklace. Or beer. And your scream that woke up the whole neighbourhood, when I dragged my tired body to the highschool. And our song, the plans for our song you FUCKED UP BITCH, HOW COULD YOU HAVE DONE THAT?????? What about our song, what about the "are you dead yet, Banana???". And the UV lamp in your closet to breed pot plants. And the five cigarettes you gave me, when I was forbiden to smoke at home. And your water bed. And your wicked smile and your frown. And the day you played "Greensleaves" for me, like it was nothing. And your image that you're a looser, when in fact everybody knew you were briliant. Your ease to learn...
    And then I left. I think I never used your e-mail address. You called me at wicked hours, on the other continent. Told me you skipped highschool and went on to become a secretary. That you were still doing your crazy things, I remember just the "I slept around with a bunch of people. I don't know them".

     But yeah, you were not human after all, you could break an egg in your left hand when there was "striking scientific evidence that humans cannot do that".  And I never thought you had a problem. Other then of course, you were crazy, but crazy in a funny way. In an extreme, childish and charming way. Why honey, why baby, why, you fucking fucking slut? Now I don't know weather to love you or hate you. Or to admire you. What have they done to you? Truly now, what have they done to your song, honey? You were so brave, and marching so high.....

    I hope you are happy and have your rock band. And they let you paint on the mirror. And cut your hair by yourself. And that sometimes you are bored and look down.

 

Love, A.

Grey boundaries

    Sau Grisons, sau Graubünden. Plecand din Basel nu cred ca puteam ajunge mai departe in Elvetia. Ultimele mele trei zile de vacanta le am petrecut in cel mai intins canton, pe o vreme superba (cred ca meritam in sfarshit sa ma mai scuteasca norul negru care ma urmareshte prin Europa de asta primavara) si cu subiectele perfecte pentru a o testa pe Felicia :D. Felicia fiind noua mea prietena, pe numele ei de familie Canon 400D. Sa traisca deci primul meul SLR (in romana ar fi deci Felix :D). Cred ca blogul asta se va transforma in fotoblog :). Dupa ce am injurat doua zile (e prea verdeeeeeeeeeeee; e prea galben; cerul nu e albastru, e supra expus, nu e clar, nu e destul de verdeeeeeeee, destul de sepia, flashul nu e reglabil, cum adica la un SLR nu poti face preview in lcd???????? - asta ultima din categoria sunt fotograf amator wanna be dar ma tratez) ca vorba aia, aveam manualul, dar cine a avut  rabdare sa il citeasca :D, 48 de ore zic si 800 de poze mai tarziu am ajuns la concluzia ca astia de la Canon nu sunt chiar proshti, si se pare ca au facut o treaba destul de buna.

    Si  voila quoi, am avut trei zile intr o realitate paralela, cu mancare care se face singura, camera care se curatza singura si hartie de buda care se inlocuieste - miraculos - singura, plus major hiking sessions pe trasee mai mult sau mai putin marcate (hmmmm, uite o poteca de capre negre care da intr un culoar de avalansa, hai sa vedem ce e sus). Jetzt isch fertig lustig, cum zic astia. Back in the game si no more funny business pana pe la Craciun.

 

 

Anxietatea e ca un caine care se pisha in casa

s (titlul n are nici o legatura, da' mi-am dorit de mult sa il scriu :))).

Adaug inca o foaie la capitolul "dezradacinarii" ca tot am vorbit. Doua evenimente marcante pe ziua de ieri:

1) In Neuchatel este un festival al muzicii strazii (muzicii de pe strada? de strada? whatever - Baskers festival). Am nimerit ieri seara peste Taraful lui Craciun. M-am bucurat vazand ca un grup de tigani, necostumati (ca celelalte trupe), cu alamurile umpic indoite de atata calatorit probabil, cu niste zambete luminoase si...damn, autentice, au reushit sa nasca o hora spontana. Probail ca aia de dansau erau tot est-europeeni, dar a fost frumos.

2) Am ajuns acasa si am gasit in poshta ulima publicitate UDC (asta ii un fel de frontu' nationalu' pulii blegi, un fel de extrema dreapta in blana de oaie), apropos de noua initiativa populara, de a-i trimite pe ausländerii care au comis delicte in Elvetia inapoi la mäsele lor. Acuma, io nu m ash fi enervat asha tare, ca inca nu am venit cu shotgunul la work (cum ma gandesc ca ar trebuit sa fac uneori), dar, pentru numele lui Dumnezeu, oamenii aia dau niste statistici acolo (de ex. ca 85% din violuri sunt comise de straini). Acuma, cand nea' Fritz Kurmann din valea Aarelui vede asemenea treaba, n o sa il apuce atacul de panica atunci cand da mana cu mine? Plus, partea "visuala" e axata pe trii oi albe care ii fut un shut in cur unei oi negre. Come on people, can u make it MORE obvious then this? Sa ne intelegem, nu apar criminalii si delincventii, dar modul in care e scrisa treaba aia acopera ceva mai mult de atat.

Si uite asha, de la extaz la agonie, Schweitzichliebdiodernei, imi voi cauta in continuare gara. E si asta un scop in viata :)

Bad, bad juju I say

Last.fm will burn in flames for blasphemy :)))

 

 

Compte rendu

 In Romania timpul curge altfel...imi vine mereu sa urlu "nu asa repede, fratilor, ca ametesc". Desi in primele zile am dormit fo 40 de ore cred ( ratand ca o pensionara tot felul de beri interesante), am apucat dup aia sa fac cateva treburi.

Ca de exemplu sa imi recuperez permisul de conducere (nu sh daca am scris inca pe blog, ca mie mi s a furat permisu in Frantza, acu fo 3 ani, si cum tatal meu mi a spus ritos "tu oricum in aceasta mashina te vei urca doar pe locurile DIN SPATE pentru ca shofezi ca o cizma" nu am considerat necesar sa stau pe la diverse cozi pana acu.). As vrea sa va povestesc vre o aventura excitanta pe la ghisee, o poveste despre mita, pile, birocratie imputita, dar n am. Trei acte, neshte bani, o coada acceptabila, poza frumoasa manca m ar mama, si iata ma din nou pericol al shoselelor.

Other news: Universitatea din Iasi are o fatzada foarte dragutz luminata, dupa cum se vede in poza de mai jos

Io m am aflat la inaugurare in calitate de prietena a lu' ei

Dupa care am fost la tzara, sa imi vad replacement grandparents (adik aia de au grija de casa lu bunica). Again, nik excitant, in sfarshit, dupa lupte seculare care au bagat o pe bunica mea in mormant, s au aciuat acolo niste oameni uber de treaba. Care au catei. Mici. Care sunt luati drept vaci de muls respectiv replacement mom de neste pisici mici. Asa ca admirati l mai jos pe Ares, in atitudinea lui normala, de caine ciobanesc mascul, precum si in cea de doica pentru Geta (da, o keama Geta)

 

 

Si dupa aceasta treaba m am intors in muntii copilariei mele tarzii, unde n am mai fost de patru ani cred, in Cheile Bicazului. Si dupa ce stau cu Alpii la nas, si dupa ce am batut ghetzarul pe la Chamonix, eu tot cred ca asta ii cea mai frumoasa formatiune stancoasa din lume. There cannot be better. Pozele sunt lame, si nu descriu nici 0.0001% sentimentul ala ca esti worthless to see such beauty.

Ok, cabanele is darapanate si parasite, si cazarea chiar e scarce. Mancarea ii buna si relativ ieftina peste tot. Ungureste se vorbeste in continuare. Casutele alea (stalearingatsalesteamaialesaleadingatuiadului) is pline de kitchuri. Bicajelul e plin de peturi si padurea de gunoaie. Si cu toate astea, e locul care mi e cel mai aproape de suflet si unde ma calmez instant si imi trec toate alea.

Good company helped also, am ras cu lacrimi cam jumate din timp si am facut toate traseele de pantofari care se respecta (si mi e un dor de cocooooootz de numa). Si am prestat de asemenea despre beri, Mikado, conversatii despre nemurirea sufletului si glume proaste despre alti oameni. In special aia din autobuz care putzeau.

 

 

 

 

All in all, mai am doua trei probleme administrative de rezolvat si I m ready to go back. De fiecare data cand ma intorc mi se intareste credintza ca eu nu mai pot locui aici for good. Decat cu un efort considerabil (si singurul punct bu, si stiu ca suna de cacat, e ca aici pot sa injur si sa fiu cat de politically incorect vreau io) poate...m as putea reintegra. Dar in vacante, pentru niste prieteni buni si discutii meaningful, pentru niste carti faine, pentru camera mea rupta de lume, pentru ai mei asha cum sunt, pentru o tochitura, pentru munte, pentru delta...I m ready anytime :D.

Back home

 Cred ca tocmai am stabilit un nou record - mi s au pierdut bagajele de doua ori in 24 de ore. Si inca nu au ajuns in dulcele targ al iesilor. Nu vreau sa ma gandesc ce forme ciudate au acum cele 3 kile de ciocolata. Sau cate sarme atarna din hard diskul meu. Sau daca imi voi mai vedea vreodata underwear ul :)).

Life is good at home. friends, cartarescu, baruri noi, baruri vechi si o toropeala placuta pe Copou. Si cainele meu care in loc de "treci la loc" asculta cu sfintenie comanda "hai la baitza" (and they say they are smart).

Yes, I do feel out of place sometimes, yes, am in continuare senzatia de frustrare ca si aici viatza continua (de parca numai filmul meu ar rula si al lor ar trebui sa fie pe "pause" unde l am pus acum doi ani) si nu mai sunt la curent cu nik, dar...well..e bine. E al meu. E inca locul meu. I can still hide in the orange nothingness of my room.

I need closure

 

For my woman friends :)

 Revenind pe un forum pe care (in care? ) nu mai intrasem de mult am gasit un text funny. Nu ii stiu exact sursa, asha ca imi cer scuze anticipat.

 

So why is that that women are crabby every once in a while? Maybe this can explain a bit. We started to 'bud' in our blouses at 9 or 10 years old only to find that anything that came in contact with those tender, blooming buds hurt so bad it brought us to tears. So came the ridiculously uncomfortable training bra contraption that the boys in school would snap until we had calluses on our backs. Next, we get our periods in our early to mid-teens (or sooner). Along with those budding boobs, we bloated, we cramped, we got the hormone crankies, had to wear little mattresses between our legs or insert tubular, packed cotton rods in places we didn't even know we had.   Our next little rite of passage (premarital or not) was having sex for the first time which was about as much fun as having a ramrod push your uterus through your nostrils (IF he did it right and didn't end up with his little cart before his horse), leaving us to wonder what all the fuss was about.   Then it' was off to Motherhood where we learned to live on dry crackers and water for a few months so we didn't spend the entire day leaning over Brother John. Of course, amazing creatures that we are (and we are), we learned to live with the growing little angels inside us steadily kicking our innards night and day making us wonder if we were preparing to have Rosemary's Baby.               Our once flat bellies looked like we swallowed a watermelon whole and we pee'd our pants every time we sneezed. When the big moment arrived, the dam in our blessed Nether Regions invariably burst right in the middle of the mall and we had to waddle, with our big cartoon feet, moaning in pain all the way to the ER.                                 Then it was huff and puff and beg to die while the OB says, 'Please stop screaming, Mrs. Hearmeroar.  Calm down and push.  Just one more good push (more like 10),' warranting a strong, well-deserved impulse to punch the %*#!* (and hubby) square in the nose for making us cram a wiggling, mushroom-headed 10lb bowling ball through a keyhole.               After that, it was time to raise those angels only to find that when all that 'cute' wears off, the beautiful little darlings morphed into walking, jabbering, wet, gooey, snot-blowing, life-sucking little poop machines.       Then come their 'Teen Years.'  Need I say more?                                                     When the kids are almost grown, we women hit our voracious sexual prime in our early 40's - while hubby had his somewhere around his 18th birthday.   So we progress into the grand finale: 'The Menopause,' the Grandmother of all womanhood. It's either take HRT and chance cancer in those now seasoned 'buds' or the aforementioned Nether Regions, or, sweat like a hog in July, wash your sheets and pillowcases daily and bite the head off anything that moves.   Now, you ask WHY women seem to be more spiteful than men, when men get off so easy, INCLUDING the icing on life's cake: Being able to pee in the woods without soaking their socks...   So, while I love being a woman, 'Womanhood' would make the Great Gandhi a tad crabby. Women are the 'weaker sex'?  Yeah right.  Bite me.

Acuma, recunosc, limbaju e colorat si am ras la unele faze. On the other hand, eu nu cred ca e bine sa ne victimizam CHIAR in halul asta. Adik ok, si io m am suparat pe mama care, atunci cand protestam tavalindu ma pe jos de durere ca " de ce baietii nu au ciclu" mi a raspuns plina de intelepciune si compasiune "da, da ei trebuie sa se barbiereasca in fiecare zi". Dar nu cred ca trebuie sa fim chiar asha inversunate contra unor treburi...well..fiziologice, si pe chestia asta sa le facem viatza amara masculilor de langa noi.Nu militez pentru "femeia eroina" care naste fara sa tipe or whatever, dar again, nu e vina barbatilor ca anatomia feminina e cum e. In afara de cazul in care Dumnezeu e barbat. Case in which he sux as a designer :).

Ma gandesc ca textul e facut poate pentru barbatii care au impresia ca partenerele lor nu se partzaie/vomita/se pipi si au nevoie de o imagine mai ..."grafica" a ceea ce inseamna sa fii femeie....mie mi se pare a "tad grotesque" pe alocuri, ca si cum chiar n am avea parte de nici o bucurie in viatza....

Sa ne gandim doar ca  noi nu avem probleme cu prostata, cu ejacularea (cum ar fi sa ma plang io: "i have a problem - i come too fast "- DA DOAMNE ZIC :)))), cu impotenta samd. Adik prefer un plasture cu hormoni  (cand o fi sa fie) unei pastile de Viagra =))))). Plus orgasmul multiplu.

The fifth

 L-am vazuuuuuuuuuuuuut in sfarshit. Asta pentru ca nu sunt fan adevarat (muahaha) sa ma fi dus saptamana trecuta cand se calcau oamenii in picioare pentru bilete (evident, e o metafora, aici oamenii nu se calca in/pe picioare, ci negociaza civilizat), si am fost ieri, cand e seara ieftinica :D.

Rekunosc burtos (si spashit) ca volumul cinci nu e preferatul meu, dar filmul a fost fain, ne a tinut treji desi eram rupti in gura de oboseala...si m am bucurat mult sa descopar ca nu sunt singura careia, la iesirea din cinematograf i se parea bizar ca nu poate face vraji. Ne am hotarat sa incepem sa exersam, namely cu "Accio", ca pare cea mai folositoare.

Asteptam cu nerabdare filmul 6 cand un Daniel de  30 de ani va juca un Harry de 15 si unde o sa vedem mult sanje si mai multa drama.

Orbitor

Unul din putinele motive pentru care regret ca nu sunt in .ro. Acuma. Vreau. Sa mi se dea. Volumul III.

Nu e nik, mult a fost putin mai este, si sunt sigura ca e fo librarie prin aeroport :P.  

Sunntig mischung

Alelei, ca lung somn am mai dormit. De fapt, somn mai din canci, pur si simplu n am mai ajuns pe la internet, precum ca sa imi dau cu parerea pe blog. Asa ca un mix dintr o duminica insorita (incredibil, da, de la 10 grade acu doua zile am sarit la temperaturi di Ibiza):

 

1) Fost la Nanoconvention la Berna. Extrem de interesant sa participi la o adunare de oameni tangenti cu stiinta, care isi dau cu parerea despre aceasta treaba. Inclusiv domnu Sloterdijk, de care eu spre rushinea mea nu am auzit pana acum (da, m am autoflagelat, k, thnks, bye) si care ne a explicat care e treaba cu homo technologicus, cu mama natura (care de fapt e o mama vitrega), cu puii golashi de gaina care suntem dependenti de computer, telefoane mobile si acoperis deasupra capului si cum e cu alopatia/homeopatia respectiv tehnologia/nanotehnologia. Asta ultima metafora mi a fost tare draga, eu fiind adepta de homeo-vodoo :). 

Morala a fost ca nano is going down (yeh, ironic, stiu, we are already DOWN size wise) si ca motivul pentru care pe google a fost un numar impresionant de cautari dupa acest termen in 2005 e lansarea noului IPod Nano. 

 

2) Am vazut Pirates of the Carribean 3. Pe o scara a suxassness ului de la 0 la 10 io i am dat un 7; nu mi a placut dom'le, in ciuda catorva glume relativ amuzante. Mi s a parut facut din bucati numa de dragul de "a-si aburca ccc culorile in sus" pentru ultima data (pentru mine sigur e ultima data). Bleax. Sux. 16 chf vreau inapoi. Plus trei ore in care puteam presta activitati mult mai excitante.

 

3) Am aflat ca exista o carte care se keama aproximativ "Why men like bitches". Asha e oare? Ya, posesorii de testosteron care citesc blogu (toti trei) - aruncati cu doi centi incoace. Va place sa fiti tinuti in sah, sa nu vi se raspunda la telefon, sa nu vi se spuna "te iubesc" si in general asha, sa va indepliniti exclusiv cele doua misiuni importante in viata (omoratul paianjenilor si deschisul de conserve)? I had a higher opinion of men. Din punctu meu de vdr unul care ar pica pentru asha strategii e useless. Sau nu mi plac mie masochistii... 

  

 

 

Where do you dream tonight?

 

 

You cannot get more swiss

    Decat in Kandersteg, unde am fost la ceva workshop schwitz-rusesc. (da, stiu, suna ciudat, dar ma rog, oamenii incearca; pentru prima data am fost de partea cealalta a gardului, si anume in partea in care oamenii au bani si fac cercetare, si m am uitat cu oarecare mila la ailalti care faceau ceva modelari avansate..dar nedublate de experimente).

 

    In fine, conferinta e besides the point. The point is ca loc mai elvetian, cu mai multe vaci, munti si steaguri cu cruce pe metru patrat io nu cred ca exista. Plus ca e singurul munte la care am fost si unde miroase ca acasa - a brad....si a iarba uda....ei, da, recunosc, mi e dor putin :P

 

    Niste poze, in ceatza, pentru ca soarele a iesit dupa ce am plecat noi: a se lua aminte la poza cu CARUTZA, e facuta pe drum national, si poate fi printata si administrata anal oricui mai comenteaza despre carutele de la noi :).

 

 

 

His

 

 

 

 

Read my VisualDNA™     Get your own VisualDNA™

 

Mine 

Sarumana

 ...lu' Explorish pentru ca m a invatzat acest minunat trick cu Picassa

 

 

Glacier du Tour

     Ar trebui sa dau cu copy paste mai jos "le recit" pe care m a pus benga sa ma ofer sa il fac pentru clubu alpin (nu ca o sa il citeasca prea multa lume). Point is ca am plecat la o ora la care iarba sigur nu crestea pe nicaieri in directia Chamonix, precum ca sa facem o tura ushoara pe acest frumos ghetzar, pana la Cabana (Refugiu, ma rog, ca e in Franta, si cik oamenii se ataca la termenu cabana) Albert   

Intaiu', la 2700 de m. Un grup uber eterogen (22- 71 de ani), unii de treaba, altii mai ciudatei. O fost cred ca cel mai dificil si rewarding hike pe care l am facut, numa 1300 de m diferenta de nivel, si scurt al naibii, ca numa in sus am mers. Am plecat in tricou, am ajuns sus plangand dupa manushi si fular.
Refugiu era full (153 de locuri are) si ne o costat cu cina si mic dejun pe la 35 de euro. Care io zic ca ii un rip off, pentru ca am dormit cu aburi la gura (cred ca si ningea la un moment dat), si mancarea era najpa. Da ma rog, era si varianta hors-sac, adik in sac, da afara, pe prispa. Moka. Ma rog, 3 euro dak voiai sa mananci inauntru mancare din propria-ti punga.

A doua zi am coborat/urcat in Elvetia, pe un delushor la fo 2300 de m care se keama L'Arolette si ne am uitat la Montblanc. Dupa care am coborat cei 2300 de m vai de genunchii mamucutii si ai tatucutii.

    O fost uber fain, cu siguranta vreau sa mai merg odata pe acolo inainte sa plec din .ch.

 

 

Si varianta tehnica

 

A shy sun was peaking through the Neuchatel clouds on that Sunday morning. Morning for the less lazy of us, because I personally crawled to the bus stop, questioning my love for the mountains as I was swallowing my last drops of bitter coffee and trying to open my eyes. After an efficient meeting at the Island of Boudry (everybody was in their driver’s car in less then 15 minutes, with sandwiches, chocolate and water packed), we headed direction Martigny via Lausanne.

 

          Two hours and some evil jokes later we arrived in Tour, the small village guarded by it s flowing Glacier. The sun was now bright, drying the last drop of rain/dew that still lingered on the myriad of mountain flowers that filled the valley. While equipping for going up, we also got a grip of the concept “Surtout pas de baskets”. This may sometimes mean “But sandals with socks are acceptable”.

 

   We walked through the meadow and followed a narrow path through the forest, almost like a winding staircase. Mousse to the left and shining green, the first shy torrents flowing from the glacier to our right, bending our heads under the branches that shadowed the path, we walked in an Indian file until the first “crux” (yes, you may laugh, but as a hiker, I always liked this word, when my climbing friends talk about the key step) – the passage was now a bit steeper with a bit of 2a (?) climbing involved.

 

   Nobody needed the rope that our guide was carrying, and after hoisting ourselves on the granite path, we arrived in the sun, getting ready to turn right, towards the side of the glacier. After a short chocolate break, watching the torents from above, we continued going up on a “morene” trail, where the glacier on our right was getting larger and larger. 

 

            A longer lunch in the shadow next to the blue seracs was well deserved, since the climb to there took us a lot less then we expected. Pulling the polaires out we continued going up, with our eyes focused towards  the refuge that was now visible on top of the icy mountain.

 

 he last 200 m were a bit more extreme, walking on a steep snow covered hill. But as the refuge was full and at least 50 people have walked the trail before us, even our well equipped guide managed to get up without getting his feet, ahem, socks wet. 1300 m in height and a bit more in length (but not a lot, there are no flat regions, it’s always “up” at various angles) – and we did it all in 4 hours.

 

We drank beer and laughed satisfied, waiting until
16:00
, when our winter cabin opened (yes, we were very efficient, and arrived at the refuge around
14:00
), we shared a nice moment and got to know a bit eachother. All ages, all backgrounds and all happy to have done such a nice walk.

 

The ones still full of energy (well, everybody except me) went for an afternoon walk on the glacier and adopted some rock (aka the pile of stones of the Neuchatelois). The author joined later, for the first round of dinner. Probably the best potato soup ever.

 

After we admired the sunset over the (fill in the names of the mountains) and enjoyed the winter-like smell, we invaded the “hors-sac” living room for a game of cards and an evening tea/coffee/beer/some weird alcohol/chocolate and then gratefully hit the sleeping bags in a frozen sardine fashion.

 

In the morning I was again struck by the efficiency of the group who rounded up for breakfast in less then 15 minutes. Once the hot chocolate and pruneaux d’Agean to keep us fit were consumed, we went for a walk on the glacier, under the morning sun. Watching some more brave then us climbing the Table, two other teams getting up on Chardonay, we thanked ourselves to get the feeling of walking on 50 meters of ice and admiring two members of our teams playing the penguins when going down hill.

 

We left the refuge around
9:30
, heading for la Tete de Balme, a 2300 peak , across the border, in

Switzerland

. After a quite painful descent on a steep slope, covered with quite hard snow, we managed to regroup and start walking on the narrow path under the rocks. The void on our left and majestic stones on our right, we stopped from time to time to admire the Montblanc which shyly hid it s face under a fluffy white cloud, we identified peaks and flowers and even got a glimpse at a marmote sumo match. A nice and long “Sunday walk”, as one of the people defined it led us to the swiss border. From there to our target we climbed another km and found ourselves at…L’Arolete (Tete de Balme was lower so we weren’t too displeased by our mistake). We enjoyed a long picnic and a short siesta, with Les Drus and Le Montblanc reflecting in our eyes.

 

 We continued then to go down, passing by la Tete de Balme, as to be able to check it also on our list.

 

The descent was quite harsh for the knees, so some of us decided to continue in telecabine, and 30 minutes later we regrouped in the Tour parking lot.

 

After a traditional last drink in F., we headed under a shy rain towards foggy Neuchatel.

 

 Fr me it was probably one of the best hikes, fun and yet with some difficult parts, as to keep the excitement at a decent level. The way the blue seracs shine under the sun, the mix of polar feelings and European summer, the open spaces that make one feel “king of the castle” incredibly small and humble in the same time charged my batteries for a while.

 

I guess heartily thanks are in order for our organizers – JSC and MyL, and from my part to all the group that added the nice and fun human touch to this hike.

 

restanta

 De la Lausanne, pentru toti fanii lu nenea DG. Vine o poveste faina maine (sau mai pe seara) despre o activitate complet diferita, da voiam musai sa pun si pozele astea:

 

 

After party, 5:45, train

 

Raining mit sunshine

     Sometimes life unravels nicely.

 

    Work goes good (not excellent, but good), parties rock the house (House being the key word, yes, me, me, the Rammstein freak, the tie-dyed T-shirt Doors flowers in my hair freak is becoming a raging clubber, looking for David Guetta CDs), love pours on you like summer rain...
    And you breathe it all in, and write more letters and stories then in the whole previous year, and you find your charcoal and paint brushes, braid your hair, heck you even FEEL the NEED to wear high heels once in a while. Plan weekends and run away from work in the middle of the day, cross the mountains just to see yourself reflected in your love's eyes, because that's the only mirror in which you look beautiful.

    And one day you call. And ask in a fainted voice "Could I come to your place?", and your heart does the canari dance, waiting for the answer.

    "Yes"

 

    Does that make you happy? No, that makes you SCARED, scared shitless, scared beyond all horror movie scare, because yes, kindness sometimes can be an unexpected act. Because you already had all the weapons up for defense and now it s hard to put them back discretely. Because yes, in your world, even in sunny days, the sky still threatens to fall down mit thunders.

Silence

 I am sure she s up above now, walking hand in hand mit granpa, walking around through gardens of clouds and golden vineyards, as us, us left here watch in our mind her body that betrayed her being put down in a grave. I am sure she is happy. She couldn t live without him. She had to follow. She was sad and lost without him.

They were 60 and still holding hands. They were 70 and still teasing eachother. He was 80 and at his funeral I remember her saying "I wish I could ask him what to do now, he was so good at these things...:". She had to follow.

"Hai, Ioana, sa iti arat ce struguri frumosi avem..."

I beg you pleaaaaaaase

 Vreau tricoul de care zic oamenii astia aici. Mie imi plac the evil pidgeons since a long time ago. Vreau tricou. Sa mi dea tricouuuuuuuuuuuuuuuuu.

 

 

O pauza

 Pai da dom'le, ca jumate din blogrolu meu au e lenesh si nu scrie, au shi au luat o pauza (precum Utopica).

    Asha ca m am gandit si eu ca in perioada imediat urmatoare sa prestez mai mult despre viatza reala, in care nu se intampla lucruri destul de excitante cat sa le pun pe blog. Si anume - nema fun pe aici (pana si colegu spaniol pleaca), nici un meci de comentat, nici un referendum de chibitzat, nici o excursie nu se prevede pentru urmatoarele doua saptamani, asha ca...in afara de cazul nefericit in care mi se intampla ceva najpa, imi iau o mica pauza. Nu mai dati refresh, ca nu mai scrie nic nou:).

    As vrea sa opresc timpul ACUM. Now, in this very moment.

Tara in care oamenii nu spun "te iubesc"

 De acolo vin eu. Sau o fi doar familia mea dereglata. Dar sunt sigura sigura, ca pana azi eu nu am fost in stare sa ii spun "te iubesc" vre unei rude de sange. De altfel, nici pretenilor mei nu stiu daca le am spus o.
Si ma simt mai saraca, mai...rece, mai goala pe dinauntru. Oare asa o sa fie cu toti oamenii importanti din viata mea? O sa astept metastazele sa le invadeze trupurile (sau poate pe al meu inainte)? O sa astept sa dea un camion peste ei in curbe la Bucium ca sa ma duc sa spun "te iubesc" unei cruci din fundul cimitirului?

Bottom line is ca as vrea sa scriu si nici macar asta nu pot....ca te iubesc, mamaie, si imi pare rau ca am fost...ca n am fost mai bine zis....

 

Back

 Da. Mi a luat ceva timp sa ma hotarasc sa scriu postul asta, din motive ce au tinut in special de neuroni in greva, pentru ca in intervalul vineri -luni am dormit fix 8 ore adunate din care 4 in avion/bus. Am mai taiat un "crayz things to try" de pe lista, si anume mersul la aeroport direct din discoteca :).

Sambata am fost si mi am indeplinit datoria de bun cetatean la Madrid; am citit ceva ecouri cu organizare proasta, se pare ca eu am avut noroc, pentru ca mi a luat fix 45 de minute de stat la coada si erau un catralion de oameni. Tot felul de oameni, de toate varstele si de toate categoriile sociale si peste tot am auzit acelasi lucru "din cauza lor am plecat din tzara, eu vreau sa ma intorc, dar nu daca mai e PSD ul la putere". Am pierdut din pacate scandalul cu telefonul furat, asa ca m am bucurat ca Baselu e in continuare presedinte. Niste anger management lessons nu i ar strica totusi :D.

Cum treaba a fost asa eficienta, am avut timp sa ma plimb chioara de somn prin Madrid (vineri noaptea am invatat un drinking game spaniol care se keama quinito :D), si pozele sunt mai jos. Cu party included.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

The end of childhood

    I write today because tomorrow I ll be to sad to do it and it will sound too pathetic. It has been a great month and a half, passed quicker then I could imagine...But then again, time passes quicker when you grow older, no? I am happy I had this experience, I am happy I discovered research again in a fun way, I am happy I was at parties and got to taste a bit the latino spirit...
    And now, back to the dungeons in the castle/lake/fondue country. A different kind of fun. Must chase the snakes and rats in the appartment, or whatever bred there while I was gone, get back my plants (that are hopefully still alive ;) ) and fix meetings mit people.

    I hope to come back here one day and find the same selfish sun peeking throught the fluffiest clouds I ve seen since I ve let home, I want to see the south....

    So bye bye Spain and nice people. (smiles sadly)

*)This is probably my last message in english. The writer wants to thank you for your attention and coments. 

My bitch

We grew up together

 

Me searching dusty corners

                         of my grandmother's attic

She, nibbling on my ankles in

                          the shapes of the changing sun

Me walking alone on

                          volcanoes and lost trails

She, scratching my hips with

                          claws of forsakeness

 

 Yeah, we grew up together...

 

I keep my fear on a tight leash now,

With a shaky hand,

Knowing that one day

                      one day

When I'll relax the silver choker

                       around her throbbing neck

                        because I am in love

                        because my favourite song is on

 Her teeth will bleed my sanity to death

Barcelona - the movie *)

 

 

 

First day ...

 

  

 

 

 

 

Second day.... 

 

 

 

 

 

 

Third day...

 

 

  

 

 

 *) Click on MP3 player to listen to soundtrack :) 

Growing up can be fun :)

     I don t know about you, but IIIIIII, when I was young had all sorts of interdictions

"Don t play with food at the table! Don t run on the hallway! Don t pull that boy s t shirt! (ok, maybe not this last one). 

     It is amazing how fun it can be to be an (almost responsible) adult, wearing grisines for teeth, making chair-races down university hallways and yes, pulling that boy s t-shirt and sticking some ice under it (HE started it, mommy!!!!). Without people telling you that you are freaky. (friends know why)

     I think all of us should make a "childhood exercise" some times - sing like whales, sing arab-like-tunes, sing the last CD of Avril Lavigne for crying out loud. Walk like a monster behind your coleagues. Or in front of them. Make a race through Carefour poles (but with a real car). 

   Thanks A., for teaching me not to beat up my inner child anymore :)

Cadou la dusmani *

Deci da, suptul relaxeaza, doamnelor si domnilor. Sa nu uitam. Oare ma lasa astia de la Chupa Chups sa le implementez brandu in Romania? As traduce literal, sunt sigura ca as avea un succes nebun. Cred ca asta tocmai a devenit noua mea injuratura preferatea :)

 

 

 

*)(present for enemies, or for people you don t like, or people that ...just deserve it. In romanian it sounds a lot more vulgar)

Dupa douazeci/doi ani

Googalitzi oamenii? Io da, frecvent. Pe aia de abia i am cunoscut, sau dupa caz, pe oameni pe care i am intalnit demult, si despre care as vrea sa aflu noutati. Asa am aflat de prietenul meu care s a plimbat prin vagaunile nebuniei si tot asa am aflat de un alt prieten (primul meu prieten :D) care e acu dom director la drumuri si poduri. Nu, nu la un canton de drumuri si poduri ci la ZA agentia nationala unde "acolo sunt banii dumneavoastra".

Are 26 de ani. Si io. Si alalat. Noi trei am fost legati printr un fir ciudat la un moment dat. Eram copiii care voiau sa fie geniali. Ei doi au ajuns, pe cai foarte foarte diferite.

Unul se balaceste pe culmile gloriei. Unul se ineaca in psihoza (poate mai putin acu, l am citit si scrie politic-patetic-prost).

Iar eu? I guess I am borderline girl-genius:). And loving every minute of it.

 

A.

Have you ever slalomed the concrete (concrete is the key word) poles from an underground parking lot at 60 miles per hour?

Have you ever sang with a  2 foot tall guy wearing and Yves Rocher hat with bright pink flowers the WHOLE last CD of Avril Lavigne so loud that inocent bystanders forgot to cross the road?

 

 

A. is what you would call a "big boy". The kind next to whom you feel protected no matter what, because he casts a 2 feet shadow. Of course, you would not feel so much protected if you would know that A. is afraid of spiders. Which makes him less interesting, since we all know that the two purposes of men in life is to open cans (ocasionally wine bottles and pickle jars) and to kill the intrusive spiders (or flies. or bugs).

me and mah boys