Cum mi am petrecut sfarsitul primului sfert de secol (sic)

 (asha, datzi cu lamultianiul intai si cititi dupa :).

    In tren. Da, pentru prima data de cand merg cu trenu' prin Elvetia (si Slava Domnului, am GA, da? Deci mama, tata si pisica mea e SBB/CFF. Ma gandeam chiar sa le platesc 50% din chirie lor, ca in gara si in tren stau mai mult decat la mine acasa), s a stricat trenu. Ce a fost amuzant in toata faza asta e ca, doar cu doua zile inainte am vazut un filmulet publicitar pentru CFF in care joaca sora cuiva foarte drag mie, si in care datorita unui "strom störung" trenu ramanea in camp undeva intre Olten si Aarau. Faza la care noi am ras precum Harap Alb (yeah, like that would EVER happen in Switzerland, nestiind ca dä Sou va fi decedat in cotetz, pardon Solothurn, fix ieri noapte. 
    Dupa ce ne am hlizit la tort (da, plimbam un tort prin Elvetia) si cautand camere ascunse, gandindu-ne ca poate oamenii trag varianta de noapte la reclama ce tocmai o vazusem, ne a cam pierit zambetul pentru ca nu venea nici unul din autobuzele promise sa ne duca pana in urmatoarea gara (Grenchen), unde ne astepta trenul spre Neuchatel. In fine, ajunge primul autobuz, si am o senzatie de deja vu- exceptand marime, situatia era similara cu cea din acceleratul Bucuresti Iasi dinainte de craciun. Oameni cu caini, cu biciclete, cu covoare (sic, da covoare), claie peste gramada si refuzand sa coboare desi usile nu se inchideau. Noi ranjeam de acuma verde, pentru ca ploua si era frig, si Solothurn nu era chiar pe lista de "orase romantice de vizitat noaptea". Am schimbat culoarea la pamantiu inchis cand omul de la dispecer i a inchis in nas omului de la CFF care intreba "si deci cand vine al doilea autobuz?"
    Evident insa, nu s a intamplat nici o drama, si am urcat in al doilea autobuz facandu ne loc cu tava si respectiv proptindu -ma zdravan cu o buca intr un ghidon de bicicleta. N avea rost sa fac eforturi sa imi tin echilibrul pentru ca eram bine inconjurata de valize din toate partile. Si pe undeva prin Bettlach (care e imediat dupa Selzlach, nu va chinuiti sa le cautati, nu cred ca is pe harta :D) ne-am mi-am cantat la multi ani.  Partea buna e ca SBB ul ne a platit taxiul de la gara pana acasa (de vreo doua ori mai mult decat facea, dar ma rog, problema lor).

    Acuma colegu elvetian se oarecum plangea de timpul de asteptare, si i am explicat ca in Romania nu s ar fi intamplat asta niciodata. Dintr un motiv foarte simplu: ai fi stat 4 ore in camp fara nici o explicatie (ba, poate, de la f'un domn asha mai cu tupeu care s ar fi "dus sa intrebe"). Si uite asha, nu mai aveai ce critica de eficienta autobuzelor :).

    Vine si linku de la filmulet, imediat ce o sa fie public.