Facatorii de elvetieni

     Dupa ce saptamana trecuta am vazut Jeune Homme, o comedie elvetiana din 2006 despre un tanar din Zurich care se hotaraste sa fie au-pair la Geneva pentru un an ca sa isi plateasca studiile, i-a venit randul lui Die Schweizermacher.

    Am citit despre filmul asta pe ceva forum gen casa romanilor din elvetia, cum ca nu e pe de-a intregul inca aplicabil la societatea elvetiana de azi, dar nici foarte departe nu e. Pe scurt, e povestea a doi ofiteri de la controle des habitants (doi "beamteri"), care trebuie sa faca dosarul unor oameni care au aplicat pentru cetatenie elvetiana. Primul analizat este un italian casatorit cu o elvetianca, a doua persoana e o dansatoare iugoslava si in final un cuplu de nemti, el doctor psihiatru, ea ceva hausfrau. A fost destul de ciudat sa ma uit cu the Basler alaturi la filmul asta, si io sa zic "breh, nu se poate sa fie asha" si el "uai, ai fi uimita, din pacate chiar mai e asha").

    Cei doi Schweizermacheri (Bodmer - bad cop si Fischer, beamter in formare - good cop) is petrec diminetile de duminica urmarind candidatii pentru a nota daca acestia din urma si-au inaltat steagul elvetian pe casa au ba. Totul e verificat si notat, de la meniul zilnic, la abilitatea de a face fondue, la starea apartamentului, la culoarea sacului de gunoi )!!!) si calitatea perdelelor, plus detaliile administrative de genul cand ati fost ultima data bolnav si care e situatia contului dumneavoastra. Mie singura chestie cu adevarat amuzanta mi s-a parut lectia de chuchrichäshtli, chäibe und so ("ch" in sg e un horcait similar h ului olandez sau j ului spaniol, din gat si cu multa saliva). Ma gandesc ca pentru cei care au trecut prin procesul de integrare adaptare si naturalizare nu e amuzant sa isi aduca aminte de vizitele inopinate ale politiei. Similar, alora de tre sa treaca nu le vine a rade. Iar elvetienilor - poate, alora din Jura, care nu se jeneaza de cat is de obtuzi. 
    Dar in final, desi azi procesul de obtinere a cetateniei e ceva mai lax (cica nu se mai fac vizite acasa und so), ideea de baza, cum ca musai trebuie sa fii ca toti ceilalti, cu sacul de gunoi gri si nu de alta culoare, si sa stand out of the crowd cat mai putin e din pacate de foarte mare actualitate. Of of mai mai.

Imi place sa-mi cojesc crustele

 ...si sa imi mutilez fatza cautand cosuri imaginare. Probabil imi place sa fac acelasi lucru si cu sufletul meu, ca pe langa toate cacaturile de mi s au intamplat in ultimele 48 de ore, am mai prestat si despre "4 luni, 3 saptamani si 2 zile".

O radiografie cat se poate de cruda a unui avort. Nu e un film, e pur si simplu un reportaj, despre o femeie puternica, ale carei actiuni nu o imping la sinucidere sau mai bland, in cabinetul vre unui terapeut. Am plecat intrebandu-ma daca trebuie sa fii complet dobitoaca sau o super sfanta sa aranjezi lucrurile cu atat sange rece.

The fifth

 L-am vazuuuuuuuuuuuuut in sfarshit. Asta pentru ca nu sunt fan adevarat (muahaha) sa ma fi dus saptamana trecuta cand se calcau oamenii in picioare pentru bilete (evident, e o metafora, aici oamenii nu se calca in/pe picioare, ci negociaza civilizat), si am fost ieri, cand e seara ieftinica :D.

Rekunosc burtos (si spashit) ca volumul cinci nu e preferatul meu, dar filmul a fost fain, ne a tinut treji desi eram rupti in gura de oboseala...si m am bucurat mult sa descopar ca nu sunt singura careia, la iesirea din cinematograf i se parea bizar ca nu poate face vraji. Ne am hotarat sa incepem sa exersam, namely cu "Accio", ca pare cea mai folositoare.

Asteptam cu nerabdare filmul 6 cand un Daniel de  30 de ani va juca un Harry de 15 si unde o sa vedem mult sanje si mai multa drama.