Mittwoch, 23. Februar 2011

Brain Power

Nici prin cap nu mi ar fi trecut ca asta e articolul cu care voi reincepe sa scriu (hopefully). N-am facut rezolutii anul trecut, motiv pentru care anul asta a inceput fix ca organul genital. Bine, la asta or fi si contribuit intrebarea repetata "ce fac io cu viata mea", examenele de la scoala pe care o fac in paralel cu maretul job (macar le-am luat cu brio ceea ce mi-a crescut cu un smidge increderea in abilitatile mele de super-woman), un pui de barza care m-a speriat de numa numa', uitand ca vorba aia, is la apogeul feminitatii si tineretii, orele de desen de tipar si croitul obsesiv sa-mi demonstrez ca pe langa super student, rising star scientist mai pot fi si Cristian Dihor de la 9 seara. Or sa vina si poze.

Dar intre timp, sa va spun ce ma preocupa, idee derivata oarecum si de la multele ce mi s-au intamplat in ultima vreme.

Cum e dom'le treaba asta cu self-fulfilling profecy (pozitiva sau negativa) si cata influenta are ea asupra vietii noastre? Pentru cursul de etica (ma rog, nu e curs de etica, e curs despre cum sa te descurci in viata academica, extrem de util dupa 8 ani de tocit coate pe diverse banci, da' noroc ca a avut si partea de etica) am avut de comentat metodologia unui articol de stiinte sociale. Si cum una din regulile de baza e ca tre sa-ti informezi subiectii despre ce le-ai facut si de ce, am dat si io un search dupa debriefing si am gasit un minunat articol vechisor despre perseverence in self-perception and social perception.

Oamenii astia au dat un test de recunoastere a unor scrisori subiectilor lor si le-au notat aleator (adiktelea subiectii puteau raspunde perfect, dar li s-a oferit un feed-back cum ca au ratat si ca nici de coada vacii nu sunt buni). Dupa un timp mai scurt sau mai lung de autoflagelare, li s-a explicat mai apoi cum ca de fapt notele primite n-aveau nici o legatura cu performanta, experimentatorii si-au cerut scuze pentru deceptie. Si le-au mai dat un chestionar in care le-au cerut oamenilor sa evalueze cam cum ar fi performanta lor la un test similar de recunoastere. Credeti ca subiectii au auzit ca primul test a fost o gluma si calificativele primite complet diferite de skillsurile lor? Ei bine, nu. Aia care au avut note proaste erau perfect convinsi ca sunt inutili la test de recunoastere si pregatiti sa se lemmingeasca intr-un colt (p<0.01). Plus ca aia care au fost laudati pe degeaba au spus ca le-a facut muuult mai multa placere sa participe la experiment decat aia nefericiti din grupul cu rezultate proaste.

Ce invatam noi din asta - pai la nivel stiintific ca trebuie sa fim atenti cu feed-backul dat subiectilor, sa nu le distrugem cu totul increderea in ei iar la nivel personal - well, ca parerea pe care o avem despre noi dupa un prim feed-back e aia cu care o sa ramanem, chiar daca evaluatorul se mai razgandeste intre timp. Sau ca "prima impresie CHIAR conteaza".

Si asta ar fi fost o chestie care ar fi ramas asa ca fun fact in colectia mea de "ce de-a mai treburi interesante am invatat io la scoala" daca n-as fi gasit acum cateva zile un alt articol despre efectul placebo in care oamenii au facut alt experiment. Le-au oferit unor pacienti suferinzi de tulburari anxioase buline de zahar si le-au declarat ca atare (open placebo cum ar veni). Si le-au spus subiectilor, uitati care ii treaba, s-ar parea ca bulinele de zahar ajuta la tulburarile dumneavoastra. N-ati vrea sa le incercati? Bine, studiul e mic, 16 subiecti din care 1 a abandonat dar, milagros, toti aia tratati cu buline de zahar s-au simtit mai bine, inclusiv cei sceptici. Bine, unii dintre ei erau convinsi ca exista un compus activ in ele :)). Ceea ce inseamna ca nu prea conteaza ce ii dai omului ci ce ii spui, si chiar daca ii spui ca e apa chioara, dar ca asta o sa il vindece IT WORKS. Deci nici nu mai e vorba de wishful thinking (pentru ca pacientul STIE ca nu ia un placebo).

Legatura dintre astea doua articole exista probabil doar in capul meu, dar incerc s-o verbalizez cumva. Chiar daca ii spui omului ca l-ai mintit sau ca il pacalesti, el continua sa creada in ceva care corespunde mai bine dorintelor si motivatiilor lui. Credem in "profesori" si "tutori" prin definitie, pentru ca asa am invatat de mici, pentru ca e un pattern de care nu ne putem dezbara, si o critica, fie ea si nefondata a acestora ne modifica imaginea de sine. Credem in apa distilata (data cu vorbe bune) pentru ca refuzam sa pierdem controlul si speranta.

Si uite asa imi creste mie incredrea in cuvant si ma bucur ca fac scoala asta si ma sperii in acelasi timp, gandindu-ma cata responsabilitate vine cu puterea asta a vorbelor. Pe de alta parte imi creste convingerea ca, in afara de fo' doua tulburari psihice, restul sunt perfect vindecabile cu empatie si buline de zahar.

Keine Kommentare:

Kommentar veröffentlichen