Nu e vorba despre poze trasnite facute la 3 noaptea cu microscopul electronic, ci despre fumosul "inel nanostructurat" pe care mi l-am facut cu manuta mea. Am tinut musai sa povestesc despre asta, pentru ca eu, de felul meu sunt o persoana extrem de nerabdatoare (prietenii stiu mai bine). Mai clar, eu sunt unul din oamenii aia care considera ca "instant coffee is TOO SLOW". Si in plus, dupa trei ani de nanotehnologie, inca nu am dexteritatea necesara sa manuiesc lucruri foarte mici. Eu pictez de obicei cu galeata. Asha ca atunci cand mi-am propus sa imi fac un "one ring to rule them all" the Basler si-a inghitit lacrimile, a tras aer in piept si a zis "ok, sa mergem in atelier deci".
La inceputul inceputului se fac niste calcule, cam ca la croitorie. Cat sa fie diametrul, cat grosimea si cam ce inseamna toate astea in lungime. Adica "ori pi".
Se incepe cu o bucata de argint (asha, la vo 15 grame, depinde cat ii de mare inelul).
Treaba asta se valtuieste la grosimea dorita, cu trepte intermediare de calire pentru a se relaxa tensiunile din material, dupa ce se taie muchiile se sudeaza in forma unui inel. Ale carui margini se pilesc pana le ia mama naibii. Impreuna cu deshele manuitorului de pila.
Care inel evident este prea lung...
Operatia se repeta pentru un al doilea inel, care are diametrul interior egal cu diametrul exterior al primului. In al doilea inel se decupeaza patratele, cu fierastraul :D.(din partea asta din pacate nu am poze, ca se intampla pe la 2:00 AM ). Cele doua inele se sudeaza.
Asta e una din partile cele mai complicate, pentru ca aliajul de sudura trebuie sa umple complet spatiul dintre cele doua inele. Aliajul are o temperatura de topire mai mica decat a argintului, deci inelul in sine nu se poate deforma. Sudura initiala insa da :). In fine, dupa cateva incercari am reushit sa obtin ceva cat de cat corect si rotund.
Din nou, marginile se pilesc (de data asta mai putin dureros, pentru ca manuitorul de pila are ceva experienta) si li se da o prima forma, cu raza de curbura dorita.
Dupa care toata treaba se pre-slefuieste si se slefuieste
Si dupa o repriza scurta intr-o baie cu ultrasunete, inelul arata cam asha
Si acum vine partea amuzanta. In fiecare din cele 7 patratele am vrut sa am cate o bucatica de silicon nanostructurat, cate una pentru cele mai importante pe care le-am fabricat in timpul tezei. Siliconul <100> pe care l-am folosit are un unghi de 54 de grade intre planurile cristaline. In traducere libera, cliveaza dupa acest plan. In traducere libera, muchiile bucatelelor clivate n-or sa fie niciodata drepte. In traducere si mai liber, fuck. Dar ma rog, limba scoasa printre dinti ajuta intotdeauna, asha ca, in ordinea numerelor de pe tricou avem urmatoarele
nanopori 300 nm, 3 bucati microstructuri intre 300 si 500 nm, nanopori 500 nm, una bucata membrana nanoporoasa si una bucata nano...pillars ca nu sh cum sa le zic in romaneste. Foarte pe scurt, structurile astea au macar una din dimensiuni aproximativ egala cu jumate din lungimea de unda in vizibil, deci or sa o difracte pe aceasta din urma, si in urma inteferentei razelor difractate se obtine un efect optic. Cam ca in
aripile de fluturi.
Dupa ce am asezat fiecare patratica la locul ei, le-am acoperit cu un polimer fotoreticulabil, pe care l-am si anume fotoreticulat prin expunere la ultraviolete.Amestecul intial fiind foarte vascos, nu poate acoperi in totalitate nanostructurile, asa ca efectul optic nu e compromis.
Dupa ce excesul de polimer a fost, oh da, da, piliiiit, si am repetat procesul de preslefuire si slefuire, am devenit mandra posesoare a acestui preafrumos obiect. Narcisismul meu nu e atat de mare incat sa ii fi facut poze din toate unghiurile :)
Eu una sunt foarte mandra ca am dus aceasta aventura pornita dintr-o dorinta de a lenevi activ (orice, numa sa nu scriu, care aveti de spalat geamuri, podele, cusut nasturi, I am in) la bun sfarsit in doar doua zile jumate, fara sa imi enervez prea tare profesorul si fara sa distrug/fac bucati nimic prin jur. My creative me is soothed.
