Cu toata munca mai mult sau mai putin telectuala prestata in ultima vreme n-am reusit sa ajung la munte anul asta....Bine,asta e o scuza de trei lei, pe care nu ma astept sa o creada nimeni. Sa spunem ca am fost prea puturoasa ca sa merg la munte anul asta. Asa ca atunci cand M&J au trimis e-mailul bucuros cum ca organizeaza un remake al turei de anul trecut la « Glacier du Tour », numai ca de data asta undeva mai pe langa Martigny la Mont Rogneux, l-am inscris din oficiu si pe the Basler si am purces la curatat bocanci.
Sambata dimineata la 7 am gasit-o pe M. In gara organizand un grup destul de eterogen. Colegul M. care mi-e ceva mai drag de cand am acceptat ideea ca o sa crape socialist convins, o doamna asha, la fo 70 de ani care mi-a zambit si mi-a spus ca e prima data cand nu e singura fumatoare in grup, o moasha zanateca si histrionica, o homeopata middle aged si iesita la vanatoare de barbati, O. care am aflat ca cik ne este coleg de f’un an (ma rog, in alt departament, am o scuza) precum si o elvetiana din partea germana extrem de simpatica. Plus eu, plus the Basler rupt in gura de oboseala dupa toata adrenalina din ultimele zile. Plus « le chef de course », J., prietenul lui M. care e catalan nu spaniol, asta ca sa fie clar si pe care il iubesc fiindca printre doua expeditii pe K2 mai are timp sa organizeze si plimbari pentru pantofari.
Dupa ce am schimbat trii trenuri si un autobuz postal (v-am spus ca ador autobuzele postale, care te duc cu viteza vantului si a gandului in cele mai ascunse vagauni ?) am ajuns la Barmasse (1400 m) de unde urma sa urcam spre Cabane Brunet (2100 m). Dupa o scurta poveste instructiva a lui J., in care ne-a avertizat ca sunt niste portiuni mai abrupte, dar poteca prin padure nu prea e umblata, deci o sa avem muuulta liniste, doamnele si-au insurubat betzele, io mi-am pus bocancii si am pornit la drum. Am aflat rapid ca « niste portiuni mai abrupte » inseamna ca se mere aproape in patru labe, in timp ce in restul drumului, care cica e mai lin numa se urca in draci pe trepte de radacini J. Pe la jumate, spre oripilarea totala a lui J. moasa histrionica a gasit momentul potrivit sa marturiseasca cum ca ea a facut un infarct acu fo’ cinci ani si nu ii sigura ca se cuvine sa faca atata efort. M. a ramas mai in urma cu ea sa ii faca resuscitare la nevoie iar noi ceilalti am continuat cu mici pauze de poze.
Dupa cum unii dintre noi stiu (K J ? ), una dintre puterile mele magice este sa gasesc fructe de padure, si m-am bucurat mult ca am reushit sa mananc fragi pentru prima oara anul asta (care in franceza se keama « fraise des bois », ca si cum ar exista fo’ comparatie). De asemenea, ultimii doua sute de metri i-am parcurs extrem de incet, pentru ca am nimerit intr-un camp de afine cum n-am vazut in viata mea.
Ajunsi la cabana am facut un mic picnic pe iarba, deoarece dormitorul nu era pregatit. In plus am fost informati cu multa condescendenta ca nu se poate sa ne schimbam meniul de seara ales by default de J. cu o fondue specialitatea casei. The Basler a adormit ca un prunc la soare si cativa dintre noi care inca mai aveau plamani si genunchi valabili am hotarat sa mai urcam 200 de metri, sa vedem ghetarul Petit Combin ceva mai de aproape.
Cand am coborat am aflat ca pentru a ne caza inainte de cina (programata la ora 6 !!!) trebuie sa ne prezentam toti (TOTI !!!!) la receptie la 17 :45 cel tarziu cu papucii de casa ( !!!) in picioare. Cand J. A reusit sa reuneasca grupul la 17 :46, femeia a itit capul de dupa bar, s-a uitat cu scarba la bocancii lui si a spus « Imi pare rau, nu aveti papuci, va dam dormitorul dupa cina ». Asta, precum si spaima chelneritei cand i-am sugerat sa ii dam lingurile la spalat inaintea furculitelor ne-au convins ca viata lor de familie nu e prea fericita.
Dupa o partida zgomotoasa de Uno am dormit fratzeste in dormitorul comun si ne-am trezit la 6 pentru a doua parte a excursiei, care a constat in urcatul pe Mont Rogneux (3083 m). O. e neamtz, deci ne-a parasit pentru a mere inapoi la work, oamenilor cu infarcturi sau tendinite cronice la activ li s-a sugerat o excursie mai scurta, asha ca spre varf am pornit 6 la ora 8. Prima parte a drumului a fost tare faina, am gasit din nou afine, am fluierat dupa niste marmote grase grase si ne-am oprit pentru picnic pe marginea unui lac glaciar albastru ca ochii lui the Basler.
Chestia aia din spatele lacului e creasta pe care urma sa urcam. Daca vi se pare ca e o movila imensa de grohotis ce risca sa o ia la vale in fiecare clipa nu va inselati. Rekunosc burtos ca numai de ruhsine fata de J. si pentru ca era un vant oribil si n-aveam geaca nu am propus sa ii astept romantic pe malul lacului. Pana la urma urcushul a fost acceptabil, mai o pauza, mai o gentiana...
Am ajuns cu totii sanatosi sus (vorba lui M. « si-acu sa vina careva sa ne dea jos »), unde am vazut trei centimetri de Mont Blanc si o priveliste absolut bestiala asupra vaii Bagne.
Am papat trei patratele de ciocolata si am facut niste poze, dupa care ne-am pregatit de coborat, pentru ca trebuia sa prindem autobuzul postal si cele trei trenuri inapoi spre Neuchatel. Asta e una din partile mele mai putin preferate la urcatul pe varfuri izolate, ca niciodata nu e (destul) timp sa enjoy the scenery. Mie una mi-ar trebui macar o ora de relax with the eagles ca sa imi hranesc amintirile.
Prima suta de metri la coborare a fost absolut cumplita. Nu mi-am dat seama la urcat cat de abrupta este (tipic), asa ca m-am trezit cap de coloana pe un fel de vaga poteca de 40 de cm latime care avea grohotis miscator in stanga si hau in dreapta, asta atunci cand nu facea o curba de 90 de grade, ca sa fie haul in fatza. Cu mult anxiety management am reusit sa cobor cu bine si de asta sunt aici, boasting about it. Restul drumului a fost sacaitor la genunchi, dar almiteri piece of cake, ne-a luat doar doua ore.
Am recuperat restul trupei de la cabana si am pornit spre Lourtier pe o varianta cica mai putin abrupta dupa capul lui J. Imi mentin in continuare preferinta pentru scurt si abrupt (da’ nu pe langa prapastie) decat lung si ushor inclinat. Trei ore si muuulta conversatie mai tarziu am baut traditionala bere la crashma din sat si am plecat odata cu ploaia spre casa.
Evident singurul down-side al acestui week-end este o foarte mare febra musculara J.
PS: Cand am aflat ca de la Neuch’ pana in Valais sunt doar 150 de km m-am simtit din nou o mare loaza. Bine ca in .ro aveam timp sa ajung o data pe luna in Bicaz J.
Keine Kommentare:
Kommentar veröffentlichen