Cand am inceput blogul asta (haltaufverlangen) m-am hotarat sa nu mai scriu despre work. Ba chiar cred ca am sters niste posturi pe unde ma plangeam de una alta ce mi s-au mai intamplat. M-am gandit ca asa o sa evit tentatia sa ma plang complet ne-empatic de cat de greu e sa supraveghezi studenti cu tot felul de backgrounduri si stiluri de munca, de cat de nasol e sa te zbati sa obtii niste rezultate si cand trimiti articolul la publicare (articolul despre care credeai ca e the shit of all shits) sa primesti un refuz sec despre cum other shits are much better, ma rog, de-ale vietii in laborator.
M-am hotarat de asemenea sa nu ma mai plang de chestii personale. Nu de alta, da internetu ii mare.
Am evitat tentatia cu brio, ba chiar am evitat-o asa de bine ca mi-am pierdut ritmul si cheful de a scrie pe blog. Nu pot da vina doar pe faptul ca mai si invat si am de facut teme in paralel si ca ma pocnesc tot felul de idei creative de genul papuci, rochite si bilutze. Nici macar pe noul meu IPad (oh yes, I have one :D) nu pot da vina.
Adevarul la pasarica goala e ca I have no life outside work. Ca n-am nici o identitate in afara de aia de cercetator si cum nu sunt un cercetator de nota 25, imi ramane o identitate cenushie, plicticoasa si mediocra. Nu pricep ce-mi spune terapeuta mea, cum ca tre sa mai fie ceva pe-acolo; o mai fi, da daca n-are manual de utilizare, degeaba.
Eu nu pot sa ma bucur cum trebuie de faptul ca am semi-adoptat o matza (nici ea nu-si gaseste locul, o venit la noi in cartier si tot doarme pe la unul pe la altul la usa, fara sa intre niciodata, caught in the limbo intre blocurile 190 si 194, disparand cu zilele e si totusi frecandu-se de piciorul meu cand ma vede de parca am crescut-o cu biberonu'), de faptul ca am invatat sa tai si sa cos de una singura, ca stiu sa fac bijuterii si sarmale si cozonac, ca pot sa alerg 8 kilometri la deal desi fumez ca un turc, ca am prietene bune prin toata Europa si ca acusi mergem sa "London baby" pana cadem sub mesele respective.
Azi mi-am luat 30 KV in plina freza (foarte interesant ce multi volti se pot aciua cu bine in corpul uman, cu conditia sa fie impinsi din spate de un grup cat mai mic de amperi), probabil de aici dorinta de a-mi varsa amarul si de a justifica oarecum numarul crescand de paianjeni care se plimba pe aici.
Hello world!
vor 2 Jahren
