29 iunie

Treceti in agende.

E.T....asta...Indiana Jones (spoilere??)

 Eu fiind aia care n-am vazut American Pie (pretenii stiu de ce - cred ca fac gluma asta a 5-a oara, da m-ati traumatizat fratilor :) ), n-am vazut nici o parte din Indiana Jones. Si pentru ca eram oarecum datoare sa merem la un film ales de altcineva decat de mine, ne-am dus sa-l vedem pe Harisson Ford la 65 de ani cum pocneste din bici.

Atata timp cand spectatorul intelege conceptul de Indiana Jones io zic ca filmul nu e rau. Daca spectatorul sus mentionat se asteapta la rezolvarea unor probleme psihologice complicate, atunci filmul poate fi ignorat. Ceea ce au observat aia cu care m-am dus si care erau IJ fans a fost ca unele aspecte puteau fi dezvoltate umpic mai mult, sa intelegem si noi cum ajung oamenii pe mal dupa ce au cazut pe o cascada de 100 de m. Sau finalul (ma rog, pre-finalul), care pe mine una chiar ma interesa si care e ceva foarte scurt de genul  bam-bam-we-win-you-loose-and-burn. Dar altfel atmosfera ii faina, jungla, morminte, maya, alea, chiar si umpic de schmoosing pentru romantici... M-a motivat sa le vad si pe alelalte 3 cand oi avea vreo duminica ploioasa la dispozitie (not hard in Neuchatel).

La multi ani, Eleno!

 (te stii tu care esti, sa nu ma spurci dup-aia ca iar am uitat:D).

 

Sa fii sanatoasa, si iubita, si cu bani si cu tot ce e mai bun si iti doresti tu!

Buon giorno, principessa!

 

  (pentru ca mie imi place tare mult sa fac "daruri egoiste" de genul prajituri cu capshuni pe care omul care le primeste se simte musai obligat sa le imparta cu mine, pentru ca asha ii politicos, nu?)

 

    Ca de obicei, tren de noapte pana acolo, ca asha le shade bine studentilor indragostiti de sbb. Nu stiam exact daca ne-am urcat in vagonul bun, pentru ca ultimii metri i-am parcurs in fuga, dupa ce the basler a inteles ca nu ii ca shi cum ne-am fi facut vre un check in si o sa strige careva dupa noi sau eventual o sa ne astepte, asha ca ne-am oprit in fatza compartimentului cu numarul 56, compartiment a carui usha tocmai mi se inchidea in nas. Bat politicos, iese un chel si il intreb frumos daca asta ii vagonul 311. El zice ranjind ca da, io zic, atunci buna seara, sa ne instalam deci. Chelului ii pica fatza si da sa imi trantesca usha peste deshte, zicandu-mi ca el o rezervat toata cusheta (in spatele lui se itzea o forma feminina imbufnata) de patru. Io ii explic ca tough luck, cusheta e de shase, si noi suntem ailalti doi. Chelul, frantzuz de felul lui incepe sa scoata fum pe nari, ca el o platit patru locuri si vrea sa fie singur cu pretena lui, pretena care incepuse si ea sa devina pamantie la fatza. In momentul asta pe mine m-o bushit un ras isteric de copil de patru ani care o vazut prima data cuvantul cu p scris pe usha liftului si the Basler, cu maturitatea-i caracteristica s-o dus cu chelul sa aranjeze ceva cu controlorul. In final ne-o gasit noua locuri intr-o cusheta de patru goala, si sper ca sexul de l-or facut aia pana la Roma o meritata hassle-ul ce l-am tras noi prin doua vagoane. 

 

    Cazarea de am rezervat-o pe net a fost la Casa Olmata. In mail-ul primit de la ei era explicat foarte clar cum se ajunge acolo, foarte aproape de gara si foarte aproape de centru, asa ca n-am avut probleme sa gasim strada. The Basler vede o fatzada mijto, cu ceva ushi nichelate si zice, aici ii. Dar nu, surpriza, Casa Olmata era cladirea de-alaturi, cu tencuiala scorojita si obloanele cazand. Aventurieri de felul nostru am intrat totusi si bine am facut. Pensiunea (hostelul, cum vreti sa ii ziceti) e tinuta de niste romani, extrem de simpatici si amabili. Camerele nu sunt super elegante, si mobila e de la targul de vechituri, dar nu sunt animale mishunatoare (mai putin doi tzantari), totul sclipeste de curatenie si miroase fain. Si oricum is in renovari, asha ca daca o merge cineva acolo la anul o sa stea regesthe. Plus terasa de la etajul 5 absolut bestiala, cu vedere spre Colosseum. Plus pretul super moka per persoana/ noapte.

 

    Prima destinatie a fost evident Colosseumul, unde am stat la prima din multele cozi si am fost verificati in dinti si rucsaci.  Observatia de baza a fost "bah, tu ti dai seama ca astia au facut lucruri care au durat mai mult de 2000 de ani?". Dupa ce ne-am chinuit sa aflam cam pe unde ar fi stat Caesarul (si am descoperit cu greu ca intra prin poarta din nord), am hotarat sa ne indreptam spre o pizza. Am facut cea mai proasta alegere posibila, un restaurant micut cu terasa de pe via Cavour, care era fix langa o pompa de benzina. Alternativa ar fi fost cel alaturat de langa ghena de gunoi :). Mancarea e relativ ieftina, chiar si la Roma (7 euro media pentru o pizza sau ceva paste), dar cafeaua - pazea. Faimosul "capucinno e cornetto con crema" (acesta din urma fiind un banal croissant cu un mot de vanilie) poate ajunge la 12 euro. Atentie la preturile afisate, pentru ca ele nu includ serviciul la masa (care poate sa coste fix cat cafeaua :).

 

    Dup amiaza am petrecut-o pe la Columna lui Traian si in Il Vitoriano. Acesta din urma e un monument inaltat in cinstea lui Victor Emanuel al II lea, si italienii au cica o parere proasta despre el (e un fel de Tour Eiffel al Romei) - ca ii prea mare, ca din cauza lui nu se vede Capitoliul si in plus seamana cu o mashina de scris. O fi. Noua ne-o placut cum se vede Roma de sus si basilica Ara Coeli, care e accesibilia si de la etajul 2 din Vittoriano.

 

 

    Am trecut apoi pe langa Teatrul Marcello (aparent la fel de faimos precum Colosseum ul la vremea lui si poate chiar mai interesant pentru ca fo 20 de generatii o tot modificat la arhitectura lui), si am traversat Tibrul (TVR-ul :))) spre Insula Tiberina, unde am lenevit umpic.

 

Eram oarecum obositi, asha ca am plecat spre hotel cu ideea sa facem un dush si sa mergem sa mancam ceva, dar filmul s-a rupt la "am ajuns la hotel", unde am dormit 12 ore.

 

    Proaspeti ca doua floricele, am plecat sambata dimineata spre Vatican sa vedem cum joaca Dumnezeu "schere, stei, papier" cu Adam . Dupa o calatorie spooky cu metroul din Roma (ala din Bucuresti e mai curat, mai fain si mai prietenos), bineinteles ca am ratat intrarea la muzeu, si am ajuns in fata la basilica Sf: Petru. Acolo era o super coada si un afis cum ca nu e voie cu bricege, cutite si alte alea. Noi fiind inarmati pana in dinti, ne-am apucat sa cautam un loc de ascuns swiss knife uril; ne-au facut cu ochiul niste coloane, dar cand sa prestam am vazut ca cineva isi pitise deja cutitul de vanatoare acolo :). Noua ne-a ramas optiunea "sub detectoarele de metale nefolosite". Moment in care ne-am hotarat ca parca n-am incepe ziua la biserica, asa ca am lasat shishurile acolo si am plecat spre Muzeul Vaticanului, unde coada era cam de dimensiunea aleia de am asteptat io la ea sa imi iau viza pentru America. A mers insa destul de repede si jumate de ora plus o lectie de germana mai tarziu eram in Capela Sixtina, care e intr-adevar tare tare frumoasa. Am crezut ca dupa cele 15000 de reproduceri vazute n-o sa ma impresioneze, dar nu se compara cu nici o poza pe care am vazut-o pana acum. E breath taking. In ciuda catralionului de oameni care se calca pe picioare. Am facut poze pe shest, dupa care am batut din gene si i-am explicat omului ca treeeebuie sa vedem si domul si a mers :D. Nu am urcat pana sub cupola, am preferat sa ma uit fo 20 de minute la Pieta, care mie personal mi se pare cea mai frumoasa Madona ever.

 

    Am aflat apoi cu durere in suflet si stomac ca restaurantele in Italia au o pauza dup-amiaza de la 15 la 19, asa ca ne-am consolat cu o inghetzata langa Fontana di Trevi, unde am inaugurat noul trade-mark.

 

    Am vizitat Panteonul, care ii si el impresionant, cu o cupola perfect semisferica, cu deschidere in centru prin care nu ploua :), am vazut niste acrobati chilieni super-bazati in Piazza Navona, precum si un mim (un fel de annoying cow in varianta umana) si am facut primul meu portret "cu cerut voie"  unui chelner din piata dela Rotonda.

      

    Pentru cina the Basler m-o tarat in San Lorenzo, ceva cartier din dosul garii, la un restaurant pe care il recomand calduros, food-wise si price-wise (Da Franco ar Vicoletto), unde singurul lucru nasol sunt indienii care vand breloace si ochelari cu leduri din 5 in cinci minute.   

 

    Duminica am vrut sa ne lasam bagajele la gara, dar am descoperit ca nu au safe-uri ci e ca la noi, da bagaju na bagaju peste tejghea, si cum coada o concura serios pe aia de la Vatican, ne-am intors spasiti la hotelul de la care ne decazasem, si oamenii au fost super de treaba si ne-au tinut rucsacii.      

 

    Toata ziua ne-am plimbat de nebuni, mi s-a bagat mana cu forta in Boca della Verita (acum scriu cu coatele), am lalait prin cartierul evreiesc care ii foarte luminos si friendly si mai ferit de turisti, am avut placerea sa mirosim niste rromi de-ai nostri in Campo di Fiori (unde e statuia lui Giordano Bruno, care imi aduce aminte mai mult de dementori decat de Darth Vader), ne-am plimbat pe Corso si Via Condotti, cautand primul magazin Bulgari, am vazut Scara Spaniola, dar n-am indraznit sa urcam printre sutele de oameni tolaniti ca mushtele la soare, am urcat pe Quirinal, am trecut prin intersectia celor 4 fantani (super fain) si ..gata. Cu bataturile si insolatia aferente.

 

    N-am priceput azi dimineata de ce trenul o stat 3 ore pe ceas in Brig, dar ma rog, o fi avand sbb-ul vre-un motiv.

 

    Mi-a placut Roma mai mult decat ma asteptam, io fiind foarte negatively biased apropos de Italia. Dar in afara de serviciile acre si de cafeaua scumpa, am avut doar surprize placute. Amatorii de arta si de istorie sunt evident acasa la ei, dar eu cred ca sunt locuri care nu ii pot lasa indiferenti nici pe profanii ca mine. Si sunt sigura ca nu le-am descoperit pe toate :).

 

Ca de obicei, multe poze, aiciulea mai jos....

 

                                                            

"Kids" -episodul 1

 Io: T., hai sa faci pipi, ca mergem afara, la lac si acolo n-o sa mai ai unde

T. (3 ani): da de ce n o sa mai am unde?

Io: pentru ca nu sunt toalete

T: Da ce, ratele nu fac pipi in lac?

-----

E (3.5 ani) : ce culoare ii asta?

Io: Roz

E: Stii, io te intreb asha, ca inca nu stiu totul.

 

Xamax - FC Basel 2-2

 N as fi ajuns la meciul asta daca nu mi ar fi zis niste preteni de-ai lui The Basler sa le iau bilete. Asa ca mi-am zis, hei , o sa fie fun, Baselu trebuia sa castige musai ca sa isi asigure locul 1 in campionat. Bine, nu stiam ca la meciul cu FC Zurich care avusese loc cu o saptamana inainte iar iesise cu macel (nu ca in 2006, da oricum). Asa ca mare, dupa ce am trecut prin 3 controale de securitate si femeia s-o indurat sa nu mi confiste bananele, am ajuns in sectorul "visiteurs" care, surpriza, era plin de asha numitii "ultra", pe care ii vazusem si in gara, cand m am dus sa mi recuperez basleru din dotare, dar care, de la gara pana la stadion reushisera sa se faca si mai muci de beti. Si pe cuvantu meu ca erau de doua ori cate locuri. Si evident si or scos petardele (conform declaratiilor politiei, astea de obicei se ascund "in cavitati corporale in care nu avem dreptul sa cautam", pentru linistea mea sufleteasca prefer sa ma gandesc ca le aveau in kilotzi).

Si n-am rezistat mai mult de prima repriza din motiv de steag pe care aveam sa ni-l luam in cap de trei ori, coate in coaste si un joc execrabil din parte FC Basel (ca dovada ca au fost condusi pana in minutu 90, cand Zubi cred ca se scobea in nas). Oamenii au organizat niste meciuri de box ca sa si umple timpul in pauza (intre suporterii FCB vreau sa zic), si dup aia am citit ca au devalizat Coopul din gara, pentru a protesta impotriva interdictiei de vinde alcool in gari dupa 22:00 (valida de prin februarie). Si ma tot gandeam la povestea lu Explorish, despre oamenii aia civilizati de i-o vazut el. Well, astia nu. Ei sau aia de striga Muie Steaua - same shit. Si din pacate mi se pare ca ii si doare in dos de fotbal, interesul principal fiind sa socializeze cu parteneri de baut corespunzatori.
Si acu, pentru ca s au purtat asha urat, licuriciu de la Berna i-o pedepsit si maine, la finala campionatului n-o sa mai pupe alcool deloc in stadion. Nah, sa i vad cum si or baga cutiile de bere in cavitatile ce nu pot fi controlate de politie.

 

surori mai mici

     N-am avut. Dar nu-sh cum se face, ca toate prietenele mele aveau cate una. O. pe Sis, A. pe I. si cealalta A.  pe L. Sis si I erau numa cu doi ani mai mici ca noi. Aparitia lui L. in peisaj insa ne-a perturbat cu totul viata (viata noastra de studente in clasa I). L e ashadar cu 7 ani mai mica decat noi si-mi aduc aminte exact exact prima zi cand am vazut-o, veneam de la scoala, maica-sa o aducea in carucior si A. avea un rucsac in forma de buburuza.

     Io si cu A. am facut muuulta scoala impreuna si am fost prietene asa ca in filme, de stateam 5 ore in banca impreuna si dup-aia mai ieseam afara inca vreo 3 asha, si nu ne ajungea ca dup aia ne scriam scrisori, desi stateam la doua strazi distanta. Ce vremuri. Dar sa revin la ce ma doare, si anume la aia mica. Aia mica, va dati seama, era si mai mica pe vremea cand noi aveam 12 ani si ea 5, noi eram indragostite de Sully din Dr. Quinn si aia mica inca mai descoperea gaze si ierburi pe la Varatec. Si nu mai povestesc ce strategii faceam sa o pashaportam pe aia mica pe unde se putea (la ea in camera de exemplu), ca noi sa putem bea Tanita din sticla si ne uita la filme pentru oameni mari. Desi, repet, noi aveam in continuare o cantitate apreciabila de muci la nas la randul nostru. Si dup-aia de cand am intrat la facultile noastre si A. s-a mutat din cartier n-am mai vazut-o pe aia mica nici in poze.

    Acu fo' doi ani, cand am intrebat-o politicos pe A. ce mai face soru-sa aveam sa cad de pe scaun . Aia mica facea 18 ani. Si desi ea nu stie inca, da o sa afle, o devenit un etalon pentru mine, pentru cat mi-s de baba. 18 ani??? si noua cine ne mai aduce fluturasii la badminton???

    Nu v-as fi spus povestea asta, daca asta mica nu s-ar fi facut doar mare, ci si desteapta. Si face neste poze bestiale. Si cum ar veni, creatura GANDESHTE. Si gandeste dureros de frumos, si nu foarte diferit de noi la varsta ei. Poate ceva mai luminos si cu mai mult self esteem. Si-mi dau seama citind-o, ca desi teoretic acu suntem in acelasi deceniu, suntem amandoua adulte, tot e un super gap intre noi. Ca io m-am blazat  si nu mai visez decat in noptile de week-end.

I remember Paris...

    Cum era week-endu lung, cazarea moka si compania excelenta, mi-am zis ca pot sa imi mut dosul o tzara mai incolo (fara a din a), pan' la Paris care mai aproape de Neuch decat Iasu de Bucuresti. Asa ca dupa o fabuloasa calatorie de 4 ore cu TGV-ul plin de chinezi si oameni care mananca zwieback (nu pot sa incep sa va spun cat de mult DETEST acest pesmet indigen si zgomotul facut de falcile alora de il rod cu nesimitire si gura deschisa) am ajuns la Gare de Lyon. De-acolo m-a recuperat A. si am mers spre locuinta ei de vara, undeva la capatu metroului 8 sa imi las frumosu' laptop ce mi-l carasem sa ma uit la Friends in tren (numai ca sa descopar ca mi-am uitat castile acasa si chinejii n-ar fi apreciat friends+zwieback sounds).  Am plecat rapid spre cea mai apropiata atractie turistica - Foire de Trone, un fel de Fete de vendanges/Herbschtmesse/balci unde ne-am lasat cam jumate din alocatie la mashinutzele de pescuit chestii (stiti, aparatele alea super addictive si super manarite unde daca ai noroc poti primi un heffalump, un elloquitty, sau mai nou ipoade si telefoane mobile. Cand am vazut ca se ingroasa treaba, si desi banii tot dispareau noi nu reushisem sa producem decat o pantera roz fara coada, un urs calcat de camion in timp ce dormea precum si o gargaritza mutanta gravida sub forma de urs (nu vreti sa stiti ce inseamna asta) ne-am hotarat sa mergem la baut si sa ne facem planul pentru a doua zi.

    Vremea a fost extraordinara, asa ca A. a trebuit sa imi suporte prostul obicei de a merge maniac pe toate strazile si a ma extazia la fiecare rond de flori. Am inceput cu  Sacre Coeur, pentru ca asta e simbolul meu personal pentru Paris (nu ca nu as mai fi vazut-o, dar in continuare mi se pare tare frumoasa si..simpla, si curata si am prins si un cor de maicute, asa ca atmosfera era foarte zenly, in ciuda catralionului de turishti). Dupa aia ne-am ratacit pe stradutele din Montmartre si am mancat hotdog ieftin si bun (in timp ce din tzara veneau vesti ca hotdogu ii 2 lei - more people off my xmas list), uitandu-ne la vitrinele supermarketurilor erotice (suna porcos tare fraza asta? :) ). Moulin Rouge inca mai exista, precum si Folies de Pigale, dar pentru mine cel putin totul e prea stralucitor si comercial, fata de ce imi imaginasem cand ne povestea profa noastra din gimnaziu despre cartierul rosu. Plus ca fetitele bune am inteles ca sunt parashutate de-acu fo 5 ani in Bois de Boulogne, deci nu prea stiu cine se mai duce cu scopuri "erotice" in Montmartre. Am luat apoi metroul (cine mai are nevoie de rollercoaster cand exista metroul si sus mentionatul catralion de turisti) spre Trocadero, sa vedem palatul si Turnul. Care e tot acolo si nu mi-am dat seama de ce mi-a placut infinit mai mult decat celelalte dati decat azi, cand m-am uitat la poze. N-avea schele pe el dom'le. Era in toata splendoarea lui maro-cicaniu si 320 de m inaltime. Si cu turisti pe el. Trecut pe sub turn, fumat pe Champs de Mars (io chiar sper ca parintii mei n-or sa mi gaseasca blogul niciodata) si prestat despre Pere Lachaise. Am orbecait evident dupa mormantul lui Morisson si am incercat sa le producem un infarct unui cuplu de olandeji, care aveau harta (ca noi nu) pe care a trebuit s-o studiem unde era soarele mai puternic. Nu s-o meritat. Sorry Jim.  Am hoinarit apoi prin cartierul latin si am zacut ca o musca la soare in Jardin de Luxembourg, dorindu-mi sa fi avut niste tenisi puturosi sau niste papuci de casa sau si mai bine, o pereche de picioare de schimb. Am descoperit un loc pe Pont Neuf de unde sunt sigura ca apusul de soare se vede bestial si mi-am notat asta pe lista "lucruri de facut cand o sa mai vin aici", imediat dupa shopping si kissing in Montmartre.

    Duminica a fost vremea si mai frumoasa, asa ca am hotarat sa o petrecem la muzee :). Fiind prima duminica din luna, muzeele nationale pot fi vizitate gratuit. La inceput ne-am bucurat mult, dar apoi ne-am dat seama ca jumate din China si Japonie o sa fie acolo la pomana, ca si noi si uite asa am facut una bucata coada la Musee d'Orsay, de mi-am tras bronz de tractorist.  Din fericire printre acestea nu se numara Opera Garnier, unde am platit biletul si n-am stat la coada, si unde imi pare tare rau ca n-am avut timp sa stau mai mult, sa caut fantoma cu pricina. Care, dupa cum arata pe-acolo, sunt sigura ca mai bantuie si azi, ca ii tare frumos. A urmat un tur de forta prin Musee d'Orsay unde i am vazut unul din tablourile mele preferate (L'absinthe al lui Degas, si femeia e mult mai dragutza decat pare in pozele de le-am vazut pana acum) si Parisul de sus. Io n-am cine stie ce cultura artistica, asa ca nu pot sa va comentez detalii tehnice, dar pot sa trec unii impresionisti pe lista mea de "me likey". Acestea fiind facute am plecat in cautarea unui Mc, sa ne ostoim cea foame cu mai putin de 15 euro, dar am gasit numa un fast food asiatic, care did the deal just as good. Plimbarea de seara a fost prin fata Luvrului si n-am avut rabdare sa caut piramida ascunsa, pentru ca in zare, departe stralucea Arche de la Defense, pe care n-am apucat niciodata s-o vad de-aproape. Si Luvru inchis ii boring. Mare, da boring. La arche am iesit ca popandaul din statia de metrou si am facut fo 30 de poze, dupa care m-am reintors la "domiciliul conjugal" in fix halalalt capat de Paris, unde A. ma astepta sa mergem sa papam. Si duminica seara in suburbii singura optiune valabila era Foire de Trone, unde am mai jucat oleaca joculete-de-furat-banii-la-oameni ca se ne calmam frustrarile din copilarie, si am reusit, cand am reusit sa pescuiesc gratios o pereche de catushe (!!!) pe care mi-i rushine sa i le arat lu Basler chiar si in gluma.

     Bottom line, e frustrant sa stai doar 2 zile in Paris (hai doua jumate) pentru ca iti vine sa fugi dintr-o parte in alta ca hamsteru si pana la urma iti dai seama ca ai vazut numa ce stiai si dinainte, si n-ai avut timp sa descoperi nik nou. Let alone culoarea locala. Si sub bottom line, is prea multi turisti dom'le. Pe parizieni i-am identificat dupa cum traversau strada, 5 secunde inainte sa se faca cu adevarat verde. Si nu erau prea multi.

Iete si pozele