Simfonia lupului

 

     Sau poate ca blasfemiez, pentru ca Marius Daniel Popescu si-a scris cartea in franceza.

    Am aflat de "La Symphonie du Loup" de pe forumul romanilor din Universitate, unde era un link spre o pagina cu istoria acestei carti. M.P. locuieste in Elvetia si e  sofer de autobuz la Lausanne (am asa o vaga impresie ca a adoptat stilul elvetian, de a avea un job low profile, care sa ii lase timp sa scrie; citisem pe undeva ca a facut ceva studii universitare).

   

     E un roman autobiografic, povestit din doua perspective. Prima e cea a bunicului care i se adreseaza nepotului sau (eroul principal) cu "tu", stil care mie personal mi se pare absolut bestial, pentru ca hipnotizeaza cititorul, mai ales atunci cand cititorul a trait si el (fie si pentru 8 ani numai :) ) "bucuriile" comunismului, de la parada de 23 august, la cozile de sacose incepute la 1 noaptea, la bancurile spuse cu patru usi inchise, si la micile refugii in ciresii bunicilor sau cutii de pocnitori. A doua e cea a nepotului care locuieste in tara cu etichete trilingve unde lucreaza ca "lipitor de afise" (cum Dumnezeu se cheama in romana? )si are doua fetite curioase foc.

 

    Cartea e scrisa intr-un limbaj atat de simplu incat am tradus cateva pagini pentru cursul meu de germana. Evident, am inceput sa o comentez, impreuna cu profa mea (aia de rade ca Basescu, v-am povestit?altfel e super de treaba ). Si uite asa am gasit explicatii de ce nici un personaj principal nu are nume, de ce abia pe la pagina 250 se zice ceva despre Romania. Si mi-o fost greu sa ii explic ca in cartea asta nu se intampla nimic. Nici o rasturnare dramatica de situatie, nici o actiune coerenta. Totul e o colectie de amintiri despre oameni speciali (homelesi, prostituate, iubite din copilarie sau colegi de armata), despre evenimente speciale (moartea tatalui personajului principal, nasterea acestuia din urma), speciale insa doar pentru autor si selectiv pentru cititorii care reusesc sa empatizeze cat de cat. 
    Ce mi a placut mult la cartea asta e tocmai tupeul de a scrie ca intr-un manual de franceza de clasa a 4, cu enumerari de obiecte menajere, fructe si legume, cu serii de conjugari la toate timpurile imaginabile, ca si cum autorul si-ar fi recapitulat gramatica cu aceasta ocazie. Plus cateva scene (numarabile pe degete). Plus obsedantul "Ces mots ne devraient pas exister".

    Ce nu mi-a placut a fost graba de la final, ca si cum lupul s-a plictisit sa se spovedeasca si sa cante. O usoara schimbare de stil, mai multe fapte si mai dense, mai putine detalii lingvistice.

Pentru cei care vor sa citeasca mai mult (en francais, malheureusement)aici