Colors

 

Facatorii de elvetieni

     Dupa ce saptamana trecuta am vazut Jeune Homme, o comedie elvetiana din 2006 despre un tanar din Zurich care se hotaraste sa fie au-pair la Geneva pentru un an ca sa isi plateasca studiile, i-a venit randul lui Die Schweizermacher.

    Am citit despre filmul asta pe ceva forum gen casa romanilor din elvetia, cum ca nu e pe de-a intregul inca aplicabil la societatea elvetiana de azi, dar nici foarte departe nu e. Pe scurt, e povestea a doi ofiteri de la controle des habitants (doi "beamteri"), care trebuie sa faca dosarul unor oameni care au aplicat pentru cetatenie elvetiana. Primul analizat este un italian casatorit cu o elvetianca, a doua persoana e o dansatoare iugoslava si in final un cuplu de nemti, el doctor psihiatru, ea ceva hausfrau. A fost destul de ciudat sa ma uit cu the Basler alaturi la filmul asta, si io sa zic "breh, nu se poate sa fie asha" si el "uai, ai fi uimita, din pacate chiar mai e asha").

    Cei doi Schweizermacheri (Bodmer - bad cop si Fischer, beamter in formare - good cop) is petrec diminetile de duminica urmarind candidatii pentru a nota daca acestia din urma si-au inaltat steagul elvetian pe casa au ba. Totul e verificat si notat, de la meniul zilnic, la abilitatea de a face fondue, la starea apartamentului, la culoarea sacului de gunoi )!!!) si calitatea perdelelor, plus detaliile administrative de genul cand ati fost ultima data bolnav si care e situatia contului dumneavoastra. Mie singura chestie cu adevarat amuzanta mi s-a parut lectia de chuchrichäshtli, chäibe und so ("ch" in sg e un horcait similar h ului olandez sau j ului spaniol, din gat si cu multa saliva). Ma gandesc ca pentru cei care au trecut prin procesul de integrare adaptare si naturalizare nu e amuzant sa isi aduca aminte de vizitele inopinate ale politiei. Similar, alora de tre sa treaca nu le vine a rade. Iar elvetienilor - poate, alora din Jura, care nu se jeneaza de cat is de obtuzi. 
    Dar in final, desi azi procesul de obtinere a cetateniei e ceva mai lax (cica nu se mai fac vizite acasa und so), ideea de baza, cum ca musai trebuie sa fii ca toti ceilalti, cu sacul de gunoi gri si nu de alta culoare, si sa stand out of the crowd cat mai putin e din pacate de foarte mare actualitate. Of of mai mai.

Ostern week-end si urmarile lui

     In primul rand trebuie sa stiti ca aici ninge ca la nebuni. 10 cm de zapada in Neuch - n am mai vazut asha ceva de doi ani jumate. as pune poze da mi-e lene sa le descarc (o sa vina ele la un moment dat).

    Altmiteri (cum dreq se scrie cuvantu asta???), am prestat vineri despre niste eclere prea bestiale, pe care o sa le afishez aici, asha ca sa saliveze toata lumea pe monitor cum se cuvine.

    250 ml H20/4 linguri ulei - se fierb, se adauga deodata 150g faina si se amesteca vartos (nu, vartos nu e ales aleator). Dupa ce se raceste aceasta treaba, se incorporeaza pe rand 4 oua (la mana pentru masochisti, cu mixerul echipat cu paletele de aluat alea spiralate pentru cei mai pashnici). Maglavaisu respectiv, umpic elastic, umpic lucios se toarna intr o punga, si printr-un colt taiat al pungii se storcoshesc bastonashe de 3-4 cm pe o tava teflonata. Tava se introduce in cuptorul incalzit (well, incins, pe la 180 de grade dupa cum am aflat) si se priveste prin geam cum trebile respective se umfla de numa si se rumenesc. Rumeneala + miros de eclere = GATA. Se taie pe la jumate si se umplu cu ceva crema la plic, dupa gustul fiecaruia si se mazgalesc umpic cu glazura (la noi or fost toate astea din urma cumparate, traiasca Migros zis). Et voila quoi.

 

    Dupa vineri ne-am hotarat (M-am hotarat, ca Basleru' era cam in dubii) ca vreau sa vad si alelalte partii din Adelboden, pe langa aia de copii. Si am vazut, numai roshu. A fost o zi tare faina, pentru ca desi erau -3 grade, nu batea vantul si ningea linistit. In plus,pentru ca mi am uitat ochelarii de soare acasa a trebuit sa imi cumpar unii noi si foarte expensive, care arata meseriash si prin care lumea se vede si mai meseriash. Portocaliu adica. Abia cand am luat telegondola sa coboram si i-am scos mi-am dat seama ce urgie era afara, ca mie mi se parea ca ii soare si primavara. M-am si intors, dar m am si spulberat ca in poza ce-o postat-o Painkilleru acu fo' doua luni. Din pacate Basleru' nu era pe faza atunci, asa ca in majoritatea pozelor arat ca si cum chiar ash sti ce fac, deci nu-s hazlii si nu se pun. Da-mi place dom'le. I am an addict. Mai vreau. Chiar daca dupa o sesiune de asta trebuie sa ma ung cu TigerBalm (in traducere pentru necunoscatori alifie chinezeasca) sa miros ca bunica si bunicu combined, Dumnezeu sa ii odihneasca. Si cred ca cea mai mare mandrie nu ii ca am facut cele viraje in toate directiile si uneori chiar legate, dar ca am reushit sa tac naibii din gura si sa nu ma plang. Very proud of me I am. Din pacate weekendu ce vine voi fi sclav pe plantatie si nu cred io ca ninsoarea asta mai tine doua saptamani.

    Si in final, dupa ce duminica am spalat bucataria, baia, am facut paturile de doua ori si mancare pe trei zile numa sa nu ne apucam de invatzat/scris fiecare cu ale masii, ne-am gandit sa ne facem o mica afacere. Procrastinam pentru dumneavoastra. Cu alte cuvinte, noi frecam menta, pentru ca dumneavoastra sa fiti productivi. Aveti chef sa jucati solitaire la work? Vreti sa cititi forumuri despre (insert interest here) in loc sa munciti? Suntem acolo pentru voi. Lenesi. Evitanti. Astfel veti castiga timp si veti scapa de sentimentul de vinovatie ce insoteste procrastinare.

    Ziceti si voi dak nu ii uimitor ce fata mintea omului in asemnea momente de restriste, precum cel cand deadline-ul pentru articol/capitol kkmk e acusi ieri.

 

 

Ovronnaz

     Nu-mi aduc aminte daca am scris despre scoala de vara pe care am organizat-o acolo (probabil ca da, la vremea respectiva a fost un eveniment notabil). In orice caz, i-am inspirat pe astia de la work, de am facut un team-building acolo.

Combinatia snowboard-bai termale-super mancare si cazare si moka e dementiala.

Dar sa povestim despre snowboard.

    The Basler si-a trimis placa cu trenu, evident ca  nu a ajuns la timp, asa ca am pierdut fo doua ore sa ne gandim ce si cum sa facem, pana i-a venit ideea sa imprumute neste skiuri de la colegu maniac de ski (care avea DOUA perechi). Asa ca, flacaul pe skiuri fara bete si bocanci cu doua numere mai mari, io la furat ca de obicei, am plecat spre partie. Unde the Basler si-o dat seama ca o uitat cheile de la mashina lu skimaniac pe mashina deschisa, asa ca s-o mai dus juma de ora, pana am reparat trasnaia (despre care the skimaniac n o sa afle niciodata) 

    Nu is prea multe optiuni in Ovronnaz - ori rosu, ori negru. La unele din ele se ajunge cu telescaunul (multumescu-ti Doamne), la altele cu teleschiul mortii (unul care face o curba ac de par si nu, nu la sfarsit) pe care nu l-am testat.

    Afara soare, frumos si o gramada de gandaci mici si fara cashti pe partia roshie asah ca evident ca n-am indraznit sa ma intorc de nici o culoare.  Am coborat in alunecare fara sa cad o pista neagra ceea ce mi-a montat binisor moralul. Evident, cand i-am povestit despre asta colegei mele nemtoaice, mi-a replicat cu cel mai urat "wrinkling nose" pe care l-am vazut vre o data "Detest oamenii astia care planarizeaza pista". Obviously, intelegerea pe care incerca sa o faca cu mine despre cum o sa imi dea mie schiurile ei ca sa se traga si ea o ora cu placa mea a cazut.

Dup-amiaza am mai avut niste tentative palide de a ma intoarce, cu zbierete inspre The Basler de "da-te din fatza mea", soldate cu genunchi mazaciti in ultimul hal. Si din nou, da-i sliding, si cu fatza si cu spatele pa toate culorile de pista, sa mai salvam ce se mai putea. am terminat ziua in piscina, ceea ce ne-a mai relaxat umpic.

    Ca sa intelegeti mai bine ziua de duminica, trebuie sa va povestesc o scena de la bacalaureatul meu. Eu la mate am fost tot timpu medie spre foarte proasta, sau cel putin impresia asta o aveam cand profu nostru ne dadea probleme de olimpiada internationala la teza. Asha ca inainte de proba de mate, pentru care facusem super meditatii, io am zis ca nu ma duc. Deci io nu ma duc, da , ca sa pricepeti, ma duc in toamna, ma duc la pascut oi, da nu ma duc acolo sa ma fac de cicat. Si aici incepe discutia cu maica-mea. care suna mai bine sub forma de dialog

- Hai mama, ca o sa iei si tu un cinci, si cu notele de la alelalte o sa fie ok

- AAAAAAA vrei sa iau 5, ca io sunt de 5, nu????Sa ma fac de cicat, dupa ce am terminat shefa de promotie.

- Bine, o sa iei zece, ca intotdeauna, ai sa vezi, esti numa stresata, da o sa iei zece

- AAAAAAA vrei sa iau 10 , ca dak nu iau 10 o sa fii dezamagita , si voi sunteti multumiti numa cand iau zece

- Apoi stii ceva copile, mai du-te-n aia matii si fa ce vrei.

 

    Well, the Basler nu m-o injurat, da cred ca nu mai avea mult (da stiu, Explorishule, instructor alea, well the Basler ESTE instructor, numa ca nu il platesc :P si incep sa cred ca are un filon masochist puternic). Duminica o inceput oricum najpa, pentru ca sus se anunta viscol, chelnerii de la micul dejun ne-or strans blidele inainte sa terminam de mancat, io mi-am uitat beletul de telescaun in camera din care facusem check out, asha ca am ajuns pe partie cu nervii deja bine incretiti.

     Dupa ce mi-am calcat pe frici si mandrie si am acceptat sa ma intorc tinandu-ma de el de doua ori, am zis acuma pot singura. Evident m-am imprastiat cu casca cu tot, cu capu-n vale, cu foondu-n zapada, cu placa peste cap, cum vreti voi. Zic hmm, bine, uite ce e, poti sa te duci sa faci snowboard cu nemtoaica, mie nu-mi trebe, nu sunt buna, i'll NEVER do it si gata. Asta zice, bine, da de coborat tre sa coboram, si hai, mai da mana oleaca, sa ne intoarcem impreuna. In gandu meu mi-am zis ca daca mai aud odata teoria cu "trebe sa lasi placa sa alunece, stiu ca e un sentiment najpa da tre sa ai incredere, mai intai placa, dup aia corpul si dup aia pe varfuri" arunc cu casca dupa el. Ca sa recapitulam, acuma eram in goofy, cu legaturile in dog, si imi iesea intoarcerea spre dreapta (pe "spate") ca sa zic asha si imi iese "pe spate" si cand sunt in faky. Ailalta insa dezastru.         

    Creierul meu are niste blocaje cred, legate de faptul ca acuma ma intorc "cu spatele". Asa ca,strangand din dinti am zis ca ok, hai sa mai exersam impreuna (asta dupa ce am stat botoasa in zapada, si mi-am dat seama ca o cistita n-o sa ma ajute sa fac snowboard mai bine). Si dupa fo doua trei intoarceri impreuna I DID IT. I made it. Totul a fost sa imi imaginez ca ma intorc "spre cineva", care e la nivelul umerilor mei, nu pe la legaturi. Si e SUPER MIJTO, asha, ca si cum se face deodata lumina in capul tau, si iti pare rau ca teleschiul tocmai s a oprit. Pentru ca spre deosebire de intoarcerile care mi-or iesit din gresheala, now I HAD IT. Adik kiar stiam de ce ma intorc si cand sa ma opresc.  Asha ca m-am bucurat mult, si the Basler la fel si am plecat pentru ultima tura de baie, sub ninsoare.   

    Azi dimineata am avut discutia explicativa, in care i-am zis ca breh, asha is io, mai intai trebe sa imi fac numarul cu "i'm useless, i have to die" si dup-aia I go, da mai intai trebe sa vocalizez tarsha cumva. Asa ca exista o posibilitate destul de mare sa merem si week-endu viitor, desi cred ca o sa fie juma de Frantzä si Germanie pe partie.

On a side note: Our Jesus resurects after theirs. Asta inseamna ca acuma e de antrenament si ours it's for real? Sau noi vedem invierea in reluare?

On a second side note: 1 year. Today. Member, R.?

 

Simfonia lupului

 

     Sau poate ca blasfemiez, pentru ca Marius Daniel Popescu si-a scris cartea in franceza.

    Am aflat de "La Symphonie du Loup" de pe forumul romanilor din Universitate, unde era un link spre o pagina cu istoria acestei carti. M.P. locuieste in Elvetia si e  sofer de autobuz la Lausanne (am asa o vaga impresie ca a adoptat stilul elvetian, de a avea un job low profile, care sa ii lase timp sa scrie; citisem pe undeva ca a facut ceva studii universitare).

   

     E un roman autobiografic, povestit din doua perspective. Prima e cea a bunicului care i se adreseaza nepotului sau (eroul principal) cu "tu", stil care mie personal mi se pare absolut bestial, pentru ca hipnotizeaza cititorul, mai ales atunci cand cititorul a trait si el (fie si pentru 8 ani numai :) ) "bucuriile" comunismului, de la parada de 23 august, la cozile de sacose incepute la 1 noaptea, la bancurile spuse cu patru usi inchise, si la micile refugii in ciresii bunicilor sau cutii de pocnitori. A doua e cea a nepotului care locuieste in tara cu etichete trilingve unde lucreaza ca "lipitor de afise" (cum Dumnezeu se cheama in romana? )si are doua fetite curioase foc.

 

    Cartea e scrisa intr-un limbaj atat de simplu incat am tradus cateva pagini pentru cursul meu de germana. Evident, am inceput sa o comentez, impreuna cu profa mea (aia de rade ca Basescu, v-am povestit?altfel e super de treaba ). Si uite asa am gasit explicatii de ce nici un personaj principal nu are nume, de ce abia pe la pagina 250 se zice ceva despre Romania. Si mi-o fost greu sa ii explic ca in cartea asta nu se intampla nimic. Nici o rasturnare dramatica de situatie, nici o actiune coerenta. Totul e o colectie de amintiri despre oameni speciali (homelesi, prostituate, iubite din copilarie sau colegi de armata), despre evenimente speciale (moartea tatalui personajului principal, nasterea acestuia din urma), speciale insa doar pentru autor si selectiv pentru cititorii care reusesc sa empatizeze cat de cat. 
    Ce mi a placut mult la cartea asta e tocmai tupeul de a scrie ca intr-un manual de franceza de clasa a 4, cu enumerari de obiecte menajere, fructe si legume, cu serii de conjugari la toate timpurile imaginabile, ca si cum autorul si-ar fi recapitulat gramatica cu aceasta ocazie. Plus cateva scene (numarabile pe degete). Plus obsedantul "Ces mots ne devraient pas exister".

    Ce nu mi-a placut a fost graba de la final, ca si cum lupul s-a plictisit sa se spovedeasca si sa cante. O usoara schimbare de stil, mai multe fapte si mai dense, mai putine detalii lingvistice.

Pentru cei care vor sa citeasca mai mult (en francais, malheureusement)aici

 

 

La mine e primavara cand...

 ...apar freziile. Moama, ce mi-e dor. Aici gasesc foarte rar si is asha, ca niste orhidee mai degraba (pricewise and quantity).

 

Dar sa nu ne plangem prea mult si degeaba...

 

 

Cu o mana

    Asha scriu io acuma, dupa ce m-o mancat in dos din nou sa merg la snowboard. Care snowboard a fost foarte bun, pana m-am hotarat sa mai progresez oleaca si sa invat sa cobor cu fatza spre partie (adik cu spatele, intelegeti voi).
Ei bine, traiasca protectiile pentru incheieturi, saptamana asta imi iau si pentru genunchi :). 
    Cum inca nu m am hotarat care ii piciorul meu de "fatza" pentru ca io in continuare cred ca doamne doamne ne-o dat doua picioare ca sa le folosim si nu sa taram unul dupa noi asha de echilibru, ieri am incercat sa ma dau cu stangul in fatza. Toate bune si frumoase, pana la curbe, care oricum is problematice. In special atunci cand inspiri adanc, si zici acuma o sa ma las pe stangu si o sa ma intorc, si te lasi pe stangu si atunci, mama lui de instinct de supravietuire pune si dreptu in pamant, ca nu-i asha, doua picioare is mai bune decat unul si da-i cu capul in zapada.

    Oricum, faza notabila o fost cand am reushit sa leg TREI curbe, si tocmai bagam un faky spectaculos, cand un tatic care isi tara fiul pe saniuta la deal s-o gandit sa imi strige ca "Es goht immer besser, nei?", moment in care m-am imprastiat spectaculos, de mi-au revenit toate aminitirile de la ski.

    Dar nu, umarul nu mi l-am varzuit atunci, ci mai tarziu, pe ultima coborare (plata!!!!!), cand m-am proptit sanatos in maini, ca sa nu mai imi iau zapada in nas, si am simtit treaba asta pana in creieru mic. Nu cred ca ii rupt, nici dizlocat, numa doare ca dracu si nu mi pot ridica bratzu fara "aua".

    Dar altfel a fost bine, si astept cu nerabdare saptamana viitoare, sa vedem cat damage mai facem (asta daca nu ma accidentez la badminton inainte . Sau nu mai dau cu genunchiu in vre-un dulap din laborator. Care da, mi s a intamplat. Si m-am tavalit pe jos. Si am schiopatat doua zile. Si da, toata lumea a ras de mine. Good friends I have). Si cred ca o sa revin cu dreptu in fatza.

 

3 luni

..si in plus februarie a fost mai lung. Trei luni de cand nu mai apari pe mess. Trei luni de cand am flashback-uri atunci cand ar trebui sa am amintiri. Trei luni de cand "in bucatarie cu funia" nu mai e o replica de Cluedo.

    Mi-e dor de tine, breh. Ieri seara vorbeam cu neshte prieteni si mi-o iesit gestul ala al tau, cu buzele umpic stranse, capul impins inainte si mana indreptata spre ala de spunea ce-ti statea pe varful limbii. Un "as the man said" corporal.

    Acu doua zile te-am visat. Erai mort si imi defilau prin fatza niste poze cu tine si cu nevasta-ta. Si io n-am visat morti niciodata pana acu.

    Si de fiecare data cand ma gandesc la tine imi vine sa zic "hai breh, lasa prostiile si vino inapoi". We'll take care of you. It will be fun.

    Si de fiecare data imi dau seama ca tu nu mai auzi. Ca acolo unde esti nu e NIK. Nici de bine, nici de rau, nici satisfactia ca "ne-ai tras-o" sau "i-ai tras-o", nici angoasa, nici frica, nici zambete, nici VW, nici 4 dimineata cu discutii filosofice, nici plete tunse cu briceagu', nici beri, nici Pablo Francisco, nici mim, nici Lacu Rosu, nu e nici macar cicat in puii mei.

   

    I miss you, breh. Come back :(!.

1 Martie

O primavara cu sanatate si dragoste si tot ce va doriti!