Ce nu stiati despre Domnisoara Pogany

Trebuie sa marturisesc ca pana azi nu am fost fan Brancusi. Mie nu-mi place in general arta abstracta - am sa-mi aduc aminte toata viata cum n-am priceput o pictura de la muzeul de arta din Rouen care e un cadru de 4x4 m, vopsit in aceeasi nuanta de verde mai putin un patrat de fo 50x50 cm si care se numeste "Gradina mea".

Cei de la Fondation Beyeler l-au prezentat insa pe Brancusi maiestuos in conjunctie cu Richard Serra, asa de frumos si de lin curgator, ca pana si profanei care ma aflu i s-a facut pielea gaina.

Am vazut tot ce era de vazut, copii dormind, muzele dormind si toate in diferite variante, ilustrand evolutia lui Brancusi de la "natura stilizata" la abstractiune pura. Mi-au placut si cele doua "afro-americane", Negresa alba si Negresa blonda, si pe aceasta cale multumim politically incorrectnessului care domnea pe la 1900. Negresa alba e preferata mea, pentru ca are "suvite" in coc si pe frunte ("venele" marmurii) si in rest sculptorul a reusit sa ii pastreze tenul alb ca zapada.


Am mai vazut si toata colectia de pasari, si maiastra, si o mini coloana a infinitului. Si o gramada de versiuni ale Sarutului, patrat, izolat in lumea lui, cu partenerii "mulandu-se" unul pe altul la nesfarsit.

Am citit apoi in pliant povestea "Printesei X" despre care Brancusi a sustinut sus si tare ca e imaginea abstracta a unei femei uitandu-se in oglinda si am incercat sa ii apar cauza in fata lui B. Ne-am tot invartit in jurul ei, am privit-o din toate unghiurile, dar pana la urma am cedat. B. are dreptate. Arata...fix cum arata primul lucru care va vine in minte cand dati cautare pe google dupa imagini cu printesa X. Bine, idea de baza a devenit ceva mai clara cand am vazut pozele din atelier (pentru ca Brancusi era de parere ca numai el isi poate fotografia operele asa cum merita ele vazute), si intr-adevar, a existat o varianta mai involuata a printesei, cu plete si nas :). Varianta in bronz e insa interesanta pentru ca te poti oglindi luuung si muuult in fruntea ei. Asta pana nu te pufneste rasul, ca un semiadolescent ce te (inca) afli.

Si langa printesa era ea, Domnisoara Pogany, la voir et apres mourir, zau ca nici o poza de pe net nu ii face dreptate. Mai ales, ceea ce nu stiam io despre ea, e ca are plete! lungi, pe spate, impletite intr-o coada stilizata. E frumoasa, frumoasa, perfecta pana in semnatura sculptorului de pe umarul stang.

Acum Serra o fi el mare admirator al lui Brancusi si bun sculptor de felul lui, dar mie, in aceasta expozitie paralela, mi s-o parut colturos si datator de ameteli. OK, asta era si unul din scopurile lui in viata cred.

Asta ne-a fost iesirea culturala de week-end si acu' ma duc sa il citesc in detaliu pe Explorish, sa compar impresii.