Cand am terminat teza am vrut sa ma duc in Maroc de capul meu si m-o speriat the Basler cum ca o sa ma taie, rapeasca, fure si tunda zero asha ca am renuntat...aducandu-i aminte periodic cum ma descurajeaza el din elanurile mele aventuroase si imi taie macaroana. Drept pentru care, ca sa nu ma mai auda matzaindu-ma, mi-o facut cadou de ziua mea promisiunea unui week-end la Marrakesh. Si tocmai cand sa ne luam bilete pac, vine revolutia la prietenii nostri bautori de ceai de menta si chiar n-am mai avut argumente sa il conving pe B. sa mergem. Vacanta insa trebuia sa facem si intr-un moment de genialitate mi-am adus aminte de alta dorinta de-a mea din copilarie (unde prin copilarie intelegem acu trei ani, cand mi-o povestit un coleg ce week-end romantic i-o oferit el prietenei lui ) si anume sa merg la Grasse, Mecca esentelor naturale si a parfumurilor.
Si am organizat toata tarasenia prin Oficiul de Turism din Grasse - aviz amatorilor, un serviciu foooaarte amabil si eficient, mai putin femeile din Front Office. Ei ne-au rezervat hotelul, vizita unei parfumerii + stagiu de creat propriul parfum + o vizita ghidata a orasului pe tema "Pe urmele lui Jean Baptiste Grenouille" (personajul principal din romanul lui Suskind, roman care n-ar fi fost asa citit daca nu s-ar fi facut filmul, care film de fapt e turnat in Spania, dar sa nu anticipam).
Am zburat la Nisa miercuri dup-amiaza si de-acolo am luat autobuzul spre Grasse, care autobuz a costat UN euro (o sa vedeti la sfarsit cum este asta amuzant). De altfel, pe coasta de Azur, indiferent daca iei autobuzul pentru o statie sau cincizeci, totul costa un euro. Grasse e un oras mic, pravalit pe coasta unui deal si contrar a ceea ce spune Suskind si a imaginatiei unora, NU e inconjurat de campuri de lavanda. Cele mai apropiate plantatii sunt la fo 150 de kilometri in Alpi. Desigur, daca vreti ca oamenii de la oficiul de turism sa rada cu toate madularele, puteti sa ii intrebati ce autobuz trebe luat pana acolo.
Cum in prima zi aveam program de voie, am vizitat Muzeul International al Parfumurilor (sau Parfumeriei), unde ne-am informat pe larg care sunt metodele de obtinere a esentelor naturale, cum faceau oamenii treaba asta in secolul XIX, cum se construieste un parfum si am vazut, evident, un catralion de sticle, sticlute si flaconase goale, de la amfore minuscule grecesti si pana la celebrele bidoane de 2 litri de le folosesc oamenii in reclame.
In Grasse sunt trei parfumerii cu traditie, Fragonard, Molinard si Galimard, toate sfarsindu-se cu "ard" pentru ca fondatorii lor veneau din Lombardia (mai mult sau mai putin vecina). Si cum cea mai apropiata era Fragonard, ea a fost tinta primei noastre vizite. Din fericire, aici am putut face si poze, asa ca pot sa explic cu material didactic doua metode de obtinere a parfumurilor:
Prima e distilarea, cea mai veche; e admirabil ca oamenii s-au prins asa de repede ca pot fierbe flori si frunze si antrena cu aburi uleiurile eterice. Acest amestec dupa condensare se separa intr-o faza apoasa si o faza organica, faza organica fiind cea frumos mirositoare si extrem de pretioasa. Evident, chiar daca ar mai fi facut distilare, oamenii n-ar fi facut-o in mijlocul orasului, din motive de siguranta, dar si-au pastrat alambicul:
Cum cele mai pretioase flori din Grasse, iasomia si tuberozele nu se lasa distilate, oamenii au fost inventivi si au inventat o metoda numita "enfleurage a l'huile", din aceeasi familie cu "enfleurage a froid". E o metoda foarte "labour intensive", care implica etalarea florilor pe un cersaf imbibat cu ulei de masline (care slava Domnului, se gaseste din plin in SE Frantzei) si schimbarea lor (a florilor, nu maslinelor) periodica, pana cand uleiul devine saturat cu substantele volatile. Acestea din urma sunt apoi extrase cu alcool, alcoolul e eliminat prin distilare, si se obtine asa numitul "Absolut de.." (Iasomie sa zicem), care nu are nici in clin nici in maneca cu mirosul initial al florilor, dar care, re-diluat in alcool, recreaza mirosul plantei originale. Enfleurage a froid foloseste drept suport grasimea animala, pe care plantele sunt etalate si schimbate la doua-trei zile. Dupa extractia cu alcool, grasimea se folosea evident la facut sapunuri.
Aceste doua metode nu se mai folosesc astazi la nivel industrial (metoda extractiei cu hexan la rece e muult mai ieftina, mai eficienta si mai putin periculoasa). The Basler si-a cumparat insa de la un creator independent un parfum numit Cambouis (in traducere libera: ulei de motor sau cam asha ceva), in care cica exista cateva componente obtinute prin enfleurage a froid. Daca o fi adevarat sau nu pe mine nu prea ma intereseaza, pentru ca B. are interdictie de a se da cu aceasta licoare mai mult de o data pe an. The concoction miroase a Bulgari pe fond de gratar/benzina, ceva foarte intunecat, care se vrea foarte masculin, dar pe care nasul meu, ne-crescut in preajma atelerului mecanic il gaseste ofensator. Si care in plus rezista la doua dusuri (real story!).
La sfarsitul vizitei am vazut si "Orga" creatorilor de parfumuri, care contine cica cel putin cele 250 de esente "uzuale", un parfum btw. continand intre 20 si 650 de ingrediente.
Si daca in liceu eu voiam sa studiez chimia cosmetica si sa ma fac pafumeur, doamna ghid de la Fragonard m-a linistit definitiv, spunandu-ne ca o conditie pentru a incepe ucenicia de creator e capacitatea de a recunoaste cel putin 200 de mirosuri diferite. Si in astea nu intra bun, rau, proaspat, rece sau dulce :D. Asa ca, pentru consolare am dat iama in Boutique (ca doar asta ii spilul vizitei gratuite, sa te ameteasca ca pe o albinutza cu tot felul de poze si sticlute, pentru ca la sfarsit sa iti lasi cantitati nerezonabile de vacation money la ei in casa).
A doua zi am respectat programul, si am vizitat dimineata parfumeria Molinard, unde spre (placuta) noastra surpriza ni se rezervase si un atelier de facut parfumuri si nu pachetul "Discovery" pentru turisti, ci ala avansat, unde aveam o ora cu "tarinologul" si dreptul de a ne crea mirosul personalizat din 80 de ingrediente, plus o diploma cum ca suntem Lutens in devenire. Turul prin fabrica a fost mult mai interesant decat la Fragonard. Poate si pentru ca doamna ghid era o portugheza simpatica foc, care ne-a cremuit si ne-a spus povestea parfumului Habanita, la vremea lui (1923 or so) o adevarata inovatie. Domnul Molinard a avut destul curaj cat sa amestece intr-un parfum pentru doamne ingrediente tipic masculine, de genul tabac si vetiver, precum si lavanda, despre care cu o zi inainte, la Fragonard ni se spusese ca e un big "no no" pentru parfumurile feminine. Mie Habanita imi miroase greu, intoxicant, ca o rochie de catifea, si mai departe de mosc, recunosc spasit ca nu identific nimic, poate o urma de tabac, dar numai pentru ca am vazut ceva reclame :) cu o tipa fumand un trabuc.
Parfumul meu se cheama Zen Garden si contine o gramada de chestii albe (am putut alege doar 10) si anume: ambra, gardenie si bumbac ca baza, frezie, mar si ceai in buchet si bergamotte ca nota de varf. Miroase foarte fresh in primul minut, dupa care ramane o nota de ambra ...medicamentoasa, slava domnului ca si aia pleaca repede :). Si asha, destul de satisfacuta totusi ca e purtabil, mi-am mai facut un stoc de sticlute mici si de la Molinard si am plecat spre Gradinile Muzeului International al Parfumeriei.
Unde am avut dreptul sa mirosim, pipaim si sa jumulim o gramada de plante aromatice sau decorative :)
Precum celebrul trandafir de Grasse (sau de Mai, depinde de cine ii spune povestea)
Garofitze:
Irisi:
Si unde s-au mai intamplat niste lucruri....
Sambata ne-am trezit devreme, ca aveam inalnire cu ghidul, care in stilul caracteristic frantuzesc a intarziat, ferm convins ca era 11 si nu 10, dar care a compensat pentru asta mai mult decat necesar. Eu ma asteptam la un batran pedant care avea sa ne plimbe 20 de minute prin centru (care noua ne lua in mod normal 5 minute sa il traversam) si cand colo, G. e tip cam de varsta noastra, simpatic foc, care ne-a adus o gramada de material didactic (inclusiv o copie dupa cadastrul Napoleonian al orasului Grasse) si ne-a plimbat doua ore jumate, de n-a mai ramas nici o fatzada necomentata. Am fost impresionata de cat de bine si-a facut temele si de cum a incercat impreuna cu ai lui colegi, sa reconstituie adevarul "istoric" despre viata si peripetiile lui Grenouille in sudul Frantzei si de cum il spamuiesc in cor pe Suskind odata la doua luni, incercand sa identifice exact sursele lui de inspiratie. N-o sa retranscriu aici toata lectia, destul sa spun ca ne-a dus prin balcoane de unde se vad alte balcoane si gradini
pe tot felul de stradute unde turistii nu se aventureaza de obicei (pentru ca trebuie spus, Grasse e un oras tipic frantzuzesc, unde "La Zone" e in centru si casele frumoase sunt acum in paragina pentru ca imigrantii nu au bani sa le renoveze, iar proprietarii nu vor sa renoveze pentru imigranti. E tare pacat, sunt sigura ca acum 10-15 ani avea alt farmec...)
si strada unde e o fosta fabrica de esente care s-a inchis acum 15 ani si unde INCA mai miroase a tamaie, a tuberoze si a viu:
si ne-a aratat sursa "secreta" de apa a orasului.
Am fost atat de impresionati, ca la sfarshit ne-am tot codit daca sa ii dam bacsis sau nu, dar pana la urma mi s-a parut sub demnitatea unui licentiat in istorie, asa ca l-am salutat calduros si il recomandam pe aceasta cale tuturor celor care vor sa repete asa o isprava.
Ne-am intalnit apoi cu my mentoree (in traducere libera studenta-simpatica-si-lipicioasa-care-are-parte-de-supraveghere-stiintifica-de-la-supervisoru-ei-si-de-terapie-de-la-mine) si prietenul ei si am facut o plimbare printr-un orasel de artisti, St. Paul de Vance. Unde am admirat tablouri
si opere de arta suspecte
si alte stradute....
Duminica am tandalit ca doi mosnegi si in loc sa ne dam pasentze am jucat Bejeweled pana ne-au iesit okii din cap.
In fine, luni am facut ultimele cumparaturi (ziua Mamei, deh) si am lasat si niste banuti la Galimard, ca nu cumva sa se simta discriminati saracii, dupa care am luat iar autobuzul de un euro si am plecat la Nisa.
Unde am tarat valiza pe plaja, am mirosit marea si am facut doua poze
si dupa un sandwich nasol si scump am luat iar autobuzul spre aeroport (doua statii din centru) care costa, atentie PATRU euro. (LAUGHTER). Oh well, cine sa ii mai inteleaga pe francezi. Singura dezamagire a fost ca EasyJetu nu mai da locuri, e deci pe principiul tren accelerat si "ma scuzati, ischdonofrei" si n-am putut sta langa B.
Si cam asta a fost povestea noasta la Grasse; in cele patru zile am spus de mai multe ori "cand venim data viitoare o sa facem si o sa dregem", acum nu stiu exact daca, si cand, dar cert e ca i-am pus punct si inimioara pe harta din bucatarie (unde eu si B. facem concursuri si planuri despre care pe unde a fost/vrea sa haladuiasca).
