 |
Hello world!
vor 2 Jahren
Mittwoch, 18. August 2010
12
Multe lucruri
Mi s-au intamplat multe lucruri in ultima vreme....
***
Am un quasi-nepot care s-a nascut cu fabuloasa greutate de 780 de grame - ceea ce nu l-a impiedicat sa zbiere cand a fost scos din burtica, a fost plimbat cu elicopterul prin trei tari est-europene in prima lui saptamana de viata (cand scazuse deja la 680) si pe care acum nu-l pot vedea pentru ca "I'm not family". Are patru saptamani si 1240 de grame. Stie sa respire, sa faca number two si sa suga, ceea ce il face un fel de einstein al bebelushilor. Aparent, la varsta asta ( minus 1.5 luni acum) treburile astea pe care le face is asa, ca si cum un copil de clasa intai rezolva ecuatii diferentiale. Dupa opiniile doctorilor e un bebe-miracol. Si dupa a mea. Nu cred ca am voie sa pun poze, dar trebuie sa ma credeti, ca pe langa cat e de prodigy este si extrem extrem de frumos.
***
M-au vizitat oameni si m-am fericit in compania lor doua zile. Acestia doi (ea si el) sunt un cuplu atat de zen cum io n-am mai vazut, un cuplu atat de cuplu ca nici nu e nevoie sa fie in aceeasi camera sau poza ca sa stii ca they belong. Cu ajutorul lor am descoperit cascada din sat (pe care o sa o pozez intr o zi cu soare) si am vazut apusul de pe dealul din spatele casei. De asemenea i-am corupt cu Röteli mit Proseco (sampanie cu visinata in limba romana in original), o combinatie care ii face pe barmanii de aici sa intarzie cu comanda pana se aduna de pe jos de ras, dar care e extrem de populara printre prietenii mei. Ei n-au ramas datori si m-au corupt cu Lie to Me. Am fost impreuna la Berna si am facut pentru a cincea oara aceleasi poze (pe care o sa le mai fac si a douashcincea oara fara regrete, pentru ca eu nu cred ca exista pe lumea asta rau mai frumos ca Aare):
***
Am facut niste excursii de-o zi ca atata energie am avut. O duminica in Liechtenstein, ca sa zic ca am vazut si ailalta tzara din Europa care ii trecuta cu numar pe harta (pe langa Andorra). Cu toata Wikipedia citita dup-aia io nu inteleg de ce nu is astia un canton elvetian sau si mai precis un oras elvetian avand in vedere ca toata tzara ii mai mica decat Neuchatelu de exemplu, ca vorbesc acelasi dialect si au aceeasi valuta.
In afara de cel mai scump milkshake din lume pe care l-am baut la o terasa din Vaduz (capitala, da!) am facut niste poze familiei...princiare (?) imortalizata in niste timbre de pe asfalt.
precum si castelului lor nevizitabil.
Si de ciuda ca a fost asa de plicticos si nik de vazut ne-am intors in Elvetia pe jos.
***
A doua excursie a fost mai emotionanta. O mica digresiune - am facut ceva seminar la work intr-un sat din Padurea Neagra si mi-am dat seama ca ce stiu io despre regiunea asta se limiteaza la legenda cum ca Mos Neculai elvetian vine de-acolo, ca tot de-acolo se trage Schwarzwaldertorte care mie, ca un chocolate freak ce sunt imi place si ca tot de-acolo vine Dunarea. Si mi s-a pus pata ca vreau si-mi trebuie. Asa ca in week-endul urmator l-am tocmit pe B. sofer si am balarit pe niste drumuri locale (ca pe autostrada ar fi fost prea simplu, mai ales ca n-aveam harta) pana la Donaueschingen. De unde cik izvoraste Dunarea. Intr-o fantana acoperita de muschi si alge, prin care ies bule mici de aer.
Iaca-t-o:
Sa va spun sincer mi-au dat lacrimile (cred ca intr-o viata anterioara am fost ceva shlepar ), am simtit ca eu si locul ala "ne apartinem", ca, vazandu-i inceputul si sfasitul m-am legat si eu cumva de Dunare, iar omul de la care mi-am cumparat magnetul de frigider traditional, care mi-a spus "la revedere" (in limba romana, in original), nu a ajutat la rezolvarea problemei cu melancolia. Au mai ramas pe lista Bratislava si Belgrad, da nu cred ca o sa ajung in curand pe-acolo.
La intoarcere m-am cracanat de ras trecand prin localitatea "Scroafa de argint" (Silber/sau), degeaba a incercat B. sa-mi explice ca probabil e vorba de "Poiana argintului" (Silbers/au). Vina lor daca nu prevad jocurile de cuvinte din mintea turistilor vag vorbitori de germana.
***
Ca de altfel mi-au dat astia certificatul la germana (cu calificativ bine!), de unde invatam ca educated guessing actually works. Inca o diploma la colectie, ce conteaza ca io nu sunt in stare sa imi comand o friptura fara sa ma balbai.
Pe langa asta mi s-a schimbat pozitia la work (in mai sus, uneori zau ca ma simt ca Rose the Nose din Jocul lui Ender si nu numai pentru ca imi creste fix in mijlocul fetei barnaul ale carui dimensiuni i-au adus titlul de "blazonul familiei") si de o luna sunt oficial studenta. Ceea ce explica de ce nu mai scriu io pe blog, fiind prea ocupata sa nu dau in full blown panic. So, a bientot astora de inca mai cititi.
***
Am un quasi-nepot care s-a nascut cu fabuloasa greutate de 780 de grame - ceea ce nu l-a impiedicat sa zbiere cand a fost scos din burtica, a fost plimbat cu elicopterul prin trei tari est-europene in prima lui saptamana de viata (cand scazuse deja la 680) si pe care acum nu-l pot vedea pentru ca "I'm not family". Are patru saptamani si 1240 de grame. Stie sa respire, sa faca number two si sa suga, ceea ce il face un fel de einstein al bebelushilor. Aparent, la varsta asta ( minus 1.5 luni acum) treburile astea pe care le face is asa, ca si cum un copil de clasa intai rezolva ecuatii diferentiale. Dupa opiniile doctorilor e un bebe-miracol. Si dupa a mea. Nu cred ca am voie sa pun poze, dar trebuie sa ma credeti, ca pe langa cat e de prodigy este si extrem extrem de frumos.
***
M-au vizitat oameni si m-am fericit in compania lor doua zile. Acestia doi (ea si el) sunt un cuplu atat de zen cum io n-am mai vazut, un cuplu atat de cuplu ca nici nu e nevoie sa fie in aceeasi camera sau poza ca sa stii ca they belong. Cu ajutorul lor am descoperit cascada din sat (pe care o sa o pozez intr o zi cu soare) si am vazut apusul de pe dealul din spatele casei. De asemenea i-am corupt cu Röteli mit Proseco (sampanie cu visinata in limba romana in original), o combinatie care ii face pe barmanii de aici sa intarzie cu comanda pana se aduna de pe jos de ras, dar care e extrem de populara printre prietenii mei. Ei n-au ramas datori si m-au corupt cu Lie to Me. Am fost impreuna la Berna si am facut pentru a cincea oara aceleasi poze (pe care o sa le mai fac si a douashcincea oara fara regrete, pentru ca eu nu cred ca exista pe lumea asta rau mai frumos ca Aare):
 |
 |
***
Am facut niste excursii de-o zi ca atata energie am avut. O duminica in Liechtenstein, ca sa zic ca am vazut si ailalta tzara din Europa care ii trecuta cu numar pe harta (pe langa Andorra). Cu toata Wikipedia citita dup-aia io nu inteleg de ce nu is astia un canton elvetian sau si mai precis un oras elvetian avand in vedere ca toata tzara ii mai mica decat Neuchatelu de exemplu, ca vorbesc acelasi dialect si au aceeasi valuta.
In afara de cel mai scump milkshake din lume pe care l-am baut la o terasa din Vaduz (capitala, da!) am facut niste poze familiei...princiare (?) imortalizata in niste timbre de pe asfalt.
 |
 |
precum si castelului lor nevizitabil.
 |
Si de ciuda ca a fost asa de plicticos si nik de vazut ne-am intors in Elvetia pe jos.
 |
***
A doua excursie a fost mai emotionanta. O mica digresiune - am facut ceva seminar la work intr-un sat din Padurea Neagra si mi-am dat seama ca ce stiu io despre regiunea asta se limiteaza la legenda cum ca Mos Neculai elvetian vine de-acolo, ca tot de-acolo se trage Schwarzwaldertorte care mie, ca un chocolate freak ce sunt imi place si ca tot de-acolo vine Dunarea. Si mi s-a pus pata ca vreau si-mi trebuie. Asa ca in week-endul urmator l-am tocmit pe B. sofer si am balarit pe niste drumuri locale (ca pe autostrada ar fi fost prea simplu, mai ales ca n-aveam harta) pana la Donaueschingen. De unde cik izvoraste Dunarea. Intr-o fantana acoperita de muschi si alge, prin care ies bule mici de aer.
Iaca-t-o:
 |
 |
Sa va spun sincer mi-au dat lacrimile (cred ca intr-o viata anterioara am fost ceva shlepar ), am simtit ca eu si locul ala "ne apartinem", ca, vazandu-i inceputul si sfasitul m-am legat si eu cumva de Dunare, iar omul de la care mi-am cumparat magnetul de frigider traditional, care mi-a spus "la revedere" (in limba romana, in original), nu a ajutat la rezolvarea problemei cu melancolia. Au mai ramas pe lista Bratislava si Belgrad, da nu cred ca o sa ajung in curand pe-acolo.
 |
La intoarcere m-am cracanat de ras trecand prin localitatea "Scroafa de argint" (Silber/sau), degeaba a incercat B. sa-mi explice ca probabil e vorba de "Poiana argintului" (Silbers/au). Vina lor daca nu prevad jocurile de cuvinte din mintea turistilor vag vorbitori de germana.
***
Ca de altfel mi-au dat astia certificatul la germana (cu calificativ bine!), de unde invatam ca educated guessing actually works. Inca o diploma la colectie, ce conteaza ca io nu sunt in stare sa imi comand o friptura fara sa ma balbai.
Pe langa asta mi s-a schimbat pozitia la work (in mai sus, uneori zau ca ma simt ca Rose the Nose din Jocul lui Ender si nu numai pentru ca imi creste fix in mijlocul fetei barnaul ale carui dimensiuni i-au adus titlul de "blazonul familiei") si de o luna sunt oficial studenta. Ceea ce explica de ce nu mai scriu io pe blog, fiind prea ocupata sa nu dau in full blown panic. So, a bientot astora de inca mai cititi.
Abonnieren
Posts (Atom)
