Abia a inceput 2010 si s-au intamplat tot felul de lucruri.
De exemplu am incercat sa ma las de fumat - nu ca e New Year resolution, ci pur si simplu pentru ca m-am saturat sa tot stau ca un homeless in fata barului/fabricii/you fill in the dots.
Ca sa intelegeti dimensiunile acestei aventuri trebuie sa mentionez ca eu ma trezesc cu tigara in gura. De destul de multishori ani. Si ma culc tot asha. Cand eram mica (si prin mica = 7-8 ani) ma gandeam ca abia astept sa ma fac mare si sa ma apuc de fumat. Pentru ca maica-mea fuma si mie mi se parea extrem de cool. Pachetul (ma rog, pe vremea cand nu aveau un catralion de figuri oribile pe ele si tot felul de avertismente sparioase), tigarile, felul in care le tinea maica-mea intre degete, rasul din bucatarie unde se adunau la fumat (si probabil spus bancuri cu Ceausescu), bricheta "piezo" care statea intr-o cutie captusita cu velur rosu (am si un fetis pentru cutii) - in fine, toate treburile erau fascinante; destul de mult incat am atras-o si pe A. in tripul meu si undeva prin 199something am fumat impreuna in spatele blocului (nu al nostru blocul). Spre marea mea rusine nu-mi aduc aminte ce marca (Parisienne?), dar stiu ca ni le-a dat un coleg de clasa. Si dupa aia au urmat niste ani de mentolate, kenturi, marlboro-uri si alte alea pana prin liceu cand deja fumam serios asa ca am bagat viceroy de toate culorile.
Acuma fumatul nu mai e cool, e aproape la fel de uncool ca marijuana sau heroina sau alte cacaturi de care ai voie sa te atingi numai in intimitatea casei tale, cand nu sunt copii sau alte dihanii prin preajma. Nu mai e un obicei social, ci dimpotriva, s-au creat toate conditiile sa te simti ca ultimul aurolac in diverse cutii de sticla prin aeropoarte, in patratele galbene prin gari sau, dupa cum spuneam la coltul diverselor cladiri prin care te apuca nevoia. In ciuda acestor neajunsuri, mie imi place in continuare sa fumez si trebuie sa citesc relativ multa propaganda ca sa-mi vina cheful sa ma las.
Testul de saptamana trecuta a inceput dintr-un motiv idiot - aveam in fata mea o calatorie lunga cu trenul plus ceva sedinta care se arata a fi lunga, asa ca mi-am zis ca o sa ma patchuiesc cu un minunat plasture cu nicotina, ca sa get through the day. Ceea ce am facut. Si nu a fost chiar rau. Ma rog, pe la 5 dup-amiaza ma apucase asa un fel de atention deficit, dar altmiteri am supravietuit. Cand am ajuns acasa in creierul noptii am fumat cu o super satisfactie.
Marti mi-am zis ok, as putea trai asha, sa fumez doar acasa si sa ma patchuiesc la servici, sa fiu si io umpic mai sociabila cu nefumatorii si sa le mai dau plamanilor mei o pauza. Din nou, a fost ok, nu incredibil de greu dar nici n-as putea spune ca m-am simtit super confortabil. Spre seara a trebuit sa ma uit la multe poze de groaza ca sa nu dau gata o jumate de pachet.
Miercuri am facut ce nu trebuia si nu mi-am pus nici un patch. La 10 eram deja un fel de zombie depresiv, al carui creier nici macar nu mai cerea nicotina ci pur si simplu se cerea pus pe stand-by. Aveam senzatia ca niste pitici beti se trag de zor cu niste Monster Trucks pe la mine prin craniu. Am inceput sa am un respect reinnoit pentru ex-dependentii de heroina. Respectiv pentru ex-fumatori. They all rock, all hail them. M-am autobiciuit bine ca sunt o persoana slaba, dar pur si simplu nu mi-am putut imagina ca exista o asemenea stare de tampenie.
Joi am repetat exercitiul - still feeling like shit. Imi venea literalmente sa imi plang de mila. Cu lacrimi adevarate.
Vineri am rezistat cu nefumatul pana la repriza de beri.
Sambata mi-am spus ca e week-end, deci sunt putine riscuri sa ma enervez, deci voi incerca din nou, de data asta fara trish (namely tigara de dimineata). Pana la ora 12 zbierasem deja de doua ori la B. si o data la femeia de la Nespresso shop pentru niste chestii asa de triviale ca mi-e si rushine sa-mi amintesc. La ora 14 deja ma hotarasem ca viata mea n-are nici un sens si pe deasupra este si extrem de hidoasa. La 14:30 deja detestam pe toata lumea si imi faceam planuri sa ma mut in Laponia si sa ma auto-ingrop intr-un iglu. La ora 15 mi-am spus ca in filmul meu niste plamani roz bombon pot fi schimbati pentru o stare de relativa sanatate mintala - cel putin aia una care nu te comporti ca un balaur nevrotic cu oameni nevinovati. Ma rog, citisem pe undeva despre cancerul de plamani ca s-ar metastaza prima data la creier - ceea ce on the long run inseamna tot a o lua razna - dar pe de alta parte imi e greu sa aleg niste ani de tampeala, frustrare si dopamina la low levels numa din pricina drobului de sare. Si mai rau, pot sa aleg acest hard way si sa dau coltul oricum din pricina metrilor cubi de cloroform inhalate in ultimii ani :D.
Ma gandesc ca mai degraba imi investesc energia in a mentine alte aspecte ale sanatatii mele la maxim si in a face proiectii pozitive cum io voi fi unul din fumatorii aia care "dau coltul in 5 minute la 90 de ani cu tigara in bot" (sunt sigura ca toata lumea cunoaste un bunic propriu sau al unui coleg de-al unei sotii de-a unui prieten care a trecut prin asta).
Din respect pentru ego-ul meu o sa mai incerc odata cu neste plasturi mai seriosi dar sincer cred ca neuronii mei nu sunt pregatiti sa accepte un cold turkey cu sau fara scary propaganda pictures.
De exemplu am incercat sa ma las de fumat - nu ca e New Year resolution, ci pur si simplu pentru ca m-am saturat sa tot stau ca un homeless in fata barului/fabricii/you fill in the dots.
Ca sa intelegeti dimensiunile acestei aventuri trebuie sa mentionez ca eu ma trezesc cu tigara in gura. De destul de multishori ani. Si ma culc tot asha. Cand eram mica (si prin mica = 7-8 ani) ma gandeam ca abia astept sa ma fac mare si sa ma apuc de fumat. Pentru ca maica-mea fuma si mie mi se parea extrem de cool. Pachetul (ma rog, pe vremea cand nu aveau un catralion de figuri oribile pe ele si tot felul de avertismente sparioase), tigarile, felul in care le tinea maica-mea intre degete, rasul din bucatarie unde se adunau la fumat (si probabil spus bancuri cu Ceausescu), bricheta "piezo" care statea intr-o cutie captusita cu velur rosu (am si un fetis pentru cutii) - in fine, toate treburile erau fascinante; destul de mult incat am atras-o si pe A. in tripul meu si undeva prin 199something am fumat impreuna in spatele blocului (nu al nostru blocul). Spre marea mea rusine nu-mi aduc aminte ce marca (Parisienne?), dar stiu ca ni le-a dat un coleg de clasa. Si dupa aia au urmat niste ani de mentolate, kenturi, marlboro-uri si alte alea pana prin liceu cand deja fumam serios asa ca am bagat viceroy de toate culorile.
Acuma fumatul nu mai e cool, e aproape la fel de uncool ca marijuana sau heroina sau alte cacaturi de care ai voie sa te atingi numai in intimitatea casei tale, cand nu sunt copii sau alte dihanii prin preajma. Nu mai e un obicei social, ci dimpotriva, s-au creat toate conditiile sa te simti ca ultimul aurolac in diverse cutii de sticla prin aeropoarte, in patratele galbene prin gari sau, dupa cum spuneam la coltul diverselor cladiri prin care te apuca nevoia. In ciuda acestor neajunsuri, mie imi place in continuare sa fumez si trebuie sa citesc relativ multa propaganda ca sa-mi vina cheful sa ma las.
Testul de saptamana trecuta a inceput dintr-un motiv idiot - aveam in fata mea o calatorie lunga cu trenul plus ceva sedinta care se arata a fi lunga, asa ca mi-am zis ca o sa ma patchuiesc cu un minunat plasture cu nicotina, ca sa get through the day. Ceea ce am facut. Si nu a fost chiar rau. Ma rog, pe la 5 dup-amiaza ma apucase asa un fel de atention deficit, dar altmiteri am supravietuit. Cand am ajuns acasa in creierul noptii am fumat cu o super satisfactie.
Marti mi-am zis ok, as putea trai asha, sa fumez doar acasa si sa ma patchuiesc la servici, sa fiu si io umpic mai sociabila cu nefumatorii si sa le mai dau plamanilor mei o pauza. Din nou, a fost ok, nu incredibil de greu dar nici n-as putea spune ca m-am simtit super confortabil. Spre seara a trebuit sa ma uit la multe poze de groaza ca sa nu dau gata o jumate de pachet.
Miercuri am facut ce nu trebuia si nu mi-am pus nici un patch. La 10 eram deja un fel de zombie depresiv, al carui creier nici macar nu mai cerea nicotina ci pur si simplu se cerea pus pe stand-by. Aveam senzatia ca niste pitici beti se trag de zor cu niste Monster Trucks pe la mine prin craniu. Am inceput sa am un respect reinnoit pentru ex-dependentii de heroina. Respectiv pentru ex-fumatori. They all rock, all hail them. M-am autobiciuit bine ca sunt o persoana slaba, dar pur si simplu nu mi-am putut imagina ca exista o asemenea stare de tampenie.
Joi am repetat exercitiul - still feeling like shit. Imi venea literalmente sa imi plang de mila. Cu lacrimi adevarate.
Vineri am rezistat cu nefumatul pana la repriza de beri.
Sambata mi-am spus ca e week-end, deci sunt putine riscuri sa ma enervez, deci voi incerca din nou, de data asta fara trish (namely tigara de dimineata). Pana la ora 12 zbierasem deja de doua ori la B. si o data la femeia de la Nespresso shop pentru niste chestii asa de triviale ca mi-e si rushine sa-mi amintesc. La ora 14 deja ma hotarasem ca viata mea n-are nici un sens si pe deasupra este si extrem de hidoasa. La 14:30 deja detestam pe toata lumea si imi faceam planuri sa ma mut in Laponia si sa ma auto-ingrop intr-un iglu. La ora 15 mi-am spus ca in filmul meu niste plamani roz bombon pot fi schimbati pentru o stare de relativa sanatate mintala - cel putin aia una care nu te comporti ca un balaur nevrotic cu oameni nevinovati. Ma rog, citisem pe undeva despre cancerul de plamani ca s-ar metastaza prima data la creier - ceea ce on the long run inseamna tot a o lua razna - dar pe de alta parte imi e greu sa aleg niste ani de tampeala, frustrare si dopamina la low levels numa din pricina drobului de sare. Si mai rau, pot sa aleg acest hard way si sa dau coltul oricum din pricina metrilor cubi de cloroform inhalate in ultimii ani :D.
Ma gandesc ca mai degraba imi investesc energia in a mentine alte aspecte ale sanatatii mele la maxim si in a face proiectii pozitive cum io voi fi unul din fumatorii aia care "dau coltul in 5 minute la 90 de ani cu tigara in bot" (sunt sigura ca toata lumea cunoaste un bunic propriu sau al unui coleg de-al unei sotii de-a unui prieten care a trecut prin asta).
Din respect pentru ego-ul meu o sa mai incerc odata cu neste plasturi mai seriosi dar sincer cred ca neuronii mei nu sunt pregatiti sa accepte un cold turkey cu sau fara scary propaganda pictures.
a propos de "bunici fumatori", al meu a fumat de la 13 ani. asa ca sfatul lui "sa nu fumezi" n-ar fi avut, poate, o asa mare rezonanta daca nu ar fi existat povestea atasata. anume ca fratele lui a fumat cot la cot cu el, de cand erau copii. pe la 50 de ani (deci dupa 40 de ani de fumat), s-a-mbolnavit, si doctorul i-a zis binecunoscutul refren "tigara sau viata". unchiul meu a zis "eu nu pot sa ma las" (parca suna familiar, exprimat mai modern mai sus ;). la care bunicul meu a zis "eu fumez (mult) mai mult ca tine. daca eu ma las de maine, te lasi si tu?" "da." Bunicul meu s-a lasat de a doua zi (si never looked back till the end, la 92). fratele lui nu s-a lasat, si dupa un an...
AntwortenLöschenfaci cum crezi. "whatever turns you on", vorba unui prieten. dar daca tot sntem la capitolul citate, "remember - it's all in your head".
Da io asta zic - ca it's all in the head and I like my head. Adik asha, cu nevroza la minim si functional. Nici macar nu is ca oamenii aia carora le e frica sa si incerce - am incercat, it is HORRIBLE. Singura shansa pentru mine e sa imi schimb adictia de la tutun la nicotina pura :)). Ceea ce nici macar n ar fi asha de rau.
AntwortenLöschen