Colejii din Sus

 Azi am vizitat cealalta jumate a asociatiei pentru care fac io voluntariat si care isi are sediul la La Chaux de Fonds, celalalt sat cu peste 10.000 de locuitori din canton. E unul din cele mai inalte orase din Europa daca nu ma insel, asa ca mai tot timpul sunt diferente climatice importante intre noi (aia din jos) si ei (aia din sus).
M-am trezit la 6:30 azi dimineatza ( :((( yeah, painful it was) si parcul din spatele casei arata cam asa

 

From 221108_snowy

 

Ba chiar erau si niste picaturi neconvinse inca sa inghetze

 

From recif_221108

 
Cand am ajuns insa la "Tchaux" era ca in povesti, fo' cinshpe cm de zapada mai mult decat la noi. Din pacate n-am avut io timp sa fac poze ca in povesti...

 

From 221108_snowy

 

From 221108_snowy

Dar da, aici a venit iarna. Si ii frumos.

Cateodata de la geamul meu vad asta....

 

From sunrise_neuch

 

Isn't that like soooo pretty?

Funny de lunea dimineatza

Io una am räs de m-am cocoshat. Ca tocmai vorbeam cu o prietena din Iasi despre cum ar trebui sa incercam si noi sa vorbim in Hochrumänisch cateodata :). 

 

 

Editez ca sa adaug, ca poate is unii care nu stiu varianta originala....

I said yes

...si ca de obicei dupa fiecare "realizare" ma apuca asha un..blues...o tristete...o mica depresie.

 

PS: nu, nu e vorba de the Basler.  

..si la multi ani

E funny cum intr-o relatie in primul an se numara lunile iar dupa primul an nik. Nici macar the Basler cu filonul lui romantic solid nu mai baga de seama. Dar io n-am nici o problema cu asta, pentru ca sunt ingrozitoare cand vine vorba de retinut date. Sau nume.

Anyways, cik luna trecuta am implinit doi ani de blogging. Sa imi traiasca. Dea domnu la mai multe trip-uri si funny business ca sa am despre ce scrie.  

Trimit ciocolata

Cui imi face rost de sound track-ul de la Vicky Cristina Barcelona...

 

Io mai imi iau din cand in cand "alone nights out" si ma duc la film. Egoismul meu de plod  singur e extrem de satisfacut la ideea unei pungi de popcorn si/sau Maltesers si a doua ore de evadare din realitate intr-un scaun confortabil si o sala aproape goala (la noi in sat is 7 cinematografe pentru 30k de locuitori, deci shansele ca sala sa fie goala ii mare :).

 

Aseara a fost randu' VCB, ultimul film al lui Woody Allen (care mie in general nu-mi place si de care ma cam tem de la Match Point incoace).  Partile principale ale naratiunii sunt povestite de o voce din off, fix in ordinea si doza scrisa in manualul de romana. astfel aflam din primele doua secunde ca Vicky e masteranda in "identitate catalana" si "logodita" si Cristina e "o artista care nu stie ce vrea dar stie exact ce nu vrea" si "romantica incurabil" care isi petrec vara la Barcelona in apartamentul prietenilor mid-fifties Judy si Mark. La una din expozitiile vizitate impreuna cu familia lor gazda il cunosc pe Juan-Antonio, "pictorul cu un divort urat in spate", care le propune nici mai mult nici mai putin decat sa il insoteasca la Oviedo si sa se faca sex in grup.  Vicky protesteaza, dar Cristina reuseste sa o convinga pana la urma ca ar fi o super-aventura si de aici incepe "actiunea". Cristina nu apuca sa se culce cu Juan Antonio din pricina de ulcer, pe fondul unei sticle de vin si a unui concert de chitara Vicky isi inseala logodnicul, dar la Barcelona ramane cuplul Juan Antonio Cristina. Care sunt foarte fericiti, pana apare in peisaj fosta nevasta, Maria Elena (imi place Penelope Cruz, da, imi place mult) proaspat scapata dintr o tentativa de sinucidere. Dupa care devin si mai fericiti pentru ca incep sa faca sex in trei. Timp in care Vicky se marita civil cu logodnicul ei plicticos si se intreaba daca nu cumva a greshit. 

 

Scarlett Johanson joaca prost (sau ma rog, mie nu mi se pare convingatoare) dar Cristina e un personaj fascinant (poate doar pentru mine, pentru ca ma recunosc in nevroza "stiu exact ce nu vreau" si "vreau sa fiu interesanta" ). Mi a placut si deznodamantul povestii, cu glontul care o ajuta pe Vicky sa isi vada adevaratul sine.

Mi-a placut muzica (again, nu glumesc, ciocolata:D), mi-a placut cum e filmat (dar again, oare poti sa faci un film "urat" in Spania?), mi-a placut cum e povestit. Astept sa mi-l iau pe DVD.  

 

Is it a plane?

 NOOOOO

It's a Nanobama :D. Stiu ca rad singura, dar pentru mine e HILARIOUS.

 

 

Yes they could

 M-am trezit super goody moody fix cand pe DRS3 erau stirile :). Imi recapat increderea in americani :). And I will :) all day. Racists, eat dust.

The game

De felul meu is mai fotofobica. Asta ii motivul pentru care am imprastiate cate doua perechi de ochelari de soare cam prin toate locurile pe unde imi fac veacu, acasa, la work, la resedinta de vara din nord :D. Cu toate astea mi se intampla uneori sa nu ii iau cu mine si is tare nefericita in perspectiva migrenei care va sa vie. Asa ca am inventat cu the Basler un joc. Eu inchid ochii si el ma conduce pana unde avem de mers. Regula este sa nu ii deschid pana cand ajungem undeva "inauntru", be it magazin sau orice. Altfel, el imi povesteste ce e in dreapta, ce e in stanga, cati oameni vin spre noi si cum ne privesc putin incurcati.

Prima data cand am propus asta in gluma nu mi-am imaginat cat e de greu.

Odata ca simtul echilibrului si al directiei is destul de "shook up" fara controlul vizual. eu de exemplu am tot timpul senzatia ca mergem in directia opusa decat aia in care e el. Asta ma face sa il tin foarte strans de brat, ca sa nu ma pierd.

In al doilea rand pe aici is stopuri de alea de nevazatori, care bipaie cand e verde. Intrebarea mea e, de unde stiu nevazatorii ca bipaie stopul bun (adik ala din directia in care vor ei sa treaca) si nu alalalt?

In al treilea rand scarile sunt evil.

In al patrulea rand e un exercitiu foarte bun to learn trust and let go....si aia care ma cunosc stiu ca letting go is definitely not my thing.

Come back sunny days :)